joi, ianuarie 31, 2008

Tango conmigo (partea-ntâi)

A apărut Tango de februarie. Recunosc faptul că răsfoiesc cam tot ce apare pe piaţă dar Tango e singura revistă pe care o citesc. Şi nu sunt singura, cunosc şi câţiva domni care se îndeletnicesc lunar cu asta. Îmi place la nebunie Simona Catrina, cu stilul ei demenţial de direct, cinic şi amuzant. În noul număr are un articol interesant care m-a inspirat (cine vrea să-l citească pe tot, să cumpere revista!). Citindu-l îmi vin în minte idei tragi-comice cu adevăruri despre despre femei şi bărbaţi. Sau mituri. Nu ştiu ce credeţi voi. Aşa că le postez în două episoade, că nu pot să mă abţin! Uite-aici câteva :-))

1. Bărbaţii nu iartă, în schimb uită uşor. Femeile trec peste multe însă nu uită nimic. Exemplu: un bărbat înşelat nici nu stă la discuţii. Pleacă. O femeie însă poate trece peste distracţiile frecvente ale soţului cu băieţii la bere dar după 20 de ani îi scoate ochii şi-l loveşte exact când se aşteaptă mai puţin.
Ţii minte în mai '95 când de ziua mea nu mi-ai luat flori?!
2. Bărbaţii sunt fiinţe extrem de simple. Gândesc schematic, pentru ei există doar DA şi NU. Femeile sunt mai evoluate şi deci mult mai complicate. Fiecare amănunt e întotdeauna răstălmăcit şi interpretat în mii de sensuri. Exemplu: dacă el spune nu, nu vreau să ieşim în oraş înseamnă că aşa este. Pe de altă parte ea începe să le ia pe rând: nu vrea să iasă pentru că îi e ruşine cu mine (m-am îngrăşat 1 kil), vrea să nu se întâlnească cu X, e meci la TV, nu mă mai iubeşte.
3. Femeile vor să fie în locul bărbaţilor. Bărbaţii se plac în pielea lor. Exemplu: femeile sunt conştiente că pun la suflet mai mult decât bărbaţii şi, deşi nu recunosc nici în ruptul capului, şi-ar dori să iasă şi ele mereu neşifonate din situaţii jenante. Bărbaţii adoră avantajul ăsta! N-ar face niciodată schimb.
4. Bărbaţii sunt conservatori. Femeile sunt în permanentă schimbare. Exemplu: un el nu s-ar rade în cap şi nici nu s-ar apuca să facă muşchi dacă ea l-ar înşela cu antrenorul de fitness. Ea în schimb şi-ar întinde părul dacă noua lui iubită îl poartă lins ca de vacă. Sau şi-ar arunca într-o clipă toţi scheciărşii şi toţi converşii din casă şi ar lua lecţii de echilibristică pe tocuri cui de 15 cm. Sau şi-ar pune silicoane – să moară aia de oftică şi el de regrete eterne! Dacă e însă un lucru pe care nu l-ar face ar fi să se îngraşe. Totul până aici!

Acum, sunt şi excepţii, ştiu :) Dar nu mă pot abţine să nu mă distrez pe seama lor.

Va urma...

The Sexy & the Voice

Ok, asta e o parodie care pe mine chiar m-a amuzat. Alanis Morissette cântă o versiune foarte personală a piesei My Humps, super-promovată de Fergie de la Black Eyed Peas.
Prin comparaţie nu pot să spun decât: wow! ce voce (Alanis), wow! ce sexy (Fergie). De ce nu se poate să ai la pachet şi vocea şi atitudinea ??!




miercuri, ianuarie 30, 2008

Până la capătul lumii şi înapoi

“Cabo de São Vicente is the southwesternmost point in Europe. The Romans called it Promontorium Sacrum. They considered it a magical place where the sunset was much larger than anywhere else. They believed the sun sank here hissing into the ocean, marking the edge of (their) world.”

Sunt locuri care îţi rămân în suflet toată viaţa. Sunt locuri în care ai senzaţia stranie că ai mai fost şi unde cunoşti fiecare pas. Sunt locuri care te fac să tremuri de emoţie din prima clipă. Sunt locuri de care eşti legat şi unde te întorci mereu. Sau, aşa cum am ajus să descopăr, mai sunt şi locuri care schimbă destine.

Acum ceva timp am ajuns la Cabo de São Vicente cu simpla emoţie a descoperirii unui loc nou. Şi atât. Şi probabil că aşa ar fi fost dacă era vorba de un alt moment, o altă companie sau o altă stare. Cu câteva luni înainte însă credeam că am ajuns la capătul lumii (mele) – credeam că am vazut tot, că ştiam tot, am trăit tot, că am încercat tot, că am descoperit tot, că de acum ar trebui să mă resemnez. Trăiam cumva liniştită şi fericită cu împăcarea asta.

Dar nu a fost aşa. Să fi fost peisajul care te lasă mut, să fi fost magia vântului, să fi fost senzaţia de libertate pe care o ai fiind la capătul lumii? Sau poate adâncimile şi valurile uriaşe, apusul peste Atlantic?... Cine nu a fost acolo nu poate simţi nici măcar pe jumătate. Eu simt că am lăsat acolo o parte din mine. Şi m-am întors alta. Mi-am dorit lucruri noi şi le-am avut, am preferat să uit şi am uitat, am ales să sper şi am primit îndoit.

Când crezi că ai văzut tot, când crezi că ai simţit tot, întotdeauna e loc de mai mult. Mi-am promis că mă voi întoarce acolo, măcar pentru magia clipei.
Poate într-un alt moment, într-o altă companie, într-o altă stare.




marți, ianuarie 29, 2008

Ah, gazele mele...

De câţiva ani buni mi-am asumat responsabilitatea de a achita anumite facturi absolut necesare traiului de zi de zi: lumină, telefon, cablu, internet, gaze. Cu gazele însă am o relaţie mai specială. În vară, după ce am ratat termenul de plată cu vreo două săptămâni pentru suma de 2 lei, m-am pomenit cu gazele tăiate. Evident, vineri seara. Ok, nu-i bai, mi-am zis. Până luni rezolvăm. Nţţţ. A fost nevoie să mobilizez o armată de oameni şi să mai aştept încă două săptămâni până când am putut să-mi fac clătite. Şi nu oricum, ci cu plata unei garanţii de 200 ron, că sunt rău platnic.

Să revin. Găsesc factura de gaze săptămâna trecută (de data asta 7 lei!) şi îmi evaluez opţiunile. Nu de alta, dar nu se poate plăti oriunde. Prima variantă: la sediul Distrigaz. Nu. A doua: la BRD. Bun, mergem.
- Se poate achita la dumneavoastră o factură de gaze?
- Sigur, la multimat.
Foarte tare. Trag aer în piept. La multimat însă zăresc prin mulţimea de picioare care forfoteau nerăbdătoare să vâre banii pe fantă un afiş - aparatul nu acordă rest. Nasol, nu aveam decât hârtii de 50 lei. Merg la ghişeu.
- Schimbaţi-mi şi mie vă rog.
- Nu acordăm astfel de servicii.
- Bine, atunci achit la dumneavoastră.
- Nu se poate. Doar la multimat.
Renunţ.

Varianta 3 - poşta română. Nu sună bine deloc. Intru, 5 ghişee, dintre care la unul e o mare coadă. Pun timid o întrebare retorică (ştiam foarte bine care era răspunsul):
- Unde se poate achita...?
Evident, doar la ghişeul cu coadă. Mă aşez resemnată dar nu mă abţin să nu comentez:
- Incredibil, chiar nu se pot organiza...
În faţa mea 3 doamne trecute de a patra tinereţe dar extrem de vioaie se întorc simultan şi deschid gura. Sunt pe teren minat.
- Ce vă plângeţi atâta, că sunteţi tânără, să vedeţi acu' 30 de ani ce cozi erau. Alea cozi. Şi stateam în frig cu sacoşele, noaptea....
Din nou mi-e greu să mă abţin:
- Şi vă plăcea...

Le-am liniştit pentru moment. După 15 minute sunt însă în acelaşi loc. Mai mult, am făcut o cucerire la un student (cred) care zâmbeşte tâmp şi admirativ la mine de 5 minute. Dau ochii peste cap. Îmi iau imina în dinţi şi merg la unul dintre ghişeele goale.
- Doamnă, vă rog, am şi eu de plătit 7 ron. Se poate să nu stau la coadă?
Simt gheaţă în ceafă. Nu mă întorc dar ştiu că babele sunt cu urechile cornet.
- Bine, haideţi dacă aveţi doar atât.
Yes!
Plătesc şi o iau la picior, evitând un eventual baston sau, mai rău, o sacoşă cu sticle de lapte (sunt convinsă că asta avea!) pe spate. Când ies pe uşă doar mai aud:
- Ai vazut-o pe piţipoanca asta tânără? După ce că a venit la agăţat s-a mai băgat şi-n faţă!

O altă reuşită, o altă zi trăită.