Nonsensuri

- (cu entuziasm) Şi? Ce faci de 8 martie?
- Merg la dentist.

***

- Cum adica acizi graşi? Ce au de sunt graşi? Au scăpat la gogoşi noaptea şi sunt mai rotunzi?
- Păi ce, amandinele conţin migdale?

***

- Mâine spăl maşina.
- Păi o să ningă.
- Tocmai. Să nu mă ningă peste noroi.

You're gonna catch me if I fall (evening thoughts...)

Revelatie ploioasa

Dimineata, la piata. O mamaie. inotand prin canalul revarsat, catre amaratul cu rosiile pe taraba jumatate inundata. "Vine Marea Neagra peste noi! Si asa nu mai avem litoral, acu' se face toata tara lac. Ai vazut, olandezii au facut din mare tara, la noi e invers...". Ma gandesc ca n-ar fi rau...macar turismul sa mearga. plus ca ar scapa si Guvernul de strestul terminarii A2 :) Gata, ma duc sa-mi iau salupa.

My way

Cred cu tarie ca toate lucrurile din lumea asta, indiferent cat de mari sau neinsemnate sunt, se intampla cu un motiv. Recunosc, de multe ori inca mai zvacnesc intreband "de ce". Iar "de ce"-ul vine tremurand de durere, cand o nedreptate imi este gratuit servita, si cu timida paranoia cand primesti nesperat un curcubeu dupa ploaie.

Si, dupa ce imi ferec inapoi in suflet emotiile, vine al doilea "de ce". "De ce" durerea este nedreptate. Cine decide asta? Cine spune ca eu, varsand o lacrima, nu devin mai buna, nu pasesc limpede mai departe, nu las fara regrete in urma un banal episod dintr-un serial la moda, dar prost. Si "de ce" premiul la loto imi reinvie paranoia. Cine are dreptul sa ma faca sa cred ca bonusul de luna trecuta este un noroc, cand de fapt plateste zeci de seri tarzii petrecute in singuratatea biroului.

De ce? Pentru ca nu am crezut niciodata in lucruri gratuite. Nimic nu e pe de-a moca in viata. Nu stiu cum naiba, dar exact atunci cand incepi sa nu mai crezi asta, mai exact cand te obisnuiesti cu binele, vine ceva si te trasneste de nu te vezi. Tot ce am facut si reusit in viata a venit dupa munca asiduua. Dupa lupta. Dupa incercari, esecuri, lacrimi, renuntari si reveniri. Dar au venit mereu lucruri frumoase. Lucruri care au pretuit infinit mai mult, pentru ca au trecut testul dur al rezistentei. Lucruri minunate care, atunci cand le-a venit vremea sa plece, nu au fost nicicum uitate. Lucruri pentru care as lupta din nou cu tot sufletul chiar daca as sti ca voi urma acelasi drum. Celelalte? Care celelalte? Cele venite fara efort? Nici nu mi le mai amintesc. M-au bucurat fix o secunda si s-au pierdut in genericul de final al episodului din serialul prost.

Rabdare, calitate rara, merita doar lucrurile grele. In rest, lucrurile devenite brusc neinsemnate nu merita nici macar o bataie de gene.

Blue

I'm in the mood for blue.

De cateva zile, da...rau de tot. Ma obsedeaza o rochie albastra pe care nu o mai gasesc, niste cizme de piele intoarsa pe care le-am ratat (desi erau la reduceri si se cereau luate acasa), culoarea marii in septembrie, cerul de azi dimineata. Si mai ales imaginea asta, care ma face sa imi doresc sa rup filele din calendar de nerabdare. Gata, am iesit din hibernare, vreau sa miroasa a flori de camp si aer sarat de ocean. Se poate mai repede?

Hibernare

Vâjul de afară mi-a îngheţat furiile. Neliniştile. Nemulţumirile. E blank în emisfera stângă iar neuronul blond zburdă ameţit prin dreapta, stimulat de vise stranii. Vreau doar să dorm. Să trag pătura peste nas şi să mă întorc pe partea cealaltă. Hm...asta îmi aminteşte de pilota de puf de raţă pe care trebuie să mi-o iau. Zău, nu mă mai scoate nimeni şi nimic din amorţire. Vreau vacanţă, vreau lene în pat până târziu, vreau cafea cu lapte şi fără zahăr (însă doar acea cafea), vreau să fug, vreau să zbor. Vreau să fotografiez din nou cu poftă. Şi, ciudat, vreau să mai fie ger. Mi-e teamă că mi se dezgheaţă ura. Vara? Să mai aştepte, deocamdată hibernez.

Autumnale

Culmea prostiei.

Intr-o zi in care nici cainii nu se dau iesiti din casa, sa stai sa spargi seminte in fata bodegii, in dreptul unei balti. Si sa injuri soferii care te stropesc.

Eu n-am auzit ce spunea, dar mi-a placut gesticulatul cu sticla :)

Busy

You could be my unintended
Choice to live my life extended
You could be the one I'll always love
You could be the one who listens

To my deepest inquisitions
You should be the one I'll always love

I'll be there as soon as I can
But I'm busy mending broken pieces of the life I had before

Moving on

Vara şi-a făcut bagajele discret, apoi s-a retras într-o noapte de început de septembrie. A dispărut fără bilet de adio, fără batiste fluturate-n vânt, fără bis-uri cu promisiuni de revenire. În locul ei, de ore bune, cântă ploaia pe streaşina învechită. Monoton, rece, adormit. Scenariu clişeistic de duminică după-amiază. Miroase iar a must şi a pâine caldă. Câte o maşină rătăcită fâşâie şoseaua, trezindu-mă din amorţeală. Un căţel latră departe. Vara mea a rămas acolo. Are parfum de maci, de pepene roşu, de valuri. De trifoi şi cafea tare. Până la buna-revedere pentru mine vara va rămâne aşa...

Generaţia tester

La Paris i-am văzut prima oară. Fâs-fâs, un Chanel mic. Plus un Moschino, mai tare, să ţină măcar două zile. Scăpase românu' în Sephora pe vremea când nici nu ştia că parfumurile se pot cumpăra la supermarchet, şi nu aduse de prin Turcia şi furişate prin recepţiile corporaţiilor. "Aveţi testere?" "Tester, cum se zice băi tester?" "Madame, s'il vous plaît, un tester se poate?" Vânzătoarele, amabile, le umpleau amărăştenilor punguţele cu amintiri parfumate.

Când s-a dat drumul la parfumeală şi aici, generaţia tester şi-a ...cum altfel...testat talentele. Nţţţ. Ale noastre vânzătoare au pregătire specială. Training intensiv de "nu se poate, nu avem, mă deranjezi". Nu de alta, dar ştiu din start cine le e duşmanul. Ori cea mai bună tactică e "know your enemy and ignore it".

Deunăzi mă plimbam printr-un hipermarchet. (Chiar aşa, peste hiper ce mai vine?) Recunosc, mă numesc Pisicot şi în ultimul timp am devenit dependentă. 10 minute pe seară shopping scurt la brânzuri, creme şi castroane mă destresează mai rău ca o zi la spa. Buuuun. Cum spuneam, la hipermarchet am regăsit generaţia pe care o credeam pierdută odată cu deschiderea milioanelor de magazine.

Fâs-fâs. Aha, sună familiar. Pfffff...două doamne cu fuste etno încercau noul deodorant, Bob după părerea mea, împărţind păreri mult prea personale pentru gusturile mele. Trei rafturi mai încolo, la standul de presă, am crezut că se dă ceva. Moca. Sampling. Ceva fără bani, oricum. Nţţţ. O familie lectura intensiv. Şi nu ştiu cum naiba dar cărţile erau ingnorate cu scârbă, în schimb revistele de bârfotecă erau abuzate în grup, ruşinos, prin ţipla sfâşiată cu poftă. ca un alcoolic ieşit de la dezintoxicare.

Dau să plec. Crezusem că le-am văzut pe toate. Însă, când trec pe la raionul de murături, văd doi domni (unul din ei cu un tricou roz lucios, mulat peste o burtă cam de 6 luni) testând - la propriu - recolta de castraveţi de la vecinii bulgari. Domnul cu tricoul era cu mâna de-un cot în borcanul cu cornişoni iar celălalt aştepta răbdător verdictul. "Merge, frate. Sunt din ăia buni, ca data trecută. Ia şi tu, Gogule."

Brusc mi-a trecut pofta de murături. Şi eu care credeam că domniţele care îşi întind tester-ul de gloss peste buze cu herpes sunt scârboase. Zău aşa. Păzea! Generaţia tester nu numai că n-a murit. Da' a şi evoluat. E specie care va supravieţui următorului cataclism. Nu de alta, dar se dau cu Bob. Am văzut eu.

Blogul a murit. Trăiască blogul.

Teoretic a murit. Asemenea unui pacient comatos, rămas fără voia sa conectat la aparate, blogul meu respiră artificial, hrănindu-se cu rare vizite întoarse din obişnuinţă de vechi (foşti) amici virtuali. Are încă vise şi poveşti, le creionează mental până la mijloc, apoi se cufundă din nou cu o respiraţie prelungă în corpul inert. Oboseala îl face să nu mai ajungă să le scrie, tastând lacom cu clicuri febrile ca odinioară, adulmecând finalul. Renunţă înainte de atinge tastele, de la o vreme, reci.

Teoretic a murit. Practic blogul încă trăieşte. Trăieşte pentru că simte că îi va veni din nou timpul. Trăieşte pentru că mai are încă poveşti cu prinţese şi corăbii, poveşti cu veri nesfârşite, poveşti cu nori şi ceruri de iubiri mari, poveşti cu drumuri, paşi, locuri. Vremea va veni. Într-o zi, cu totul nesperat, pacientul va deschide ochii şi va vedea din nou lumea de sus.

Woody in the 'hood

S-a întors. Desigur, alt personaj, alt peisaj. Dar cu acelaşi job.
Pe bune, acum. Chiar nu le doare capul?!

Haoleu!

(de asta nu-i o idee bună să-ţi verifici conturile duminica...)

Dor

Poate că acea vară a mea este încă departe, însă vara asta chiar stă să vină. Bună sau rea, workaholică sau relaxată, fierbinte sau ploioasă, romantică sau lipsită de vise mari, e aproape.

Şi, pentru că PR-ista (cu sandalele ei cu tot) m-a inspirat, azi am dat fuga la pedichiură. Poate aşa se grăbeşte să vină. Vara. Cu tot cu sandale. E o strategie. La fel în cazul cărţilor. Când nu mai am timp şi chef să citesc, îmi cumpăr cărţi. De jenă, mă apuc iar.

Şi tot aşa când mi se face dor. Ascult, din nou, asta.

Sadly ever after

Niciodată nu am crezut în poveşti. Rectific. Nu în cele din cărţile de copii, alea cu happily ever after. Am crezut însă mereu în vise, întâmplări, întâlniri, fericiri. Şi împliniri, mai ales împliniri. Iar când m-au bântuit paranoic dubiile, viaţa a râs preţ de o secundă şi mi le-a trântit în braţe, plocon, să le trăiesc. "Asta se întâmplă doar în filme!". Aha...desigur, ia de-aici să vezi.

Însă au venit mereu furtunoase, bulversante, scurte şi intense. Ca o descărcare setoasă de adrenalină. Uneori au stat ani, alteori luni, câteodată numai clipe. Însă, ca orice lucru care se întâmplă cu un motiv, au fugit înapoi la locul lor, bifând în cartea sorţii to do list-ul personal.

Vorba lui Mika.
Şi totuşi...

Not my thing

Spring is not my thing.

Visez mereu la vară. La acea vară. Mi-am promis cândva o vară a mea. Aşa. Ca în povestea cu prinţesa. Cu briză răcoroasă şi păr în vânt, cu soare mângâietor, cu ploi în miez de nopţi fără somn, cu chef de fugă în lume, conducând fără ţintă pe drumuri şerpuind pe malul oceanului, cu pepe roşu dulce şi zemos, stropit cu picături reci de lămâie, cu zâmbet inexplicabil şi scânteie în priviri.

Până atunci, primăvara se încăpăţânează să promită fantezii. Primăvara, preludiu amăgitor, cu miresme tentante de fericire şi libertate. Primăvara, prea scurtă şi prea intensă, ca un apus ireal pe care ratezi să-l prinzi în cadru.

So, until then I go back. I always go back. Back to black.

Exerciţiu

Săptămâna asta "mare" m-a forţat, abrupt, să fac un exerciţiu. Pe cel al iertării. Pe cel al înţelegerii. Pe cel al acceptării. Coincidenţă sau nu, situaţiile s-au perindat prin faţa mea, la concurenţă mare, deschizându-mi ochii. Şi forţându-mă să înţeleg.

Într-o măsură am reuşit, acum zâmbindu-mi şi savurând izbânda. Dar, recunosc, a rămas o parte care se zbate a fi înţeleasă. Sunt încă lucruri care nu e normal să se întâmple, sau nu e cazul să existe, sau e dureros să fie parte din tine. Pentru ele şi pentru cele care se vor încăpăţâna să mai vină, am învăţat lecţia resemnării. Unele lucruri vin şi se întâmplă cu un rost.

Viaţa este, până la urmă, o cursă. La final ajungem toţi. Important este cum o facem.

Paşte fericit tuturor.

My moment

Pentru că starea setată pe pilot automat s-a prelungit şi zilele şi nopţile deja au prins viteze supersonice, în seara asta m-am oprit, am respirat adânc şi i-am spus soarelui noapte bună. Atât astăzi. O simplă clipă de regăsire, surprinsă cu ultima suflare a bateriilor camerei foto.


Apoi, cu o banală apăsare din vârful degetului, m-am cufundat total în vise cu arome de ploaie caldă de vară.

Departe

Soarele ardea.
Prea tare pentru moleşeala care mă cuprinsese. Aerul era fierbinte, însă briza aducea răcoare şi mirosuri blânde de scoici în camera umbrită. Pe terasă, uitate într-un colţ, hamsiile se uscaseră lângă paharul cu bere.

M-am răsucit pe partea cealaltă, căutând cearşaful rece, şi-am aţipit la loc. Trăiam o linişte incredibilă, o amorţeală plăcută, o uitare de sine şi de lume. Auzeam marea departe, un fâşâit surd. Păream că dorm, însă simţeam totul în jurul meu, ca într-un film. Am zâmbit.

Apoi am deschis ochii. Privirea o căuta în patul răvăşit. Vara însă fugise departe, în vis. Îndrăznisem să-l am. Afară însă era doar primăvară. Crudă, încă rece, promiţătoare însă sceptică. Şi, mai ales, prea reală.

Sunshine

Pisicot somnoros. Trezit de raza obraznică a prea grăbitei dimineţi. Sfârlos pe jaluzeaua uitată deschisă. Îmbiat de mirosul tare de espresso. Cu gândul la visul fugar, cu arome sărate de vară.