Dark clouds, light soul

Iubesc contrastele.
Imi beau cafeaua amară dar cedez păcătos ispitei unei ciocolate calde în miez de noapte. Mă fac să zâmbesc leneş dimineţile senine dar mă umplu de viaţă furtunile în seri târzii. Ascult jazz când sunt stresată şi punk atunci când mă plictisesc. Sunt într-un dark mood for shooting dar am inima plină de vise şi fericire nerostită. Zâmbesc complice serii care a poposit pe furiş. Aş fi vrut doar ca azi să nu se sfârşească.
Aştept. Ştiu că va veni. E aici. Şi va rămâne mereu.

Blogul a murit. Trăiască blogul.

Teoretic a murit. Asemenea unui pacient comatos, rămas fără voia sa conectat la aparate, blogul meu respiră artificial, hrănindu-se cu rare vizite întoarse din obişnuinţă de vechi (foşti) amici virtuali. Are încă vise şi poveşti, le creionează mental până la mijloc, apoi se cufundă din nou cu o respiraţie prelungă în corpul inert. Oboseala îl face să nu mai ajungă să le scrie, tastând lacom cu clicuri febrile ca odinioară, adulmecând finalul. Renunţă înainte de atinge tastele, de la o vreme, reci.

Teoretic a murit. Practic blogul încă trăieşte. Trăieşte pentru că simte că îi va veni din nou timpul. Trăieşte pentru că mai are încă poveşti cu prinţese şi corăbii, poveşti cu veri nesfârşite, poveşti cu nori şi ceruri de iubiri mari, poveşti cu drumuri, paşi, locuri. Vremea va veni. Într-o zi, cu totul nesperat, pacientul va deschide ochii şi va vedea din nou lumea de sus.

Gânduri. Vise. Doruri.

Still the same

Aşa era în '92



Aşa a fost şi astazi. Aceeaşi energie, aceeaşi bucurie, acelaşi ritm care a unit inimile. Însă cu mai multă emoţie. Mult mai multă. Într-un cuvânt - minunat.