Aventurile lui Pisicot

Nonsensuri

2011-03-06T18:10:00.002+02:00

- (cu entuziasm) Şi? Ce faci de 8 martie?
- Merg la dentist.

***

- Cum adica acizi graşi? Ce au de sunt graşi? Au scăpat la gogoşi noaptea şi sunt mai rotunzi?
- Păi ce, amandinele conţin migdale?

***

- Mâine spăl maşina.
- Păi o să ningă.
- Tocmai. Să nu mă ningă peste noroi.

Pasiune (cu o) nebună

2011-02-20T21:17:00.012+02:00

Încerc să fixez rândurile cărţii, concentrându-mă la text. Citesc un paragraf, apoi revin la primul rând, încercând să îmi amintesc despre ce era vorba. Lângă mine femeia continua să vorbească aceleaşi non-sensuri, oprindu-se preţ de câte o secundă când întrebărilor îi urmau doar ecouri. Trăgeam aer uşor în piept, făcând o cruce cu limba în cerul gurii. Doamne, poate se opreşte.
- Deci, cât de des te vopseşti?
- Îîî...
- Cât-de-des-te-vop-seşti? aud articulat, de parcă aveam deficienţe.
- La o lună.
Răspund sec şi cât de acru pot, sperând că mă va considera a real bitch şi mă va scuti. Jesus, doar o vedeam prima dată în viaţa mea. Până la urma era ora mea de răsfăţ, nu îmi doream să pot conversaţii sterile cu necunoscute.
- A. Şi unde mergi?
Evit răspunsul, răsfoind preocupată cartea. Umezesc mai întâi un deget, apoi lent dau o pagină. Iau aerul de intelectuală, mă încrunt uşor şi par de-a dreptul pătrunsă de ceea ce descopăr. Apoi se aşterne liniştea. E atât de neaşteptată şi stângace încât simt fluturi în stomac. Wow, am făcut-o să tacă. Eu! Am făcut-o! Aud doar ticăitul ceasului mare de perete. Tic-tac, tic-tac. E minunat, e tot ce-mi doream. Oftez uşor şi îmi continui lectura.
- Eu merg undeva la Universitate. Am o coafeză bună, în fine, scumpă...
Cuvintele sparg sadic tăcerea cu greu cumpărată. O aud cum vorbeşte, însă nu înţeleg sensul cuvintelor. De ceeeeeee? De ce tocmai eu, tocmai azi? Trebuia să fie o seară liniştită la salon, eu cu mine şi cartea mea. Şi Ipod-ul, dacă nu îl uitam naibii la birou. Trag discret cu ochiul la timer. 3 minute mai are vita de lângă mine. 3! Brusc îmi revine cheful de viaţă şi îi răspund la conversaţie. Aş face orice să-mi răscumpăr liniştea. 2 minute. În plus, ce mai conta, pleacă. 1 minut...
- Fetelor, mai puneţi 20 de minute? Azi am chef de stat mai mult.
Ce???? Nu, nu, nu, nu! De ce, Doamne? Cu ce am greşit eu?
- Aţi stat destul azi, nu ştiu dacă...o aud pe fata slăbuţă, aruncându-mi în acelaşi timp o privire complice.
Da! Aşa! Zi-i!
- A, nuuuuu. Mai stau, nici nu discut. În plus am companie plăcută.
Îmi face cu ochiul.
Renunţ la carte, oricum nu înţelegeam nimic. Fac o conversaţie stupidă despre vopsit şi tunsori şi şpăgi de coafeze până aud gongul victoriei.
- Pleci?
- Dap.
- Poate ne mai vedem pe aici, mai stăm de vorbă.
- Îhî.
- Sau, uite, hai să ne auzim la un telefon, poate ieşim la o cafea. Îmi place de tine...eşti foarte drăguţă. Zău, eşti mişto.
Am degetele încleştate pe mâner. Dacă mă întorc, sunt moartă. Nu am decât o secundă să fug.
- Ăăăă...mersi.
E tot ce pot să spun şi dispar pe scări. Sar în maşină şi, cu o mişcare sigură, blochez uşile. Privesc în oglinda retrovizoare. Nu văd decât privirea mea panicată. Evadez în noapte.
Acum, din două una: ori am produs o pasiune nebună, ori o nebună a devenit pasionată de mine.

Roma (a 5-a escapadă)

2011-02-06T12:38:00.005+02:00

(fotografii realizate cu Nokia N97 Mini)

Beau-ti-ful X-mas :)

2010-12-25T20:14:00.003+02:00

Sunday afternoon

2010-07-17T12:57:00.004+03:00

You're gonna catch me if I fall (evening thoughts...)

2010-07-05T21:51:00.002+03:00

Cigars & Rome...

2010-06-08T23:04:00.001+03:00

Same old love

2010-06-04T23:09:00.005+03:00

Revelatie ploioasa

2010-05-22T14:24:00.003+03:00

Dimineata, la piata. O mamaie. inotand prin canalul revarsat, catre amaratul cu rosiile pe taraba jumatate inundata. "Vine Marea Neagra peste noi! Si asa nu mai avem litoral, acu' se face toata tara lac. Ai vazut, olandezii au facut din mare tara, la noi e invers...". Ma gandesc ca n-ar fi rau...macar turismul sa mearga. plus ca ar scapa si Guvernul de strestul terminarii A2 :) Gata, ma duc sa-mi iau salupa.

Beautiful mind

2010-05-09T14:05:00.004+03:00

Ieri am experimentat un schimb reciproc avantajos. Am oferit (spontan) ceva mărunţiş şi o mângâiere unui căţel; şi unei codiţe aferente agitate. Am primit în schimb un zâmbet larg. Al meu, revenit (spontan) cald şi liniştit după mult timp. Vorba unui prieten bun, de multe ori spontaneitatea resetează o minte amorţită.

My way

2010-04-22T20:24:00.007+03:00

Cred cu tarie ca toate lucrurile din lumea asta, indiferent cat de mari sau neinsemnate sunt, se intampla cu un motiv. Recunosc, de multe ori inca mai zvacnesc intreband "de ce". Iar "de ce"-ul vine tremurand de durere, cand o nedreptate imi este gratuit servita, si cu timida paranoia cand primesti nesperat un curcubeu dupa ploaie.

Si, dupa ce imi ferec inapoi in suflet emotiile, vine al doilea "de ce". "De ce" durerea este nedreptate. Cine decide asta? Cine spune ca eu, varsand o lacrima, nu devin mai buna, nu pasesc limpede mai departe, nu las fara regrete in urma un banal episod dintr-un serial la moda, dar prost. Si "de ce" premiul la loto imi reinvie paranoia. Cine are dreptul sa ma faca sa cred ca bonusul de luna trecuta este un noroc, cand de fapt plateste zeci de seri tarzii petrecute in singuratatea biroului.

De ce? Pentru ca nu am crezut niciodata in lucruri gratuite. Nimic nu e pe de-a moca in viata. Nu stiu cum naiba, dar exact atunci cand incepi sa nu mai crezi asta, mai exact cand te obisnuiesti cu binele, vine ceva si te trasneste de nu te vezi. Tot ce am facut si reusit in viata a venit dupa munca asiduua. Dupa lupta. Dupa incercari, esecuri, lacrimi, renuntari si reveniri. Dar au venit mereu lucruri frumoase. Lucruri care au pretuit infinit mai mult, pentru ca au trecut testul dur al rezistentei. Lucruri minunate care, atunci cand le-a venit vremea sa plece, nu au fost nicicum uitate. Lucruri pentru care as lupta din nou cu tot sufletul chiar daca as sti ca voi urma acelasi drum. Celelalte? Care celelalte? Cele venite fara efort? Nici nu mi le mai amintesc. M-au bucurat fix o secunda si s-au pierdut in genericul de final al episodului din serialul prost.

Rabdare, calitate rara, merita doar lucrurile grele. In rest, lucrurile devenite brusc neinsemnate nu merita nici macar o bataie de gene.

Pisiceşti

2010-03-07T11:50:00.003+02:00

Gata, fug să văd Alice in Wonderland! Incredibil, afară e soare, mă gândesc să apreciez asta la maxim, de mâine redevin Snow White. Aşa ameninţă accuweather.

Anyway...mă duc să văd care e treaba cu motanul din Cheshire, am auzit numai lucruri bune despre el :)

Blue

2010-02-20T15:59:00.003+02:00

I'm in the mood for blue.

De cateva zile, da...rau de tot. Ma obsedeaza o rochie albastra pe care nu o mai gasesc, niste cizme de piele intoarsa pe care le-am ratat (desi erau la reduceri si se cereau luate acasa), culoarea marii in septembrie, cerul de azi dimineata. Si mai ales imaginea asta, care ma face sa imi doresc sa rup filele din calendar de nerabdare. Gata, am iesit din hibernare, vreau sa miroasa a flori de camp si aer sarat de ocean. Se poate mai repede?

Hibernare

2010-01-26T21:39:00.004+02:00

Vâjul de afară mi-a îngheţat furiile. Neliniştile. Nemulţumirile. E blank în emisfera stângă iar neuronul blond zburdă ameţit prin dreapta, stimulat de vise stranii. Vreau doar să dorm. Să trag pătura peste nas şi să mă întorc pe partea cealaltă. Hm...asta îmi aminteşte de pilota de puf de raţă pe care trebuie să mi-o iau. Zău, nu mă mai scoate nimeni şi nimic din amorţire. Vreau vacanţă, vreau lene în pat până târziu, vreau cafea cu lapte şi fără zahăr (însă doar acea cafea), vreau să fug, vreau să zbor. Vreau să fotografiez din nou cu poftă. Şi, ciudat, vreau să mai fie ger. Mi-e teamă că mi se dezgheaţă ura. Vara? Să mai aştepte, deocamdată hibernez.

At the end of the world - 3rd: Close to heaven

2010-01-10T14:43:00.004+02:00

"Româneşte" - viitorul sună bine

2009-12-31T19:50:00.000+02:00

Seara, la un magazin de telefonie mobilă.

- Şi cum e cu opţiunea asta?
- A, e tare. Face aşa şi pe dincolo. Iar asta e bonus.
- Pot să o activez oricând?
- Da. E simplu. Formaţi steluţă...

Noaptea, acasă.

Butonez. Nu merge. Respir adânc. Îmi iau o bere şi mă pun pe treabă. La naiba, tre' să-i dau de cap. După o oră renunţ. Mi-e prea somn. La TV văd o reclamă drăguţă. "Activează acum opţiunea...". Da, mulţumesc, bine că sunteţi voi deştepţi.

A doua zi, la birou.

Mă prind. Nu am credit suficient. Ok, reîncarc, butonez iar. Greu, greu de tot, merge. Iuhuuu! Dau să verific ce am activat. Vine un mesaj care mă pune pe gânduri: aveţi activate două opţiuni. Shit. Trebuie s-o dezactivez pe prima. Hmmm. Cât de greu poate fi? Greu. După o oră - din nou, resemnată - renunţ.

Seara, la alt magazin de telefonie mobilă (unde dau peste o tută).
- Mă ajuţi să dezactivez o opţiune?
- A, e simplu. Tastaţi steluţă...
- Mulţumesc, nu merge.
- Ei nu merge...
- Ia de aici, ia dezactiveaz-o tu.
- Îîîîîî, ăăăăăă, nu ştiu ce are...pfff, cel mai bine sunaţi la...

Mai târziu, la hipermarket (printre borcane cu murături, deja enervată).

De plictiseală (nu găseam gogonele!) sun la customer service. Mă înarmez cu răbdare, ca la război, ştiu că nu poate fi uşor. Dacă era, până acum rezolvam singură problema. Plus că operatorii ăştia sunt păsări phoenix. Adică...doamne fereşte, nu că şi-ar da foc când li se urăşte cu binele, însă în mod cert sunt mitici. Nu i-a văzut nimeni niciodată. Iar din experienţa proprie pot spune că nici la telefon nu i-a prins nimeni. Să revin... Îmi fac cumpărăturile cu telefonul la ureche. Pentru informaţii despre oferta noastră apăsaţi tasta 3. bla bla bla. După 40 de minute îmi amorţeşte mâna. Încă tastez ca nebuna cifre şi aştept să ajung la o persoană. Una reală, vie, dacă se poate. Plătesc, plec, ies din parcare. Iau meniul - iar - de la capăt. Aproape de casă aud (Doamne! m-am simţit ca Scrat când a văzut ghinda) "dacă doriţi să consultaţi un..." Da! Vreau! "Bună seara, sunt ... " bip-bip-bip. Nuuuuuuu! Mobilul e mort. Mă uit la el cu ură. Văd în ecranul negru reflexia unei frustrări maxime. Măcar am găsit gogonele.

Noaptea, acasă. Epuizată.

Prind curaj. Îmi zic - dacă am reuşit o dată, reuşesc din nou. Sun iar la operatorul phoenix. E 11 însă iar linia fierbinte se închide la 10. Să dea toţi dracii! Las tot deoparte, suflec mânecile şi mă pun pe treabă. Pe la miezul nopţii îi dau de cap. Îmi fac cruce, pun mobilul bine, departe, să nu cumva să-mi vină vreo idee să-i mai fac ceva. Adorm dusă şi visez agitat. Se făcea că sunam la hotline-ul de gogonele să dau nu ştiu ce cod secret de pe fundul borcanului.

Am avut un an greu, ştiu...lasă, vine unul mai bun. Iar data viitoare vă spun despre aventura la "Momo". I'll be back.

At the end of the world - 2nd: Closer

2009-12-20T16:37:00.004+02:00

Poveste despre o furtună.
Departe, aproape, şi mai aproape...
Şi care, într-un final, s-a răzgândit.

Aeriene

2009-12-12T16:01:00.007+02:00

Culmea naivităţii: să fumezi în toaleta avionului crezând că nu va afla nimeni.

Culmea prostiei: să fumezi în mai multe toalete ale avionului crezând că poţi păcăli echipajul că sunt mai mulţi ca tine.

Culmea tupeului: să filmezi însoţitoarea de bord în timp ce îţi explică nervoasă cum e cu amenda de 2.000 USD.

Culmea inconştienţei: să fii convins că eşti foarte tare şi că vei face acelaşi lucru şi la întoarcere, fără riscul de a fi paraşutat şi făcut gulaş pentru rechini.

At the end of the world - 1st: Black

2009-12-06T23:22:00.005+02:00

M-am intors. Nu am noutati, dar am fotografii. Astazi, prima parte.

Enjoy!

Going 30+

2009-11-22T13:51:00.003+02:00

Cum iti dai seama (iar, de parca nu ar fi suficienta oglinda) ca ai imbatranit. Discutie cu o colega (muuult) mai tanara:

- Wow, Falco, ce dau astia la Guerrilla...tare.

- Falco? Cine e Falco?

- ...

- Pe bune, cine e?

- Ala cu Jeanny...

- ?!

- Austriacul...

- ?!

- Ala de-a murit in accident de masina.

- N-am auzit de el.

- ...mda, adevarul e ca probabil a murit inainte sa te nasti tu...

Friday morning (cloud confusion)

2009-11-01T17:18:00.001+02:00

Autumnale

2009-10-17T10:31:00.003+03:00

Culmea prostiei.

Intr-o zi in care nici cainii nu se dau iesiti din casa, sa stai sa spargi seminte in fata bodegii, in dreptul unei balti. Si sa injuri soferii care te stropesc.

Eu n-am auzit ce spunea, dar mi-a placut gesticulatul cu sticla :)

Busy

2009-10-03T12:51:00.005+03:00

You could be my unintended
Choice to live my life extended
You could be the one I'll always love
You could be the one who listens

To my deepest inquisitions
You should be the one I'll always love

I'll be there as soon as I can
But I'm busy mending broken pieces of the life I had before

Ţara lu’ peşte

2009-09-27T13:37:00.001+03:00

6 (noi) motive ca să emigrezi:
- Prea multe grase poartă pantaloni albi, mulaţi. Mă paşte de ceva vreme o fractură de retină.
- Farmacistele recomandă, fără să clipească, Aulin pentru durerea de măsea. Uite-aşa am ajuns o ţară de ulceroşi.
- Din 5 modele de cizme care mi-au plăcut, 4 erau peste 200 euro. Mă gândesc să-mi păstrez banii încă o lună şi să-i investec serios într-o ţară unde nu te jefuieşte nimeni la drumul mare, cum ar fi Elveţia. Ştie cineva când e sezonul de reduceri la ei?

- Revizia (medicală) de toamnă. După 3 medici, 5 seturi de analize, 7 drumuri şi câteva programări ratate, oricine ar renunţa pe pricipiul dacă nu am murit încă, las’ că mai rezist până la anu’.
- Urăsc din ce în ce mai mult hypermarket-urile. Au mărit preţurile şi i-a apucat reorganizarea raioanelor. Rezultatul? O oră în plus pierdută aiurea, un milion irosit, plus bonus nervi cu carul. Mi-e dor de buticul de la colţ.
- Traficul de sezon toamnă-iarnă 2009. Punct.

Beautiful dawn

2009-09-12T15:17:00.003+03:00

Moving on

2009-09-06T23:24:00.001+03:00

Vara şi-a făcut bagajele discret, apoi s-a retras într-o noapte de început de septembrie. A dispărut fără bilet de adio, fără batiste fluturate-n vânt, fără bis-uri cu promisiuni de revenire. În locul ei, de ore bune, cântă ploaia pe streaşina învechită. Monoton, rece, adormit. Scenariu clişeistic de duminică după-amiază. Miroase iar a must şi a pâine caldă. Câte o maşină rătăcită fâşâie şoseaua, trezindu-mă din amorţeală. Un căţel latră departe. Vara mea a rămas acolo. Are parfum de maci, de pepene roşu, de valuri. De trifoi şi cafea tare. Până la buna-revedere pentru mine vara va rămâne aşa...

Generaţia tester

2009-09-01T22:42:00.002+03:00

La Paris i-am văzut prima oară. Fâs-fâs, un Chanel mic. Plus un Moschino, mai tare, să ţină măcar două zile. Scăpase românu' în Sephora pe vremea când nici nu ştia că parfumurile se pot cumpăra la supermarchet, şi nu aduse de prin Turcia şi furişate prin recepţiile corporaţiilor. "Aveţi testere?" "Tester, cum se zice băi tester?" "Madame, s'il vous plaît, un tester se poate?" Vânzătoarele, amabile, le umpleau amărăştenilor punguţele cu amintiri parfumate.

Când s-a dat drumul la parfumeală şi aici, generaţia tester şi-a ...cum altfel...testat talentele. Nţţţ. Ale noastre vânzătoare au pregătire specială. Training intensiv de "nu se poate, nu avem, mă deranjezi". Nu de alta, dar ştiu din start cine le e duşmanul. Ori cea mai bună tactică e "know your enemy and ignore it".

Deunăzi mă plimbam printr-un hipermarchet. (Chiar aşa, peste hiper ce mai vine?) Recunosc, mă numesc Pisicot şi în ultimul timp am devenit dependentă. 10 minute pe seară shopping scurt la brânzuri, creme şi castroane mă destresează mai rău ca o zi la spa. Buuuun. Cum spuneam, la hipermarchet am regăsit generaţia pe care o credeam pierdută odată cu deschiderea milioanelor de magazine.

Fâs-fâs. Aha, sună familiar. Pfffff...două doamne cu fuste etno încercau noul deodorant, Bob după părerea mea, împărţind păreri mult prea personale pentru gusturile mele. Trei rafturi mai încolo, la standul de presă, am crezut că se dă ceva. Moca. Sampling. Ceva fără bani, oricum. Nţţţ. O familie lectura intensiv. Şi nu ştiu cum naiba dar cărţile erau ingnorate cu scârbă, în schimb revistele de bârfotecă erau abuzate în grup, ruşinos, prin ţipla sfâşiată cu poftă. ca un alcoolic ieşit de la dezintoxicare.

Dau să plec. Crezusem că le-am văzut pe toate. Însă, când trec pe la raionul de murături, văd doi domni (unul din ei cu un tricou roz lucios, mulat peste o burtă cam de 6 luni) testând - la propriu - recolta de castraveţi de la vecinii bulgari. Domnul cu tricoul era cu mâna de-un cot în borcanul cu cornişoni iar celălalt aştepta răbdător verdictul. "Merge, frate. Sunt din ăia buni, ca data trecută. Ia şi tu, Gogule."

Brusc mi-a trecut pofta de murături. Şi eu care credeam că domniţele care îşi întind tester-ul de gloss peste buze cu herpes sunt scârboase. Zău aşa. Păzea! Generaţia tester nu numai că n-a murit. Da' a şi evoluat. E specie care va supravieţui următorului cataclism. Nu de alta, dar se dau cu Bob. Am văzut eu.

Granny, come back!

2009-08-29T16:30:00.007+03:00

Nu voi scrie cum a fost la concert, au făcut-o prea mulţi. Praf, înghesuială, huiduieli, plictiseală, hausăreală; show adevărat, prestaţie impecabilă, lecţie de profesionalism...nu mai contează acum. Pro şi contra aş găsi până mâine. Fuse şi se duse!

Doar că, oarecum offtopic, am tras două concluzii:

1. La capitolul condiţie fizică m-am făcut de ruşine. Granny a făcut ca toate alea, de-am zis că se rupe, timp de două ore iar eu nu am rezistat să stau atâta în picioare. Şalele m-au implorat ori să mă pun pe băncuţă, ca orice pensionară care se respectă, ori să-mi mişc fundul înţepenit la sală, pronto.
2. A fost prima dată în istoria corporaţiei când am plecat pe lumină, adică la 5 jumate. Poratrul m-a întrebat dacă mă simt rău sau a luat ceva foc.

So...nu zic dacă a fost bine sau rău la concert, insă după concluziile dureroase... granny, come back!

Şi totuşi, best part:

Culme culinară

2009-08-22T12:58:00.004+03:00

Bucătarul de la cantina corporaţiei poartă bonetă. Peste chelie. Chelie completă.

Dark clouds, light soul

2009-08-07T23:02:00.003+03:00

Iubesc contrastele.
Imi beau cafeaua amară dar cedez păcătos ispitei unei ciocolate calde în miez de noapte. Mă fac să zâmbesc leneş dimineţile senine dar mă umplu de viaţă furtunile în seri târzii. Ascult jazz când sunt stresată şi punk atunci când mă plictisesc. Sunt într-un dark mood for shooting dar am inima plină de vise şi fericire nerostită. Zâmbesc complice serii care a poposit pe furiş. Aş fi vrut doar ca azi să nu se sfârşească.
Aştept. Ştiu că va veni. E aici. Şi va rămâne mereu.

Blogul a murit. Trăiască blogul.

2009-07-31T22:37:00.004+03:00

Teoretic a murit. Asemenea unui pacient comatos, rămas fără voia sa conectat la aparate, blogul meu respiră artificial, hrănindu-se cu rare vizite întoarse din obişnuinţă de vechi (foşti) amici virtuali. Are încă vise şi poveşti, le creionează mental până la mijloc, apoi se cufundă din nou cu o respiraţie prelungă în corpul inert. Oboseala îl face să nu mai ajungă să le scrie, tastând lacom cu clicuri febrile ca odinioară, adulmecând finalul. Renunţă înainte de atinge tastele, de la o vreme, reci.

Teoretic a murit. Practic blogul încă trăieşte. Trăieşte pentru că simte că îi va veni din nou timpul. Trăieşte pentru că mai are încă poveşti cu prinţese şi corăbii, poveşti cu veri nesfârşite, poveşti cu nori şi ceruri de iubiri mari, poveşti cu drumuri, paşi, locuri. Vremea va veni. Într-o zi, cu totul nesperat, pacientul va deschide ochii şi va vedea din nou lumea de sus.

Gânduri. Vise. Doruri.

2009-07-13T21:40:00.000+03:00

Still the same

2009-07-06T01:04:00.007+03:00

Aşa era în '92

Aşa a fost şi astazi. Aceeaşi energie, aceeaşi bucurie, acelaşi ritm care a unit inimile. Însă cu mai multă emoţie. Mult mai multă. Într-un cuvânt - minunat.

Woody in the 'hood

2009-06-18T21:35:00.004+03:00

S-a întors. Desigur, alt personaj, alt peisaj. Dar cu acelaşi job.
Pe bune, acum. Chiar nu le doare capul?!

Haoleu!

2009-06-14T14:43:00.004+03:00

(de asta nu-i o idee bună să-ţi verifici conturile duminica...)

Chicanes (storm coming, storm leaving)

2009-06-12T22:06:00.004+03:00

Am ratat ploaia şi curcubeul.
Dar am prins-o pe ea. Furtuna.
Pe fugă, în drum spre suflete flămânde de vară.

Mărgelatu' strikes back

2009-06-09T22:33:00.004+03:00

Not again, please...

P.S.1 M-a dat pe spate muzica. Ah, nu, colajul din spate. Sau mai bine steluţele. Gata, sunt fan steluţe!

P.S.2 Ce naiba spune?! Cu Nufărul am înţeles, da' cu finalul?!

Poppy summer dream

2009-06-05T21:49:00.003+03:00

Genius (or not)

2009-05-24T20:40:00.006+03:00

Cum de nu m-am gândit până acum? Cum naiba?!

Se dau următoarele date/elemente/simple plăceri, luate individual, una câte una:

Laptop.
Cappuccino.
Aer curat.
Răcoare.
Apus de vis.

De ce nu le-aş avea pe toate deodată? Pffff!
Gata! Rezolvat. Pisicot instalat comod pe terasă :)

P.S. Acum regret berea de aseară, savurată inside. Şi era un SanMiguel. Nţţţ.

Dorinţe

2009-05-22T20:23:00.005+03:00

Pentru că (iar) se apropie şi pentru că (iar) am fost întrebată ce îmi doresc cel mai mult şi mai mult....

O casă (mică dar) cu o terasă mare. Ah, şi cu view.
Poate fi şi aşa...

Să mai am iar 20. Dar 20, da? Nu 25, nici 27.

Să am acces nelimitat aici. VIP card, eventual. Pe viaţă.

Şi să pot mânca ori de câte ori am chef o brioşă întreagă. Cu zmeură şi cremă de vanilie. Ea de ce poate?

Să merg la piscină când e prea cald. Sau să-mi aştept iubitul în parc când mi se face dor.

Să fac 10 minute seara de la birou până acasă. Adică străzile să fie cam aşa.

Să fotografiez licurici. Adevăraţi.

Panseuri

2009-05-17T17:18:00.002+03:00

N-am dispărut. Am fost un pic prin zonă doar. Şi-am cugetat, pe semne, adânc. Pentru că lumea nu mai e chiar aşa cum o ştiam:

- Se poartă cei mai mişto pantofi din ultima sută de ani. Nu la noi, evident. Platforme periculoase, barete subţiri (şi cât mai multe), culori ireale. Verde crud, fucsia, roz fondant, mov, albastru electric, galben pai, roşu burgundia...Acum mă uit cu ură la debaraua mea.

- Alitalia este în pragul falimentului. Pe bune, acum. Meal onboard înseamnă doar biscotti (4 biscuiţi cât moneda de 5.000) şi un pahar de cico. Unde sunt casoletele cu somon şi sparanghel în sos de vin? Ah, am spus vin?...

- O escală de două ore poate fi tricky. Duty free? En passant, poate. Şi doar dacă eşti campion la atletism. Uneori "terminalul C" este ca în Shrek, adică really far-far-away. Dacă ai noroc, ajungi cu 5 minute înainte de boarding. Dacă ai.

- Există locuri în lume unde poţi sta cu pantofii nefăcuţi 3 zile. Chiar şi pe ploaie. A! Şi mai există ploaie fără noroi. Strange thing...

- Să zbori (4 curse în două zile, pfff) răcită cobză nu e o idee prea bună. Încă sunt fudulă de-o ureche. Iar capul stă să crape dintr-o clipă în alta. Iar asta e partea frumoasă, iadul pe pământ a fost la aterizări.

- Trebuie...nu, trebuie să-mi iau acumulatori noi pentru cameră. Ce am reuşit să fac cu aştia betegiţi coming soon :)

Copiii spun (încă) lucruri trăsnite

2009-05-09T13:17:00.004+03:00

- Şi îi iubeşti pe amândoi căţeii la fel?
- Nuuu.
- Dar pe cine mai mult?
- Pe Ina.
- De ce? Că e mai mică?
- Nu.
- Că e fetiţă?
- Nu.
- ?
- Pentru că are 4 picioare.

*********

- Hai, mai spune cuvinte cu S.
- Nu mai ştiu...
- Hai, gândeşte-te, mai sunt multe.
- ...
- Hai, măi.
- Gata, ştiu unul! SIHOPAT!

*********

Scenă la Mall.
- De ce scriu ăştia în revistă că Oana Roman a slăbit?

- Pentru că a ţinut o dietă şi acum e mai slabă.
- Atunci de ce arată că un elefant roz cu pene?
(recunosc, imaginea este perfect descrisă, copilul avea dreptate)

Marea pe scurt

2009-05-04T19:45:00.001+03:00

Pentru că weekend-ul a însemnat muncă, pentru că timpul iar a luat-o la goană, pentru că în rest am ascultat ploaia, pentru că...pentru că...ei bine, atât am de arătat.

Baby steps

Prison break

Love'n'coke

Dor

2009-04-29T21:46:00.004+03:00

Poate că acea vară a mea este încă departe, însă vara asta chiar stă să vină. Bună sau rea, workaholică sau relaxată, fierbinte sau ploioasă, romantică sau lipsită de vise mari, e aproape.

Şi, pentru că PR-ista (cu sandalele ei cu tot) m-a inspirat, azi am dat fuga la pedichiură. Poate aşa se grăbeşte să vină. Vara. Cu tot cu sandale. E o strategie. La fel în cazul cărţilor. Când nu mai am timp şi chef să citesc, îmi cumpăr cărţi. De jenă, mă apuc iar.

Şi tot aşa când mi se face dor. Ascult, din nou, asta.

Sadly ever after

2009-04-26T23:32:00.001+03:00

Niciodată nu am crezut în poveşti. Rectific. Nu în cele din cărţile de copii, alea cu happily ever after. Am crezut însă mereu în vise, întâmplări, întâlniri, fericiri. Şi împliniri, mai ales împliniri. Iar când m-au bântuit paranoic dubiile, viaţa a râs preţ de o secundă şi mi le-a trântit în braţe, plocon, să le trăiesc. "Asta se întâmplă doar în filme!". Aha...desigur, ia de-aici să vezi.

Însă au venit mereu furtunoase, bulversante, scurte şi intense. Ca o descărcare setoasă de adrenalină. Uneori au stat ani, alteori luni, câteodată numai clipe. Însă, ca orice lucru care se întâmplă cu un motiv, au fugit înapoi la locul lor, bifând în cartea sorţii to do list-ul personal.

Vorba lui Mika.
Şi totuşi...

Not my thing

2009-04-21T21:59:00.004+03:00

Spring is not my thing.

Visez mereu la vară. La acea vară. Mi-am promis cândva o vară a mea. Aşa. Ca în povestea cu prinţesa. Cu briză răcoroasă şi păr în vânt, cu soare mângâietor, cu ploi în miez de nopţi fără somn, cu chef de fugă în lume, conducând fără ţintă pe drumuri şerpuind pe malul oceanului, cu pepe roşu dulce şi zemos, stropit cu picături reci de lămâie, cu zâmbet inexplicabil şi scânteie în priviri.

Până atunci, primăvara se încăpăţânează să promită fantezii. Primăvara, preludiu amăgitor, cu miresme tentante de fericire şi libertate. Primăvara, prea scurtă şi prea intensă, ca un apus ireal pe care ratezi să-l prinzi în cadru.

So, until then I go back. I always go back. Back to black.

Exerciţiu

2009-04-18T23:21:00.002+03:00

Săptămâna asta "mare" m-a forţat, abrupt, să fac un exerciţiu. Pe cel al iertării. Pe cel al înţelegerii. Pe cel al acceptării. Coincidenţă sau nu, situaţiile s-au perindat prin faţa mea, la concurenţă mare, deschizându-mi ochii. Şi forţându-mă să înţeleg.

Într-o măsură am reuşit, acum zâmbindu-mi şi savurând izbânda. Dar, recunosc, a rămas o parte care se zbate a fi înţeleasă. Sunt încă lucruri care nu e normal să se întâmple, sau nu e cazul să existe, sau e dureros să fie parte din tine. Pentru ele şi pentru cele care se vor încăpăţâna să mai vină, am învăţat lecţia resemnării. Unele lucruri vin şi se întâmplă cu un rost.

Viaţa este, până la urmă, o cursă. La final ajungem toţi. Important este cum o facem.

Paşte fericit tuturor.

Şi iar...

2009-04-16T21:25:00.004+03:00

Drumul
...ce părea că nu se mai sfârşeşte

Surata
...cu blăniţa încinsă de la soare

Gemenii
...din LOTR?

Şi alţi gemeni
...preferaţii mei

Întoarcerea
...sfârşitul. Sau, din nou, începutul.

Călătoare

2009-04-13T21:02:00.007+03:00

Nu am avut timp de poveşti, de visare, de distracţie. Dar am avut suficient timp de somn, plimbare, scoici calde, bere rece şi, mai ales, fotografii.

"Va urma", partea I, e aici:

Flagless

Party time

Coming home

Morning light

Far-far away

Calea

2009-04-12T23:10:00.003+03:00

Prima din seria nouă.
Va urma.

My moment

2009-04-07T21:09:00.007+03:00

Pentru că starea setată pe pilot automat s-a prelungit şi zilele şi nopţile deja au prins viteze supersonice, în seara asta m-am oprit, am respirat adânc şi i-am spus soarelui noapte bună. Atât astăzi. O simplă clipă de regăsire, surprinsă cu ultima suflare a bateriilor camerei foto.

Apoi, cu o banală apăsare din vârful degetului, m-am cufundat total în vise cu arome de ploaie caldă de vară.

Departe

2009-03-30T10:25:00.003+03:00

Soarele ardea.
Prea tare pentru moleşeala care mă cuprinsese. Aerul era fierbinte, însă briza aducea răcoare şi mirosuri blânde de scoici în camera umbrită. Pe terasă, uitate într-un colţ, hamsiile se uscaseră lângă paharul cu bere.

M-am răsucit pe partea cealaltă, căutând cearşaful rece, şi-am aţipit la loc. Trăiam o linişte incredibilă, o amorţeală plăcută, o uitare de sine şi de lume. Auzeam marea departe, un fâşâit surd. Păream că dorm, însă simţeam totul în jurul meu, ca într-un film. Am zâmbit.

Apoi am deschis ochii. Privirea o căuta în patul răvăşit. Vara însă fugise departe, în vis. Îndrăznisem să-l am. Afară însă era doar primăvară. Crudă, încă rece, promiţătoare însă sceptică. Şi, mai ales, prea reală.

Sunshine

2009-03-27T21:08:00.005+02:00

Pisicot somnoros. Trezit de raza obraznică a prea grăbitei dimineţi. Sfârlos pe jaluzeaua uitată deschisă. Îmbiat de mirosul tare de espresso. Cu gândul la visul fugar, cu arome sărate de vară.

Nopţi şi zile (varianta nouă)

2009-03-25T20:53:00.010+02:00

Pentru că simt că zilele mele s-au scurtat iar nopţile au devenit brusc mult mai preţioase, în seara asta pe lungul şi târziul drum spre casă, m-am gândit că totuşi viaţa asta (vorba PRistei - model biropat) are şi ea avantajele ei:

- seara fac 30 de minute până acasă, în comparaţie cu ora şi jumătate de dimineaţă. Cred că ieri am luat chiar am luat un radar...

- ajung prea târziu ca să mă mai întâlnesc cu vecinii şi să mă ţină de vorbă despre probleme de viaţă şi moarte (apometre, gunoieri, lifturi, şedinţe de comitet)

- la supermarketul de cartier nu mai sunt cozi, am ajuns la performaţa cumpărăturilor în 4 minute

- am uitat de ceai de tei, lapte cald, oi numărate, poveşti de adormit. E suficient să pun capul pe pernă.

- îi ratez cu bucurie pe Dan Diaconescu şi Capatos cu nikitele, savarinele, ogicii şi brăilencele lor

- nu mai am timp să gătesc, deci nici să mănanc. Ceea ce nu-i rău ţinând cont de faptul că eu funcţionez pe dos: iarna slăbesc şi primăvara mă îngraş

- sunt prea zen ca să mă stresez ce fac mâine. Merg pe principiul întâi să dormim şi mai vedem. E clar, trăiesc clipa :)

End of the road

2009-03-21T13:28:00.001+02:00

Vânt uşor, miros sărat de scoici, strigăt de pescăruşi.
Linişte. Visare. Linii. Paşi. Gânduri.
Zâmbet de primăvară.
Şi un căţel grăbit.

Cotidiene

2009-03-18T22:20:00.000+02:00

Câteva constatări de miercuri...

- m-am trezit la 6.30, înainte să sune ceasul. Evident, nu am mai adormit la loc.

- într-o intersecţie o domnişoară într-un pardesiu alb-lapte m-a făcut să zâmbesc, cu gândul la vară. Apoi a fost violent stropită de nesimţit într-un gipan. La cele 3 grade de afară realizez că totuşi pardesiul alb-lapte e exagerat. Iar vara e departe.

- maşina e redevenit gri. Jur că intenţionez să o spăl de 2 luni. Ştie cineva când se opresc naibii ploile?

- mai pe seară mă amuz de un nene care şi-a pus mintea cu umbrela. Şi cu vântul. Zece minute a durat operaţiunea întors pe dos, pus la loc, întors pe dos, pus la loc. Între timp i-a zburat şi basca.

- cică de Paşte am liber în prima şi a doua zi. Prima zi fiind duminică. Deci unde-i partea fun?

- la supermarketul de cartier e coadă ca la alimentară, în 88. "Fănico, schimbă-mi şi mie 100 să-i dau rest domnului" - o vânzătoare strigă peste coadă, asurzindu-mă. Zău că mai am un pic şi mi se pare că se dă raţia de ulei. Atmosferă '80s.

- am poftă de limonadă. Limonadă adevărată, cu lime şi mentă. De ce oare am uitat să cumpăr?

- tot am senzaţia că e vineri. Se trage de la oboseală. Din păcate ştiu că vineri va trece cel mai repede. Ca şi weekend-ul.

- m-am reîntors la cizme. Asta chiar nu-i amuzant.

- am fotografii din weekend. Ştiam eu că am uitat să postez ceva...

Runaway

2009-03-14T16:30:00.002+02:00

La benzinărie o tânără domniţă mă ia la zor.
- Pun benzina separat sau toate pe un bon? Zi cum vrei.
E din gaşca fetelor care din start te tutuieşte, chiar dacă arată cu 2-3 ani mai fragedă.
- Pe acelaşi bon. Şi vreau şi o cafea.
- Ia un jeton şi ia-ţi de la automat.

- Nu, vreau un cappuccino Segafredo, de la espressor (îmi ploua deja în gură uitându-mă la fotografie).

- Ăăăăă, ăla se bea doar aici, dar poţi să iei jeton, să folosim paharul de acolo şi îl iei la pachet. Mai costă un leu jumate.
- Bine, facem aşa, doar să fie cafea adevărată. Şi nişte ţigări de foi - cherry.
Îmi trânteşte un pachet cu aromă de vanilie. Le şi scanează repede, să nu mă răzgândesc.
- Nu vanilie, cherry.

Se întoarce iritată, răscoleşte în raft.Sunt convinsă că dă şi ochii peste cap.

- Mon Cherry? Nu am.
- Nu, alea sunt bomboane. Sunt excelente dar nu vreau acum, acum vreau ţigări de foi.
În final găseşte ceva, le trânteşte pe tejghea. Plătesc, dau să plec.
- O pungă? (simt cum îmi scapă M&M-urile şi alunele pe jos)
- Nu mai am. Şi ridică din umeri. Să nu uiţi de cafea. Vezi că nu am capac la ea.
De ce nu mă miră? Oricum paharul mă frige, nici nu mă deranjez să întreb de un manşon sau suport de pahar. Arunc un ochi pe bon. Ţigările sunt cu 2 lei mai mult.
- De unde diferenţa asta?
- A fost pusă eticheta greşit.

- De ce nu ai spus? Mi se pare normal să plătesc cât scrie pe pachet. Şi de ce nu e invers, ştii că invers nu se întâmplă niciodată?

- Auzi, dacă nu le mai vrei, dă-le înapoi.
Nu mai vreau nimic. Vreau să-mi beau cafeaua cu spuma fâsâită (de ce nu am oprit oare la Starbucks?) şi să alerg pe autostradă. E goală la ora asta.

Departe norii ameninţă soarele blând. Turbioane gri apar la orizont. O să plouă sigur.

Pornesc la drum. În 5 minute uit tot. Uit de toate.

Free at last.

Looking for the Summer

2009-03-07T13:27:00.004+02:00

Un mic panseu, pe post de salvamar. Cuvinte meşteşugite, mânjite cu vopsea roşie, pentru a pune pe fugă inconştienţii în căutare de senzaţii tari, printre vârtejuri.

Eu aş mai fi adăugat şi un asterisc. Ceva de genul:
*mai bine încercaţi o baie în piscina mică, nu vă bazaţi pe colacele noastre de salvare, criza ne-a tăiat bugetele, nu avem decât anvelope refolosite.

Ultimii fulgi

2009-03-04T00:31:00.002+02:00

Am început săptămâna trecută refuzând să fac numai şi numai ceea ce "trebuie". Cred că venise momentul magic în care începeam să învăţ să spun stop gândurilor chinuitoare şi stereotipurilor social impuse.

Uşurarea şi libertatea acceptate cu ochii închişi mi-au redat respiraţia profundă. Aer rece până în suflet. Bucuria unei după-amieze în parc, alături de prieteni blănoşi, cu nasuri umede şi cozi emanând pură fericire.

Ne-am bucurat împreună de fulgii târzii, ultimii din iarnă, aproape neaşteptaţi. Am inspirat lumina proaspătă a după-amiezei, mirosind uşor a primăvară, am adulmecat apusul înroşit departe, după un nor. Am amânat întâlniri plicticoase şi deal-uri cu vorbe-n vânt.

Am trăit un pic...

Şi bonus, pentru Maria:
ea este sleeping beauty :)

Semne

2009-03-01T13:39:00.009+02:00

Am luat-o pe urmele mămicii Miki. Am început să am vise stranii. Nu, nici pe departe nu mă compar cu ea, însă cred că m-a inspirat :)

Acum, nu sunt sigură dacă e Miki de vină sau postările mele din ultimul timp, însă azi noapte l-am visat pe Ogică. Şi pe fiică-sa.

Din două una: ori e momentul să nu mă mai uit la astfel de emisiuni şi să revin la posturi educative, zen, cu suricate, antilope sau păsărele, ori trebuie să joc la loto.

Mă gândesc că e un semn, pe Ogică îl poţi visa doar o dată în viaţă. Ştie cineva dacă azi e tragere specială?

Halo

2009-02-26T15:00:00.005+02:00

Pentru că ştiu că mâine mă voi trezi zâmbind.

Pe moarte

2009-02-24T20:28:00.001+02:00

Am mai zis-o. Oteveu' e de bun simţ. Lately, Dan Diaconescu a încetat a mai fi senzaţional, extraordinar, incredibil. A trecut, depăşit fiind de penibilul concurenţei, în liga normalului, mai exact a somniferului natural de la ora două. Ştirile de la ora 5 au trecut şi ele în dizgraţie, pălind în faţa domnului Mădălin, mai nou împăciuitor al problemelor de cartier şi promotor al inculturii naţionale.

Până azi-noapte. Când am poposit curioasă la show-ul lui Capatos. Recunosc, nu am mai putut schimba canalul. Era ca la un film prost, dar prost-prost, de la care nu poţi să-ţi iei ochii şi te încăpăţânezi cu masochism să vezi totuşi dacă ăla rău moare la final.

Primul, de fapt prima, nu, primul invitat a fost Naomi. Am aflat că face sex pe bani într-un bordel în Germania. La etajul 4, la travestiţi. Şi că e mândră de asta, că o recunoaşte public. Şi că e pentru o cauză nobilă - silicoane, hăinuţe, creme, freze etc. Corect. Bravo lui, ei, lui...în fine, bravo.

Al doilea invitat, Tarky. Cu un tatuaj îngrozitor pe jumatată de faţă. Îîîîu. Cică e un model tribal şi îi pune în valoare trăsăturile. Şi că e în maaare război cu paparazzi. Corect. Bravo lui, ei, lui...în fine, bravo.

Când să dau stingerea, mă arde curiozitatea să stau totuşi după pauza publicitară. Ultimul invitat. Hai, că poate se poate un pic mai mult. Măcar aşa, să salveze emisiunea. Dar nu, cine lipsea din peisaj? Nikita intrase pe telefon, Magda Ciumac e dispărută, sexy brăileanca e deja fumată. Ogică. Da, Ogică e mereu surprinzător. Nu ştiu cum reuşeşte, dar de când cu biletul ăla la loto, ţine poporul în suspans, fie că-şi tatuează gagica în direct (tot la Capatos, da), fie că dansează pe mese la Oteveu'. Omu' are deja o carieră. Vorba aia, îl ştiu de când era mic.

Jeez! Asta e emisiune? WTF? Cine sunt ăştia de au pretenţii de invitaţi şi vedete? Vorba aia, "ce face ei de fapt, cu ce se ocupă?". Nu, refuz să cred că asta cere poporul, nu are cum. Că poporul face în fiecare seară mai mult decât exerciţiul de răbdare şi minunăţie pe care l-am făcut eu.

În final am renunţat. L-am lăsat pe Ogică şi invitatele paietate să-şi trimită bezele back and forth. Dacă totuşi dau vreo bilă albă, e că Naomi ăsta, asta, ăsta - ce-o fi - chiar cântă. Live. Bine. În rest, zău, nu mai sunt şanse. Televiziunile sunt în moarte clinică.

Changes

2009-02-22T19:57:00.002+02:00

Primăvara promitea să vină. Pe miercuri am surprins-o la ore târzii ale după-amiezei, dând târcoale cartierului citadin-agitat, desenând lumini calde pe trotuarele obosite. Am ales zece buchete de ghiocei, să-i asortez cu senzaţia inedită a primei zile lungi din an. Timizi, s-au furişat pe supotul de lemn din bibliotecă, parfumând discret spaţiul virtual în care mă cufund în fiecare seară. Online, offline. Buzz. Comments, posts. You got mail. On and on.

S-a sucit. Vineri seara am încercat minute în şir să ies din maşină. Vântul m-a paralizat într-o poziţie stranie, cu un picior afară şi unul bine înfipt în podeaua maşinii, împingând frenetic în porteră. Şuiera sinistru. L-am aşteptat. Şi, când s-a potolit, am îndrăznit. Afară mă aştepta ninsoarea copilăriei. Fulgi mari şi deşi, ace magice de gheaţă, tăcere deplină. Doar vântul se trezea nervos din amuţire, amintindu-mi că totuşi visul cu lumina caldă şi ghioceii e ceva mai departe. Zâmbesc. Va veni. Însă nu chiar acum. Doar ştiu asta. Martie e luna promisă. Mi-a spus. Dar sufletul mi-e nărăvaş ca un cal de cursă lungă.

Am adormit târziu, deşi mi-am promis un somn dulce, indus de toropeala paginilor cărţii cu coperţi albe. Ploaia însă nu m-a lăsat. Mi-a amintit de nopţi de noiembrie, când nu mai contenea, bâtând în streaşină până la epiuzare, făcându-mă să-i zâmbesc, ştiind că dimineaţa o va găsi tot acolo. Zgomotul puternic, de stropi grei pe tabla pervazului, când mai precipitat, când mai rar, din ce în ce mai rar, până la senzaţia că a uitat să mai vină, m-a cufundat în amintiri de toamnă târzie, de un romantism ireal.

Acum e liniştit. Poate e cald. Poate stă din nou să plouă. Nu ştiu. Azi îmi permit doar să visez. Să aştept anotimpul promis. Şi să-mi potolesc căluţii şi poneii din suflet. Aştept ca vremea să nu mai fie confuză. Ghioceii îmi spun că nu mai durează mult. Magnolia din curte a dat muguri. Un căţel aţipeşte "covrig" pe o gură de canal aburindă. Tresare în somn. Respir din nou lumina după-amiezei târzii. E bine, e tare bine. E linişte. Zâmbesc. Şi îi mulţumesc.

Din criză în criză

2009-02-18T21:55:00.003+02:00

Azi noapte am crezut că s-a stricat televizorul. Pe la ora două, când oamenii normali dorm şi ceilalţi se uită la OTV, am butonat pe antene. Pe trei dintre ele. Imaginea era identică. O domnişoară isterică, cu rât de purcel şi şolduri periculoase striga la un domn, Ionel, care nu nimerea un nume care să conţină trei de A. Se enervase probabil (iar domnului îi tremura vocea, intimidat fiind) şi se piţigăia din ce în ce mai tare, agitând un arătător dinspre flip-chart către cameră şi invers.

Ora era mult prea mică, aşa că schimbat postul, scăriţa şi ciocănelul urechilor mele fiind deranjant excitate. Însă domniţa m-a urmărit, ca în filmele proaste de groază, pe următoarele trei canale.

Mă întreb oare antenele sunt în plină criză financiară de au bani doar pentru duduia? (Mai ales) la cum arăta, da.

Şi apropo de OTV, mai acum câteva zile distinsa doamnă era vedeta serii la Dan Diaconescu. După ziarele de ieri, deja e vedetă naţională. Ok, am înţeles de ce e divă porno, se vede clar. Sunt curioasă însă cum reuşeşte să se camufleze când practică meseria de zi, cea de detectiv particular. Aici zău dacă pricep cum face.

Drumul revoluţionar

2009-02-15T15:35:00.000+02:00

Spuneam că aştept premiera asta.

Am fost, am văzut (cu tot cu floricele) şi-l declar primul film bun al anului. A meritat nominalizările la Glob, le merită şi pe cele la Oscar.

N-aş spune multe despre el, e de văzut. Doar că nu este un nou Titanic, nu e romanţos, nu e lung şi plictisitor, nu e un alt film american. Nu are nici cel mai genial scenariu. Iar traducerea titlului e jenantă. Însă tensiunea emoţională e punctul forte. Iar faptul că, atâta timp cât ai trecut măcar uşor prin viaţă, reuşeşti să te identifici cu fiecare parsonaj în parte, cu trăirile lui. Te regăseşti şi te emoţionezi, trăieşti fiecare dramă şi bucurie în parte.

Actorii performează cu adevărat (pe lângă Kate şi Leo, Kathy Bates şi Michael Shannon), regia e de zile mari iar muzica m-a uns perfect la suflet. Este un film minunat despre dragoste şi ură, gelozie şi neacceptare, comunicare şi neînţelegere, egoism şi frustrare. Dar mai ales despre vise şi curajul de a fi altfel. Şi, în final, despre renunţare. Eu am tras concluzia. Nu mai vreau să renunţ la vise.

De văzut. Recomandat de Pisicot.

Ignoranţă

2009-02-10T22:12:00.001+02:00

Mâţă de showroom. Cum ar veni, o pisi.

Parfum de primăvară

2009-02-05T12:35:00.001+02:00

Mi-am promis de o mie de ori să nu mă mai abat de la poteca strâmtă, din asfalt proaspăt turnat, care leagă triumfal parcarea de intrarea în bloc. Are şi ea rostul ei, nu e pusă acolo fără scop.

Însă teoria asta se aplică numai dacă reuşeşti să ieşi din maşină, cocoşată de sacoşe, să ai o mână liberă pentru chei şi telefon şi alta pentru a închide portiera şi de a te sprijini de un copac, în cazul în care avântul cu care te-ai aruncat afară te face (prea des şi deloc amuzant) să-ţi pierzi echilibrul. Cel fizic, adică pur gravitaţional, pentru că cel psihic a fost abrupt distrus de răcnetele vecinilor pensionari senili care zbiară la două dimineaţa că ai parcat pe locul lor (imaginar, de cele mai multe ori).

După toată povestea asta deci ar trebui doar să ţin drumul drept, pe poteca strâmtă (aia din asfalt proaspăt), să vâr cu mâna desprinsă de pe copac cheile în broasca de la intrarea în bloc şi ta-daaa, gata.

Ei bine nu. Ruptura s-a produs la momentul smucirii de pe scaun şi aruncării, cu tot cu pungi, în afara maşinii. Moment în care teroria cu mâna liberă şi copacul nu s-a mai aplicat, deci am păşit pe lângă poteca cu pricina, direct în rondul cu flori, pământ, gunoi şi alte mizerii. Mizerii aromate pe care aveam să le descopăr mai târziu, sus, în intimitatea căminului, când căldura nu a scos doar hainele de pe mine, dar şi mirosul de rahat la suprafaţă. Cizmele (favoritele evident, TH) au fost dezinfectate riguros spre obsedant cu apă, săpun, deodorant, parfum şi aşezate afară, pe balcon, pentru orice eventualitate.

Aleea e sfântă. Că de aia a fost asfaltată. La fel şi numerele la loto. Aud că e report. Caca e un semn. Deci nu văd decât un viitor fericit şi fără griji.

Anotimpuri

2009-01-30T23:15:00.001+02:00

S-a făcut dreptate

2009-01-27T23:33:00.003+02:00

The Killers în România, la B'estfest 2009. Mulţumesc Doamne :)

Şi dacă se poate, vreau o dedicaţie specială:

Pasta şi prostia

2009-01-26T21:22:00.004+02:00

Ştiţi relama la Colgate 3D white? Cea cu mireasa stupidă? Wow. Eu cred că s-a mers pe ideea că oricum miresele o iau razna. Majoritatea.

Scenariul începe prost. "Peste 14 zile mă va cere de soţie". Ce?! Da' de unde ştii? Şi oricum, e moartea pasiunii dacă deja ştii asta. Peste fix 14 zile. Ce chestie.

Apoi continuă la fel de prost. De ce naiba trebuie să-şi albească dinţii până atunci?! Cu dinţii îngălbeniţi de ţigări şi băutură nu poate să spună da?

Să revin. Nu, nu cred că este o reclamă la pastă de dinţi. Ci este un mesaj subliminal cum că toate femeile de la o vârstă se prostesc. Şi de fapt targetul nu sunt femeile (eu nu aş putea să mai cumpăr după ce am văzut-o), ci pentru bărbaţi, care se amuză pe sub mustaţă de penibilul situaţiei.

Leapşa

2009-01-24T12:28:00.002+02:00

Ilinca mi-a dat o leapşa. M-am făcut că plouă, că nu înţeleg, dar m-a tras de mânecă, aşa că mă conformez. Cu două precizări.
- Răspunsurile de mai jos sunt un pamflet şi rog onoratul public să nu le ia ca atare.
- Leapşa merită să meargă mai departe. Special pentru Maria, Generalul şi doamna Innu. Sănătate vă doresc. Şi inspiraţie.

1. Ce iti place sa faci atat de mult, incat ai plati pentru asta?
Să dorm. Dar să dorm, ca la carte. La prânz 3 ore, neîntoarsă. Sau noaptea, 10 ore, până simt că plesnesc. Da, aş plăti pentru aşa ceva. Dacă ar veni şi cu garanţie :)

2. Daca ai afla astazi ca mai ai de trait exact 5 ani, ce ai face incepand de maine?
Ce fac şi acum. De poimâine m-aş organiza. Însă în primul rând cred că aş iubi mai mult. Mi-aş face mai mult timp pentru asta.

3. Daca ai castiga un milion de euro neimpozabil, ai continua sa faci ce faci acum?
Da. Pot fi şi impozabili, nu mă supăr.

4. Peste 15 ani, ce ai vrea sa scrie pe prima pagina despre tine, in cel mai important ziar din tara? Care ar fi titlul articolului?
Care ţară? Aici? Neah. Afară poate ceva de genul “The Diva is back in business”.

5. Ce vrei sa spuna prietenii tai despre tine la ceremonia ta funerara?
Bârfe. Ce nu au avut curaj să-mi spună cât trăiam.

6. Dar pe piatra ta funerara ce vrei sa scrie despre tine?
Orice altceva în afară de “fata bună de pus pe rană”.

7. Cand erai mica ce le raspundeai celor mari la intrebarea: Tu ce vrei sa te faci cand vei fi mare?
După etapa clasică “doctoriţă” (ok, aici se stabilise oficial să mă şi mărit cu un medic...) am vrut să fiu avocat. Bine că mi-a trecut.

8. Ce ai face daca ai sti absolut sigur, dincolo de orice dubiu, ca este imposibil sa esuezi?
Nu aş mai lupta. Nasol.

9. Ce ai vrea sa le spuna copiii tai nepotilor tai despre tine?
Că sunt bunicuţă cool.

10. Daca ai putea acum sa te proiectezi in viitor, in ultima zi a vietii tale si sa iti iei un interviu, care sunt trei intrebari pe care ti le-ai adresa?
În ce ziar apare?
Am exclusivitate?
Am voie să spun orice? Orice-orice? Hmmm...

Ce ascultă papagalii

2009-01-22T13:06:00.005+02:00

N-aş fi zis. Niciodată. De fapt, gusturile (în materie de muzică) nu se discută. Trebuie să fii papagal ca să asculţi aşa ceva.

Hai, câteva încercări.

Detalii mâine.

Update mâine, adică azi...
Papagalul, verde cu galben, aşa cum avea curiozităţi Ilinca, tace mâlc dimineaţa, din respect pentru cei care încă dorm. Trezirea se face cu VH1, întotdeauna. Dar nici U2, nici Kings of Leon, nici Madonna nu-l conving să dea drumul la ciripit. Nu. Papagalii ascultă Leona Lewis. Pe bune, testat de două ori. Şi Michael Jackson ocazional, dacă e în toane de thriller. Dap, Leona Lewis. Fiara s-a dezlănţuit.

Small size

2009-01-19T15:42:00.003+02:00

Eu am o nelămurire. De ce cutiile de telefoane mobile sunt din ce în ce mai mici? Zău, nu v-aţi prins? Au devenit cât cutiile de chibrituri.

După ce prin '98 am folosit timp de un an cutia de la Motorola mea cu antenă (sâc!) să depozitez sandale, am fost profund dezamagită de intrarea - vizibilă - la apă a cutiilor de telefoane. Asta în condiţiile în care acum, în acelaşi spaţiu claustrofobic, se înghesuie cabluri USB, căşti, mufe şi, cu puţin noroc, chiar şi cd-uri.

Dovada sunt şi pungile. Când cumperi un telefon, pac, te pomeneşti cu o punguţă gen farmacie, să intre două aspirine, de o arunci în fundul poşetei şi ai probleme apoi s-o găseşti când ajungi acasă.

Aştia fac economie, sau ce? Că mie mi-e dor de cutiile "de pantofi" unde să-mi depozitez daily stuff. În ultima cutie achiziţionată păstrez ace, gămălii şi pioneze. Ce urmează?

Oraşul şi criza. Teorii.

2009-01-16T11:18:00.008+02:00

Trăiesc cu senzaţia stranie că ceva s-a întâmplat cu oraşul. Bine, e la fel de jegos, la fel de arogant, la fel de nesimţit. Dar e mai gol. Adică mai liber. Mai aerisit, cum ar veni. Sunt mai puţine maşini, pe număratelea. De vreo săptămână văd asta. Într-o primă fază am crezut că lumea e încă în vacanţă. O zi, două, nouă. Suntem în 16, da? Unde dracu' e lumea?

Pe podul Grand marţi seara, cam pe la ora la care toţi ies de la muncă, se mergea vioi. Ieri, în Piaţa Victoriei, am crezut că a pus cineva o bombă şi s-a degajat perimetrul. Dimineaţă? Gol pe 1 mai.

Şi stau şi mă gândesc...
Am deja câteva teorii, luând în calcul criza financiară:
- încă sunt în vacanţă (îi doare la bască de criză)
- sunt la muncă, trag tare din zori şi până după miezul nopţii (îi doare sufletul de criză)
- sunt cu toţii şomeri, stau acasă. Sau sunt cu toţii şomeri şi sunt internaţi deja la psihiatrie
- reduc cheltuielile, aşa că au lăsat maşinile acasă (aici eu le pot spune că nu fac o afacere, nu carburantul e problema când ai o maşină, ci restul costurilor)
- sunt la mall (că tot e criză, cine ştie luna viitoare dacă vor mai avea vreun ban, plus că cică sunt reduceri)
- trăiesc eu într-un univers paralel, unde străzile sunt mai liniştite şi oamenii mai buni

Mai era ceva?

Zâmbet de soare

2009-01-14T17:06:00.004+02:00

Acelaşi cartier. Alţi nori.

Coming soon

2009-01-12T12:39:00.004+02:00

Mi-a revenit pofta de filme. Pe dvd, pe laptop, la cinema, oriunde. De comedii şi de filme serioase. De floricele. Şi desene animate, da :)

După Globurile de Aur de aseară aştept cu nerădbare premierele pentru Revolutionary Road şi The Reader. Îmi place Kate şi vreau să mă conving dacă a meritat cele două Globuri.

Bonus, coming soon: ăsta, ăsta, ăsta.
Gata, vine primăvara. Pe bune.

La chiftele înainte

2009-01-10T19:53:00.007+02:00

Mama găteşte. Ce o fi apucat-o aşa devreme? Mmmm, miroase...într-un fel...ah, divin. A chiftele. De fapt cred că sunt pârjoale moldoveneşti. Ah, ceapă călită, cărniţă de porc...

Stai. Mama nu găteşte prăjeli, rântaşuri şi alte "porcării".

Dar miroase atât de bine...poate îmi face o surpriză, i-am spus eu să mai facă chestii din copilările. Dar la ora asta? Mi-e atât de somn... Îmi pun perna în cap, n-are cum să fie mai târziu de 7. Pfff, şi eu care aveam program de somn prelungit. Culmea e că mi-e foame, apropape că-mi aud maţele cântând. Cum ar fi o porţie de chiftele fierbinţi la micul dejun? Cu pâine unsă cu unt şi cafea. Multă cafea.

Ok, nu e bine. Mi-a sărit somnul. De ce trebuie să mă trezesc aşa devreme?!
- Mamăăăăă, se ard chiftelele. Mamăăăăă...
Deschid un ochi. Ceasul ticăie serios secundele. Limba mare e la 6, limba mică e la 12. Adică?! Nu, n-are cum. Iar s-a stricat. Mă ridic în fund şi încerc să deschid şi celălalt ochi. Mă regăsesc într-un loc străin. Nu sunt în casa copilăriei. Şi mama? Deci vorbeam singură. Bombăn blestemându-mi somnul. Şi chiftelele? Miroase de-mi plouă în gură. Am visat. Şi m-am sculat cu poftă. Nu, chiar miroase. Aproape că le aud sfârâind în tigaie. Mă reped în bucătărie. Încă mai sper că mama e totuşi acolo, într-un scenariu bizar, făcând chiftele în timp ce eu dorm. Bucătăria însă e pustie, doar cutia de bomboane pare ruptă din filmul meu. Îmi amintesc încet, fragmentat, cum a fost aseară, ce am făcut, că am adormit târziu. Da. Şi am mâncat 17 bomboane cu lichior. Bad Pisicot.

- Vreau chifteleeeeeeee! Uite, na, iar vorbesc singură. Ce vis...pfffff.

Deschid fereastra. Vecina mea găteşte fredonând un cântecel demodat. O aud trebăluind. Deodată se opreşte.
- Marine, hai la masă, sunt gata chiftelele.

Mie-mi spui, mamaie? Dacă îţi dau 5 lei îmi laşi o farfurie cu 3 chiftele pe preş? Ce zi...

Crăciunul. Altfel.

2009-01-09T12:24:00.005+02:00

Ieri a venit. De fapt.

Feriţi-vă de măgăruş

2009-01-08T11:44:00.007+02:00

Poliţia Română s-a gândit, în sfârşit, să muncească (şi) mai puţin şi să paseze o parte din atribuţii firmelor de asigurări. Treaba lor, în fond, eu mă bucur că 2009 a început cu o veste bună. Nu mai trebuie să stau la coadă la secţia de poliţie, de cele mai multe ori noaptea, alături de alţi 100 de nefericiţi ca să-mi declar maşina lovită în parcare. Sau, pentru o tamponare uşoară în oraş. Ok, aici depinde şi de cât de isteric e celălalt, e posibil ca mentalitatea românească de scandal în mijlocul intersecţiei să nu se schimbe cu una, cu două, doar că ăştia au dat o lege. Să mergem, frate, la poliţie să ne certăm, să ne scoatem ochii şi să decidă poliţistul a cui vină a fost mai mare. Să-mi plăteşti maşina, să mi-o faci ca nouă. Nu m-ar mira nimic.

Partea frumoasă însă vine de la purtătorul de cuvânt al poliţiei. Domnul zice că în cazul în care loviţi maşina în parcare de un stâlp sau o bancă sau un copac, trebuie să vă asiguraţi că acesta nu a păţit nimic, altfel trebuie mers la firma de care aparţine să declaraţi că a fost avariat.

Deci, ca o urare pe 2009, dragi şoferi, să vă ferească sfântul de rele şi mai ales de ce întâlniţi pe marginea drumului. S-ar putea ca gardul de la ADP să vă dea mai multe bătăi de cap ca accidentul de pe autostradă.

Dor

2009-01-06T23:16:00.003+02:00

Povestea continuă

2009-01-03T20:08:00.002+02:00

În urmă cu exact un an se năştea un personaj. La ceas de seară, pe 3 ianuarie, Pisicot a devenit poveste.

Iar povestea a zâmbit de câte ori a simţit, a visat cu ochii deschişi, şi-a înşiruit gândurile, s-a îndrăgostit de nori, a plecat şi s-a întors, a avut tentaţia dulce a renunţării dar a preferat să continue.

Pisicot a fost...
- la capătul lumii
- sedusă de mirosuri
- o adevărată problemă
- revoltată
- emoţionată
- romantică
- ofensată
- schimbătoare
- fără chef
...

Dar a rămas Pisicot.

Nimic despre el

2009-01-01T05:33:00.001+02:00

Aseară, la ceasuri încă leneşe, pe când îmi alegeam ceva nou de îmbrăcat (şi ceva roşu, că aşa e tradiţia, în fine, detalii...) mi-am creionat în minte câteva idei. Idei despre "fostul". Pe care să le dau drumul cu zgomot pe toboganul ultimei nopţi.

Gânduri frumoase, gânduri triste, gânduri cu zâmbet şi tristeţe în acelaşi timp, gânduri cu dorinţe ratate dar şi vise nesperate împlinite.

Ceva însă m-a oprit. Aşa că, nimic despre 2008. A fost. Atât. Închid ochii. Iert, uit şi merg mai departe.

Despre 2009, în următoarele 12 luni. E timp.

Ţară de nebuni

2008-12-30T13:47:00.008+02:00

- Nu mai am chef de nimic. Nimic nu mă mai mulţumeşte, nu găsesc fericirea în nici un lucru banal. Am devenit plictisitor, chiar şi eu cu mine :)
- Ăsta e un pui de depresie. Dar stai liniştit, se tratează. Şi atâta timp cât o iei în glumă, e bine. Până la urmă ştii cum e. Conform statisticilor 75% dintre români dezvoltă măcar odată în viaţă un episod depresiv.
- Şi cum 25% din populaţie a plecat din ţară, practic cam toţi suntem nebuni.
- :-))) deci asta era explicaţia?

Fragment dintr-o discuţie reală, tragi-comică. Întrebarea este: românii plecaţi din ţară sunt şi ei (olecuţă măcar) depresivi? Chiar suntem o ţară de nebuni? Din câte văd eu, da :-))) Hmmm. Şi Vadim nu mai e să ne susţină interesele...

Nori de cartier

2008-12-29T13:07:00.004+02:00

Geometrie

2008-12-28T13:50:00.004+02:00

Cel mai interesant cadou de Crăciun (so far) este o răzătoare. Nimic neobişnuit pentru pasiuni de genul "caşcaval ras peste orice". Amuzant este că arată aşa...

Iar eticheta zice aşa...

De două zile caut cea de-a patra faţă :-))

Precizie

2008-12-27T13:01:00.002+02:00

La ştiri o prezentatoare spune că pe drumul dintre Predeal şi Braşov, din cauza poleiului, s-a circulat cu greu, cu maxim 5 km/oră. Maxim?! Mi se pare normal să se circule "cu greu". Eu nu am reuşit să merg niciodată cu viteza asta. Pe bune. Mi se pare imposibil. Chiar şi senzorul pentru centura de siguranţă e setat pentru minim 10 km/oră. Ştie el ceva :-)

Strangest party

2008-12-24T14:45:00.000+02:00

Nu. Deloc. Nici măcar acum, în ultima clipă. Nu realizez că a sosit Crăciunul. Nici măcar n-am idee ce fac de Revelion. Contează? Poate o să dorm. Pot sărbători foarte bine, dacă am chef şi companie, şi pe 2 ianuarie, nu? Adică nu pot să ies în Piaţa Universităţii atunci să beau şampanie? Am senzaţia că înghesuiala din noaptea de Anul Nou devine claustrofobică. Poate nici nu e loc pentru toţi deodată. La fel cu dorinţele puse atunci, la ceas de noapte, fix când bate orologiul. Dacă nu am nicio idee? Dacă mă ia pe nepregătite? Dacă Dumnezeu e prea ocupat (sau somnoros) să mă ia în seamă?

Urăsc colindele care răsună în magazine. Merg în buclă, pur comercial, înnebunesc clienţii şi anesteziază vânzătorii. Mă lasă rece brazii gemând de cutii generos colorate dar goale. Brazi sclipitori de beculeţe isterice, aproape de pragul epilepsiei. Mă oripilează nesimţiţii care comentează la cinema. Şi care încă nu au învăţat că de fapt spaţiul personal nu e coş de gunoi. Mă disperă cumpărăturile "last second". Coşurile cocoşate de nimicuri şi lăcomia din priviri. Mă îngreţoşează golanii şoselelor, cu degete ridicate, claxoane, flash-uri - hărţuitori ilegali ai bunului simţ.

E Crăciun? Eu nu simt nimic. Cum îmi amintea cineva, e doar o zi senină. Numai pachetele de cadouri, frumos gătite aseară, care îşi aşteaptă nerăbdătoare zâmbetele regăsirii, îmi şoptesc că seara asta totuşi e specială.

Mi-aş fi dorit altceva, recunosc. Mă vizitează obsesiv imaginea unor zile de iarnă departe de zgomot. De mizerie. De oameni pisălogi. De obligaţii. De agitaţie. De planuri financiare. De calcule. De reminder şi snooze. Închid ochii şi văd zăpadă de-un metru, case adormite şi fuioare de fum alb răsucind din hornuri, cozonac în cuptor, ecouri de lătrat de câini, stele de gheaţă pe ferestre, lemne trosnind în şemineu, vraf de cărţi aşteptându-şi rândul. Linişte. Viaţă. Vis. Uitare. "Last Christmas" al Generalului deodată sună altfel. Poate nu simt eu Crăciunul anul ăsta. Dar ştiu că e ultimul aşa.

Trademark

2008-12-23T19:10:00.007+02:00

Am senzaţia vagă de stop-joc. De pause. De amorţeală. De pleoape grele şi clipiri încete. De dor de somn şi miros de vin roşu. De uitare.

De dulce pierzanie în vise. În soare cald. În nori. În seri şi dimineţi.

Window to the world

2008-12-17T11:32:00.002+02:00

O zi de toamnă caldă, un octombrie târziu plin de promisiuni şi vise. Mi se mai întâmplă să trec pe lângă fereastră. Însă niciodată nu am mai regăsit-o aşa.

Old habbits never die

2008-12-14T13:34:00.005+02:00

Pe la prânz o aud la Radio Guerrilla pe nemuritoarea Irina Margareta Nistor. Da, mai există. Pe acelaşi stil. Zău. De 20 de ani nimic nu s-a schimbat.

Încerc să mănânc dar îmi stă sandişul în gât. Geeez! Doamna încearcă de 10 minute să o ia în direct pe Margareta Pâslaru. Nu reuşeşte. Şi oricum tema era o poveste despre întâlnirea artistei cu Maurice Chevalier, acum vreo 50 de ani, pe când era fată. Who the fuck cares?!

În momentul crucial, când Margareta zbiera de la capătul firului (deja exasperată) alooo, sunt în direct? alooo, Irina Margareta Nistor dă drumul la bomboană: o avem pe pista 1? Sau pe pista 2? Colegi? Aha, pe track 1, cum ar veni. Margareta, mă auzi?

What?! Pista 1?! Pista?! Haoleu Irino, aşa traduceai şi filmele acu' 20 de ani, că de aia râdea lumea. Ok, deci când o să mai sune telefonul la birou o să spun şi eu "Gigele, te caută cineva pe pista 3, ia dă o fugă până acolo şi vezi ce vrea".

Oraşul meu

2008-12-12T16:45:00.002+02:00

Îl iubesc pentru că nu îl înţeleg. Nu pentru că mi-ar plăcea în mod deosebit. De fapt l-aş părăsi fără regrete dacă un altul mai bun, mai deştept, mai atrăgător, mai cald şi mai primitor m-ar adopta. Dar e misterios şi nu încetează să mă surprindă. E de-a dreptul fascinant.

De exemplu pe la prânz, vineri fiind, ieşirea din Bucureşti spre Valea Prahovei era complet liberă. Floreasca-Băneasa 15 minute. În schimb buluceală mare la intrare. Coloană pe ambele poduri, până în Otopeni.

Dimineaţă, altă surpriză. Mă înarmez cu răbdare, cafea şi brioşe pentru drumul lung din Titan până în Dorobanţi. Ce? Am apucat să mânanc ceva? Pe Ştefan cel Mare se mergea ca la raliu. 25 de minute.

La Paul tot învăţul are şi dezvăţ. Poftesc la o bucată mare de tartă cu nucă de cocos. Ezit, parcă aş lua şi una cu ciocolată. Şi o baghetă cu susan. Şi un croissant. Ok, o tartă cu cocos. Să nu fabulăm. Sunt 3 bucăţi. Pe care să o aleg? Poate pe cea fără muşte. Da, trist. De fapt mai toate tartele erau bâzâite scârbos de muşte.
- Cu ce vă servesc?
- Aş fi vrut o tartă dar fără muşte aveţi?
- (încurcată) Ăăă, vă dau o bucată din bucătărie.
Nu ştiu de ce dar nu-mi surâdea ideea. Poate în spate era şi mai rău. Şi oricum pofta se dusese naibii. Nu-i nimic, am economisit o avere.

Ieri, la un magazin de încălţăminte. Reduceri, cică. Văd o pereche de cizme breathtaking. Reducere fabuloasă de 5%. De la 880 de lei. La bani ăştia te cam faci pe reducere. Sau, în fine, intri la un film de exemplu.

A dat boala în multiplexuri cu D-cinema. Cică e mai bine. O fi. Dar şi costă. Partea amuzantă este cum apare în program: Quantum of Solace: James Bond Digital. Digital, mă? Cum adică e James Bond digital? Sau e ca în povestea cu hârtia igienică. Poate îşi foloseşte degetele prea mult.

E oraşul meu. Mereu surprinzător.

Prostia. Felurite.

2008-12-11T13:10:00.002+02:00

Prostia vine ambalată în multe feluri. Când vine la pachet cu răutate şi urâţenie, deja e caz patologic. De cele mai multe ori însă prostia vine ori doar cu egoism maxim/răutate/indiferenţă ori cu blank în creier. Azi o tratez pe prima. A doua, într-un episod mai amuzant, în curând.

Dimineaţă, trafic leneş. Coadă de maşini în pasaj. Se merge-n a-ntâia. Nici nu se mai îmbulzeşte nimeni, nu se claxonează. Îmi scot lista de cumpărături, mai completez, mai dau un telefon, schimb cd-ul, verific mesajele. După 20 de minute, la ieşirea din pasaj se vede agitaţie. Toată lumea semnal dreapta, coloană intermediară. Ce naiba? Cât de ghinionist să fii să-ţi moară motorul pe înghesuiala asta. Şi în pasaj. Evident, în pantă. Ei bine, se poate. Un puşti cu o maşină japoneză se scărpina în vârful capului. Îmi amintesc de o scenă similară, acum o săptamână, pe podul Grant. Era o domnişoară cu o Dacie. Câte mi-au auzit urechile atunci nici eu nu mai ştiu. De la claxoane şi înjurături până la "stai dracu' acasă". Mă gândeam că, românul misogin din fire, acum nu ar mai avea de comentat. Bun, nu l-a trimis nimeni acasă la cratiţă dar claxoanele nu au contenit.

Lângă mine, un nene cu fes pe vârful capului, se dădea de ceasul morţii.
- Haide bă, mişcă. Aici te-a găsit să opreşti?
Puştiul îi aruncă privirea "da' tu crezi că eu vreau?" şi îi arată spre capota ridicată. Nenea nu se lasă. Opreşte în dreptul lui şi-l ia la rost.
- Nu vezi ce trafic e? Trage naibii maşina mai încolo.
- Mă ajuţi matale? Că singură nu mai vrea.
- Ei, asta ar mai trebui, să mă dau jos şi să împing la deal! Pfff.
Nu pot să cred. Oricum toată discuţia asta a avut loc în timp ce coloana înţepenise. Deci era complet inutilă. Deschid geamul.
- Te ajut cu ceva?
- Mulţumesc, e ok, am sunat şi vine o platformă şă o ridice. Sper doar să fi înţeles unde sunt, că mi-a murit bateria la telefon.
- Sună de pe al meu. Îi întind telefonul.
Nenea face ochii mari. Pentru o clipă îi văd vena zbătându-se în gât. Izbucneşte.
- Acu' te opreşti şi tu?! Voi aţi înnebunit de tot?
- Auzi nene, cât faci matale scandal noi am şi vorbit la telefon. Pun pariu că până terminăm nu te mişti de pe loc. Nu ţi-e jenă să înjuri omul după ce că a păţit un necaz? (Eram maxim de pacifistă dimineaţă, nu ştiu cum am reuşit.)
- Hai că eşti obraznică. Mută maşina, că chem poliţia.
- Păi cheam-o, poate ne mişcăm şi noi mai repede, ia vezi.
Sunăm la service, confirmăm, mulţumim, zâmbim, plecăm. Nenea era două maşini mai în faţă. Banda mea merge un pic mai repede, aşa că îl depăşesc dar mă prinde la primul semafor. Ofticat. Rău. Îi sărise şi basca în vârful capului.
- Paţachine, asta sunteţi. Nţţţ. I-ai dat şi numărul de telefon, nu vă mai satură Dumnezeu. Asta faceţi voi la ora asta, vă arde de distracţii când eu mă chinui să ajung la muncă.
- Auzi nene, da' rău eşti. Te-ai gândit o clipă să te opreşti să-l ajuţi? O secundă, să-l întrebi dacă e ok. Că omu' chiar avea nevoie. Au trecut zeci de maşini şi nu oprea nimeni. Ba l-ai luat şi la claxoane. Bravo.
- Ei, ce să zic, da' pe mine cine mă ajută? Nici sfântu' nu mă mai ajută.

Iar eu mă gândesc că domnul cu fes în vârful capului nici nu merită.

Strawberry climax

2008-12-10T12:55:00.001+02:00

Scriam acum multă vreme despre "less is more". Uite încă un spot din seria asta. Pe mine mă duce cu gândul la crăiasa zăpezii şi balul de sfârşit de an.

Visare de miercuri...

Între anotimpuri

2008-12-08T15:05:00.002+02:00

Săptămâna trecută am avut senzaţia stranie că vine primăvara. Vremea caldă a fost prima care a dat de veste că ceaiul din coji de portocale, servit cu miere de salcâm, poate fi uitat câteva luni. Ceaşca a amuţit pe un colţ de masă. Aşteaptă şi acum.

Apoi, drumul către paradisul cumpărăturilor de Crăciun, m-a lasăt fără replică. E martie? Trebuie să fie martie dacă afară sunt 15 grade, străzile sunt pustii iar în mall îmi aud cu ecou paşii şi trezesc vânzătoarele din somnul dulce de după-amiază. Doar cântecele îngereşti, repetate în buclă în difuzoare, mă trezesc la realitate. Şi un domn cu urechi şi nas de ren care împarte copiilor bomboane. Bine, de fapt copilului, e singurul la ora asta.

Reuşesc să cumpăr tot, dar tot ce am pe listă într-o oră jumate. Ba chiar mă răsfăţ câteva minute la parfumuri şi apoi la o cafea cu multă spumă de lapte. Gras, de 3,5%. Şi o tartă de ciocolată. Ultima de pe raft.

Mă gândesc că am lăsat haina în maşină şi că până în parcare îmi va fi frig. Da' de unde. Mă plimb agale, târâind zecile de pungi cu cadouri, inspirând aerul cald, plăcut. Ceaţa, doar ceaţa mă indispune. Am senzaţia că înot într-un bazin de lapte tăcut. Călduţ, parcă uitat de decuseară pe marginea sobei. Nu-mi aud nici gândurile.

E martie? Aşa pare. Ba nu, uite că au aprins beculeţele. Cred că totuşi e decembrie. Într-un fel mi-e dor de zăpadă şi miros de brad. De ceaiul meu de portocale. De o seară în faţa lemnelor trosnind în şemineu. De vin fiert, cu scorţişoară. De gânduri mari la ore mici. De filme văzute de sub plapumă. De nasuri reci de căţei în parc. De vacanţă de 3 săptămâni.

Cred că iarna a venit. Poate nu e ca în vis. Dar a venit. Am văzut-o ieri, aşa.

Paris. Norii

2008-12-05T17:10:00.009+02:00

Norii. Cerul. Aerul.
Amintirea unui avion.
Frunza. Soarele. Felinarele.

* cu mulţumiri lui Cristian pentru sfaturi şi încurajări

Nelămurire

2008-12-05T11:30:00.001+02:00

Dacă tot ce trece prin Triunghiul Bermudelor dispare, de ce încă mai e apă acolo?

Nopţi cu viaţă

2008-12-03T16:25:00.001+02:00

Uneori noaptea prinde viaţă. Uneori ceaţa nu mă face să mă ascund sub plapumă. Uneori întunericul e alungat de felinare cu parfum discret de iarnă. Uneori locuri reci şi pustii au mai multă viaţă în ele decât o mie de călători într-un tren de superviteză. Uneori mă opresc să surpind cadre cu viaţă. Mă fac să zâmbesc. Uneori umbrele nu mă mai sperie iar tăcerile vorbesc pe înţelesul meu.

Thoughts

2008-12-02T17:30:00.003+02:00

It don't matter, when you turn
Gonna survive, live and learn
I've been thinking about you baby
By the light of dawn, and in my blues
Day and night, I been missing you

I've been thinking about you baby,
Almost makes me crazy,
Come and live with me

Either way, win or lose,
When you're born into trouble you live the blues

I've been thinking about you baby

See it almost makes me crazy child
Nothing's right if you ain't here
I'd give all that I have just to, keep you near
I wrote you a letter and tried to make it clear
That you just don't believe that, I'm sincere

I've been thinking about you baby...

Plans and schemes, hopes and fears
Dreams i've denied for all these years

I've been thinking about you baby,
living with me, well.....
I've been thinking about you baby,
makes me wanna...child

Nothing's right, if you ain't here
I give all that I have just to keep you near
I wrote you a letter darlin', trying to make it clear
How much you just don't believe that I'm sincere
Thinking about you baby, I want you to live with me

Brioche Dorée

2008-11-29T22:05:00.004+02:00

Traversam agale Bulevardul Saint-Michel. Aş fi grăbit pasul, vântul rece nu-mi dădea pace. Vârfurile degetelor îmi îngheţaseră, fularul alunecase uşor pe gât, lăsând răcoarea dimineţii să mă trezească. Dar îmi era greu. Mă simţeam bine lenevind cu paşi somnoroşi pe trotuare, alegând colţuri parfumate pentru fotografii, trăgând cu ochiul pofticios în magazine, zâmbind complice soarelui răsărit după colţ. Complet surpinzător pentru frigul de afară.

Deodată aud sughiţuri. Şi paşi grăbiţi. Apoi sunet spart de tocuri înfrânate. Răsuciri de călcâie. Şi iar paşi. Şi plânsete. Hotote. Mă întorc şi văd o domnişoară cu un basc mare, verde, aruncat neglijent pe o parte. Părul roşu, cârlionţat îi flutura pe umeri, tresăltând odată cu sughiţurile. Se opreşte pentru o secundă în faţa unei vitrine, îmi pare că se linişteşte, apoi izbucneşte din nou în plâns. Surprinzător, nu se ascunde. Hohotele sunt vocale, gemetele vin natural, intuitiv. Nimeni nu pare să o observe. Însă eu nu-mi pot deslipi ochii.

Deodată scotoceşte în poşetă. Mai întâi cu răbdare, apoi agitată. Cu un gest brutal înhaţă o brioşă. Sfâşie hârtia şi îşi înfige buzele în glazură. O văd cum înghite grăbit şi se îmbujorează. Lacrimile se usucă, ochii se limpezesc. Zâmbetul revine. Se şterge stângace de ciocolată la colţul gurii. Apoi începe să râdă. Isteric. Aruncă elegant ambalajul de Brioche Dorée la coş şi porneşte veselă mai departe, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Am rămas locului privind-o cum se îndepărtează. De fiecare dată când îmi amintesc de ea mi-aş dori să am şi eu mereu la mine brioşa mea poleită. Proaspătă, aburindă, glazurată. Să mi se topească ciocolata pe buze, să strănut zahărul vanilat presărat deasupra. Să-mi descarce instant endorfină. Să-mi vindece tăcerile. Să-mi redea zâmbetul. Să fie pilula mea de fericire.

Semne

2008-11-28T16:50:00.001+02:00

Cercetătorii iar n-au avut ce face. S-au gândit (şi sunt mai mulţi, nu doar cei britanici) să tragă nişte concluzii, bizare după umila mea părere, despre femei şi felul în care se comportă în pat. De parcă bărbaţii ar ţine cont de astfel de semne, hmmm. Cum ar fi să vadă o domniţă frumoasă foc dar care merge de parcă ar avea un băţ în fund şi ar zice: nu, îmi pare rău, cu siguranţă nu m-ar satisface, next please. Bărbaţii nu ţin cont de gesturi de genul ăsta nici să-i pici cu ceara (sau ţin? vă rog, dacă mă înşel amarnic, treziţi-mă acum, până nu e prea târziu).

Trei dintre cele mai suspecte indicii semnalate de cercetători sunt vârsta, gusturile la îngheţată şi comunicarea. Să le iau pe rând.

Cică femeile tinere nu reuşesc să se relaxeze suficient cât să se simtă bine. În schimb cele mature îşi exprimă mai uşor dorinţele şi acţionează să le îndeplinească. Totul frumos până aici. Şi corect. Dar studiul continuă. La menopauza, nivelul de estrogen scade iar cel de testosteron creşte; femeile încep atunci să fie mai interesate de sex. Haoleu. Menopauză? Îmi închipui zâmbetele tinerilor domni îngheţând citind asta. Când spui femei mature visezi la 30-35, nu?!

Bun. Să trec la îngheţată. Pe scurt cele care adoră îngheţata de cacao sunt compatibile cu amatorii de îngheţată cu aromă de căpşuni. Iar celor cărora le place îngheţata de vanilie se înţeleg cu cei cărora le place îngheţata cu alune. Adică totul se reduce la 4 arome? Şi dacă scădem alergicii (căpşuni, alune) cu ce mai rămânem? Cam nasol, mă gândesc la cei cu gusturi bizare, oare unde se încadrează...

Cât despre comunicare, ăştia zic că dacă cei doi au ritmuri similare în conversaţie, vor rezona frumos şi în pat. Eu mă gândesc aşa. Că dacă sunt doi repeziţi vor termina ce au de spus imediat şi clar vor avea mai mult timp de răsfăţ nonverbal. Deci, recunosc, aici au dreptate.

Ok, am râs şi azi, oare până luni ce studii mai scot? Zău că şi aici se resimte criza.