joi, decembrie 31, 2009

"Româneşte" - viitorul sună bine

Seara, la un magazin de telefonie mobilă.

- Şi cum e cu opţiunea asta?
- A, e tare. Face aşa şi pe dincolo. Iar asta e bonus.
- Pot să o activez oricând?
- Da. E simplu. Formaţi steluţă...

Noaptea, acasă.

Butonez. Nu merge. Respir adânc. Îmi iau o bere şi mă pun pe treabă. La naiba, tre' să-i dau de cap. După o oră renunţ. Mi-e prea somn. La TV văd o reclamă drăguţă. "Activează acum opţiunea...". Da, mulţumesc, bine că sunteţi voi deştepţi.

A doua zi, la birou.

Mă prind. Nu am credit suficient. Ok, reîncarc, butonez iar. Greu, greu de tot, merge. Iuhuuu! Dau să verific ce am activat. Vine un mesaj care mă pune pe gânduri: aveţi activate două opţiuni. Shit. Trebuie s-o dezactivez pe prima. Hmmm. Cât de greu poate fi? Greu. După o oră - din nou, resemnată - renunţ.

Seara, la alt magazin de telefonie mobilă (unde dau peste o tută).
- Mă ajuţi să dezactivez o opţiune?
- A, e simplu. Tastaţi steluţă...
- Mulţumesc, nu merge.
- Ei nu merge...
- Ia de aici, ia dezactiveaz-o tu.
- Îîîîîî, ăăăăăă, nu ştiu ce are...pfff, cel mai bine sunaţi la...

Mai târziu, la hipermarket (printre borcane cu murături, deja enervată).

De plictiseală (nu găseam gogonele!) sun la customer service. Mă înarmez cu răbdare, ca la război, ştiu că nu poate fi uşor. Dacă era, până acum rezolvam singură problema. Plus că operatorii ăştia sunt păsări phoenix. Adică...doamne fereşte, nu că şi-ar da foc când li se urăşte cu binele, însă în mod cert sunt mitici. Nu i-a văzut nimeni niciodată. Iar din experienţa proprie pot spune că nici la telefon nu i-a prins nimeni. Să revin... Îmi fac cumpărăturile cu telefonul la ureche. Pentru informaţii despre oferta noastră apăsaţi tasta 3. bla bla bla. După 40 de minute îmi amorţeşte mâna. Încă tastez ca nebuna cifre şi aştept să ajung la o persoană. Una reală, vie, dacă se poate. Plătesc, plec, ies din parcare. Iau meniul - iar - de la capăt. Aproape de casă aud (Doamne! m-am simţit ca Scrat când a văzut ghinda) "dacă doriţi să consultaţi un..." Da! Vreau! "Bună seara, sunt ... " bip-bip-bip. Nuuuuuuu! Mobilul e mort. Mă uit la el cu ură. Văd în ecranul negru reflexia unei frustrări maxime. Măcar am găsit gogonele.

Noaptea, acasă. Epuizată.

Prind curaj. Îmi zic - dacă am reuşit o dată, reuşesc din nou. Sun iar la operatorul phoenix. E 11 însă iar linia fierbinte se închide la 10. Să dea toţi dracii! Las tot deoparte, suflec mânecile şi mă pun pe treabă. Pe la miezul nopţii îi dau de cap. Îmi fac cruce, pun mobilul bine, departe, să nu cumva să-mi vină vreo idee să-i mai fac ceva. Adorm dusă şi visez agitat. Se făcea că sunam la hotline-ul de gogonele să dau nu ştiu ce cod secret de pe fundul borcanului.

Am avut un an greu, ştiu...lasă, vine unul mai bun. Iar data viitoare vă spun despre aventura la "Momo". I'll be back.

duminică, decembrie 20, 2009

At the end of the world - 2nd: Closer

Poveste despre o furtună.
Departe, aproape, şi mai aproape...
Şi care, într-un final, s-a răzgândit.




sâmbătă, decembrie 12, 2009

Aeriene

Culmea naivităţii: să fumezi în toaleta avionului crezând că nu va afla nimeni.

Culmea prostiei: să fumezi în mai multe toalete ale avionului crezând că poţi păcăli echipajul că sunt mai mulţi ca tine.

Culmea tupeului: să filmezi însoţitoarea de bord în timp ce îţi explică nervoasă cum e cu amenda de 2.000 USD.

Culmea inconştienţei: să fii convins că eşti foarte tare şi că vei face acelaşi lucru şi la întoarcere, fără riscul de a fi paraşutat şi făcut gulaş pentru rechini.

duminică, decembrie 06, 2009

At the end of the world - 1st: Black

M-am intors. Nu am noutati, dar am fotografii. Astazi, prima parte.
Enjoy!