Veneţia mea

Văd de câteva zile în ziare, în reviste, la TV, peste tot. Carnavalul de la Veneţia. Şi iar mi-aduc aminte. Am şi eu o problemă. De ce ţi-ai dori să mergi la Veneţia când e carnavalul? Ok, în afara spectacolului. Şi a tradiţiei - ştiu, se ţine din 1200 toamna. E cam aşa: milioane de oameni pe insula aia şi aşa înghesuită, gălăgie, mii de japonezi, hoteluri scumpe şi pline până la refuz, mâncare pe bandă ca la fast food şi fără nicio legătură cu tradiţionalul, poze, poze, bliţuri, poze, poze, bliţuri, poze... Plus că în ianuarie chiar şi la Veneţia e frig.

Refuz să cred că asta e Veneţia. Refuz să cred că Veneţia înseamnă San Marco, porumbeii, pizza, Rialto şi gondolele.

Veneţia mea este altfel. Şi vreau să mi-o amintesc mereu aşa. Cu stropi de ploaie caldă şi soare blând, cu plimbări în doi pe străduţe neştiute de nimeni, cu linişte şi doar atât pe San Michele, cu prânzuri la "Ai greci", cu vongole delicioase şi tiramisu adevărat, cu apusuri de soare pe Lido. Sau pe Murano, departe de turiştii frenetici din atelierele de sticlă. Sau în port, visând că poate într-o zi unul dintre yacht-uri va fi al meu, lenevind pe o bancă la soare în timp ce el savurează un mocaccino. Sau mergând la nesfârşit pe labirintul de străduţe şi, când ai obosit, să îţi dai seama că de fapt ai "ieşit" din hartă. Şi iar să o iei de la căpăt.

Aventuri pe 4 roţi

De multă vreme nici nu mă mai enervez. Nu m-am resemnat. Pur şi simplu plutesc într-o bulă mare. Mă doare la bască de traficul din Bucureşti. Ooo...am trecut şi eu prin nervi, crize, înjurături, plânsete (mda, s-a întâmplat o dată sau de două ori când am rămas blocată în acelaşi loc 30 de minute). Acum câţiva ani chiar am beneficiat de terapie din partea iubitului meu. Şedinţe repetate până mi-a intrat bine în cap că semnele obscene, înjurăturile de mamă, săritul la bătaie şi ameninţările nu duc la rezultate avantajoase pentru o domnişoară de pension ce eram.

Pe urmă am trecut prin etapa planificării. Discuţiile cotidiene gravitau în jurul traseului casă-birou şi retur. Cronometrări, variante, scurtături. Azi s-a circulat mai bine. Zau? Eu am făcut o oră. Păi pe Floreasca se lucrează. Mâine încep şcolile. Nasol. Peste o lună se intră în vacanţă, o să se elibereze. Pe naiba! De vreo două, trei luni parcă mi s-a antifonat maşina. Nu mai aud claxoane, nu mai văd scandaluri, agitaţie, blocaje. Plec fără să-mi propun o oră la care trebuie să ajung. Ce contează dacă din Alba Iulia până-n Dorobanţi fac 20 sau 50 de minute? La întâlniri nici măcar nu mai spun o oră exactă. Rămâne să ne vedem între 7 şi 7 jumate. Depinde de trafic. Ne sunăm când ajungem.

Zâmbesc mai mult (deşi rareori mi se răspunde la fel), îi las pe toţi amărâţii de pe străduţe laterale să intre în faţa mea că oricum n-am unde să mă duc, nici nu mă deranjez să-mi stric manichiura cu deschisul geamului dacă vreun golan zbiară la mine ieşit pe jumate pe geamul maşinii de gherţoi. O fi şi de la muzică. De la toate cd-urile cu simfonică, budha bar-uri sau tradiţională.

Şi totuşi zilele trecute am crezut că cineva face mişto de mine. Toate s-au întâmplat în aceeaşi zi. Nu am nimic cu femeile la volan. Absolut nimic. Şi totuşi. Merg pe Calderon, nu are practic decât o bandă jumate din cauza maşinilor parcate. Şi, în mod normal, se merge în şir indian. Anormal se mai găseşte câte un isteţ care, atunci când vede puţin loc, se aşează paralel cu tine. Evident la plecare unul trebuie să cedeze. Orgolii, claxoane, scrâşnet de roţi. Mi se întâmplă şi mie. O domniţă vine de pe o stradă laterală, o las politicos. Se aşează înghesuit lângă mine. Când se pune verde îi fac un semn discret să plece prima. Pleacă, nu mulţumeşte, nu zâmbeşte, nu nimic. Poate pâlpâie avariile. Nu. Peste 2 semafoare se repetă faza. La fel. S-o ia dracii, m-a enervat. La următorul ambalez puţin şi-i tai discret faţa. Scandal, flash-uri, claxoane. Mă uit în oglindă şi o văd cu spume la gură. Opreşte lângă mine şi mă ia la înjurat. Ce-ai nebuno, nu te-am lăsat să mi-o iei înainte? Nu te-am poftit să pleci prima... de 5 minute încoace??!

Mai târziu, o altă domniţă virează brusc de pe o stradă, se uită în ochii mei (de-abia apuc să frânez) şi se bagă în faţa mea. Nu o claxonez, ce rost are. După privire mi-am dat seama că oricum nu înţelege nimic. Dar vai! Profitând că se merge într-a-ntâia începe să se macheze. Asta eu nu pot să înţeleg. În primul rând ţine de intimitate. Recunosc că şi eu am un gloss la loc sfânt lângă handsfree pentru urgenţe dar să te apuci să te pensulezi?! Începe cu pămătuful. Nu-mi vine să cred. Probabil are trusa pe scaun, între picioare. Apoi rimelul. Problema era că nu se uita în faţă şi mă scotea din minţi că înaintam în reluare. Scoate rujul. Vă închipuiţi că o femeie se rujează cum vedeţi în filme. Sau în reclame. Nu, ea e stilistă. Nu mai pot. Şi deodată îmi vine o idee (recunosc, m-a inspirat cineva). Aştept momentul cu creionul dermatograf. Ştiam că ajunge şi aici. Şi e nevoie de precizie şi concentrare. Mă apropii la o palmă şi înfig ţărăneşte mâna în claxon. Lung, puternic, nesimţit. I-a sărit creionul din mână fix pe scaunul din dreapta :-))) Am un rânjet de satisfacţie pe faţă. S-a speriat atât de rău că a plecat cu scârţ nu înainte de a-mi trimite bezele otrăvite printre dinţi.

Încep să mă gândesc dacă să mai merg cu metroul.

E fun şi cu maşina.

In the mood

Plajă trabucuri cuba libre & mojito muzică ritm culoare soare hasta la victoria siempre y un poco de sabor...

Pues ... ella está llegando

Nu vreau să intru în gaşca - tot mai numeroasă - a celor care simt că vine primăvara. M-au păcălit şi pe mine şi mi-am umplut biroul cu zambile acum vreo săptămână. Nu vreau. Pentru că toate vin la timpul lor. Pentru că am mai păţit-o şi am fost dezamăgită. Pentru că un viscol la început de martie mi-ar distruge visul clădit un întreg februarie. Pentru că şi eu aştept vara mai mult decât orice şi pentru că primăvara e un fel de preludiu, aşa cum a spus-o frumos un domn.

Îmi spun hai că mai e o lună şi pe urmă răsuflăm uşuraţi. O lună?! E mult. Şi deodată am o speranţă. Ieri pe la 5 jumate văd că afară e încă lumină. Asta însemnă... da, vine, ştiu că vine. Hai că mai e doar o lună.