Scularea, doamnă Scoică! Hai că-i târziu.
- Mmm...
- E şapte jumate, mai mergem?
- Mmm...
Încet, încet procesez. Azi e sâmbătă. Deci dormim. Nici în zilele de lucru nu deschid ochii înainte de opt jumate. Şi atunci?... Scoică? Scoică a zis?! !
E 1 martie şi-am primit un cadou împachetat cu soare, mare şi miros de scoici în sos de vin. Trebuie doar să reuşesc să mă trezesc şi să pornesc la drum.
Peste două ore gonim pe autostradă. Lenevesc somnoroasă pe scaunul din dreapta. Soare timid de primăvară, cer senin, câmp înverzit, şosea pustie. Desfac un redbull rece. Poate prind viaţă.
După încă două ore, aproape am ajuns. De pe înălţimea falezei se zăreşte un drumeag şerpuit care coboară către mare. Deschid geamul şi simt mirosul sărat. Inima îmi bate mai tare. Ştiu că acolo, jos, mă aşteaptă. Copilul din mine ţopăie pe loc de nerăbdare. Încă o curbă şi încă una. După un pâlc de copaci mi se dezvăluie. Aşa cum o lăsasem. Cu valuri zgomotoase, cu stânci acoperite de alge, cu stoluri de pescăruşi, cu briză blândă.
Alegem o masă sus pe ponton, cât mai aproape. Pe rând trec chelneriţe cu platouri parfumate. Mor de poftă! Şi-apoi ne pornim. Hamsii, heringi, midii mari, midii mici, midii prăjite, midii coapte, pâine prăjită şi bere locală. Pe rând şi combinate. Şi apoi iar de la început.
În jur, lume pestriţă. Doi îndrăgostiţi care se sărută non-stop. Un grup vesel de băieţi cu ochi alunecoşi după chelneriţe. O familie cu doi puşti şi-un pui de Terranova. Fără şmecheri, fără gipane, fără muzică, fără gălăgie. Se aude doar marea şi sfârâitul peştelui pe grătar. Pisicile lenevesc şi ele la soare.
Plecăm către casă spre seară, când soarele se ascunde după nori şi vântul rece ne aminteşte că totuşi încă e iarnă.
Dacă în rai e atât de linişte, dacă în rai e atât de frumos, dacă în rai se găteşte atât de bine, vă rog rezervaţi-mi un loc de pe acum.
- Mmm...
- E şapte jumate, mai mergem?
- Mmm...
Încet, încet procesez. Azi e sâmbătă. Deci dormim. Nici în zilele de lucru nu deschid ochii înainte de opt jumate. Şi atunci?... Scoică? Scoică a zis?! !
E 1 martie şi-am primit un cadou împachetat cu soare, mare şi miros de scoici în sos de vin. Trebuie doar să reuşesc să mă trezesc şi să pornesc la drum.
Peste două ore gonim pe autostradă. Lenevesc somnoroasă pe scaunul din dreapta. Soare timid de primăvară, cer senin, câmp înverzit, şosea pustie. Desfac un redbull rece. Poate prind viaţă.
După încă două ore, aproape am ajuns. De pe înălţimea falezei se zăreşte un drumeag şerpuit care coboară către mare. Deschid geamul şi simt mirosul sărat. Inima îmi bate mai tare. Ştiu că acolo, jos, mă aşteaptă. Copilul din mine ţopăie pe loc de nerăbdare. Încă o curbă şi încă una. După un pâlc de copaci mi se dezvăluie. Aşa cum o lăsasem. Cu valuri zgomotoase, cu stânci acoperite de alge, cu stoluri de pescăruşi, cu briză blândă.
Alegem o masă sus pe ponton, cât mai aproape. Pe rând trec chelneriţe cu platouri parfumate. Mor de poftă! Şi-apoi ne pornim. Hamsii, heringi, midii mari, midii mici, midii prăjite, midii coapte, pâine prăjită şi bere locală. Pe rând şi combinate. Şi apoi iar de la început.
În jur, lume pestriţă. Doi îndrăgostiţi care se sărută non-stop. Un grup vesel de băieţi cu ochi alunecoşi după chelneriţe. O familie cu doi puşti şi-un pui de Terranova. Fără şmecheri, fără gipane, fără muzică, fără gălăgie. Se aude doar marea şi sfârâitul peştelui pe grătar. Pisicile lenevesc şi ele la soare.
Plecăm către casă spre seară, când soarele se ascunde după nori şi vântul rece ne aminteşte că totuşi încă e iarnă.
Dacă în rai e atât de linişte, dacă în rai e atât de frumos, dacă în rai se găteşte atât de bine, vă rog rezervaţi-mi un loc de pe acum.
