Deci se poate

UPDATE:
Azi plouă. Plouă! Unde sunt blocajele de altă dată?
Mă simt ca în Vanilla Sky, într-un oraş părăsit...am avut surpriza să găsesc gol rondul din Lahovari (chiar nici o maşină parcată??!) şi să fiu prima maşină la semafor la Perla. Şi ce e amuzant e că aş putea să mă obişnuiesc cu asta :)

Cine era de vină pentru balamucul din trafic? Sistemul. Organizarea. Resursele. N-avem poliţişti destui. N-avem un sistem bine pus la punct. A! Şoferii. Circulă aiurea. Parchează unde au chef. De fapt sunt de vină că circulă, în general.

Ce vorbiţi, băi? De o săptămână trec prin centru fluierând. Dimineaţa nu e chiar o surpriză dar seara...oooooo, numai eu ştiu cât mă luptam să fac 45 de minute până acasă. Acum ajung în 20. Poliţişti binevoitori peste tot. Plus că de data asta chiar îşi fac treaba. Oare au descoperit deodată secrerul dirijării? Nu mai aruncă basca, nu se mai scarpină-n cap, nu mai ridică din umeri neputincioşi.

Ştiu că au plecat destui din Bucureşti dar minunea se întâmplă de o săptămână. Deci trăiască Summit-ul. Dacă ăsta e preţul pe care trebui să-l plătim ca să circulăm, eu sunt pro.

Protest în numele somnului

Mă scoate din minţi treaba asta cu "dormim mai puţin". Când eram mică îmi aduc aminte cum primăvara toată lumea era îngrozită că atunci când "se dă ora" (se dă cui??!), dormim mai puţin. Nimeni nu aprecia că a venit primăvara, că se întunecă mai târziu, că e cald şi bine. Nuuuuu, problema era cu dormitul mai puţin!

Acum, după mai bine de 20 de ani, la ştiri se anunţă acelaşi lucru: "sâmbătă noaptea dormim cu o oră mai puţin". Pardon? Eu dorm cât vreau, să fie clar! Dacă am chef, dorm şi până la 12. Ok, recunosc, astăzi o să am mai puţin timp de leneveală sau de blogăreală. Dar de dormit? Ce vorbiţi, băi?

Ştiţi ce? Să dormiţi voi mai puţin!

De gustibus

Hmmm. Tough choice!
Eu totuşi aş rămâne cu bruneta.

Back to basics

De multe ori e nevoie să experimentezi lucruri noi ca să realizezi ce îţi lipseşte cu adevărat. Sau ce nu îţi face bine. Sau de ce ţi-e de fapt dor. Mă gândesc că poate e nevoie să te rupi de monotonia clipei şi să evadezi ca să poţi percepe ceea ce de fapt simţi. Poate ai nevoie de un alt decor în care să te poţi privi clar, transparent, obiectiv.

Weekend-ul trecut m-am regăsit complet dependentă de lucruri tehnice, reci, egoiste. Primul lucru a fost să verific legătura cu exteriorul. Cum?! Fără tv 3 zile? Fără internet? Şi mobilul? M-am luptat să prind semnal, gâfâind până sus pe deal. Am reuşit cu greu. De sus totul părea încremenit. În liniştea nopţii, doar eu păream desprinsă din alt film. O pată albă, agitată.

Apoi-încet-am renunţat. Am renunţat să fiu dependentă. Mi-am propus 3 zile să mă bucur şi de alte lucruri. Să nu am deadline-uri, să nu am stresul soneriei telefonului, să uit de penibilităţile de la tv. Să mă rup de calculator şi de seri lungi butonând în neştire.

M-am simţit ca într-o clinică de dezintoxicare. Prima zi a fost grea. Cu tentative de a renunţa la tot şi de a fugi acasă, cu nelinişte permanentă şi ochii fix pe ceas. Şi apoi, încet-încet, m-am supus. Am pornit agale în regăsirea unei alte lumi, demult uitate.

Uitasem să adorm ascultând greierii şi să mă trezesc într-o linişte ireală. Uitasem să număr stelele pe cerul de smoală, departe de oraş. Uitasem mirosul fânului. Am regăsit liniştea poienilor înfruzite şi m-am bucurat de primii boboci de flori. Am retrăit amintirile copilăriei şi am găsit răgazul să stau minute întregi privind cerul. Am uitat de E-uri, de UHT, de mezel în vid, de cola, de pâinea feliată. De alergii şi fobii. De claxoane şi betoane. Şi-am stat ore întregi în faţa şemineului, depănând povestea mai departe.

A fost o experienţă pe care aş fi regretat dacă nu aş fi trăit-o. Poate întradevăr avem nevoie să ne regăsim din când în când.

Dar duminică la prânz am simţit cum mă cheamă înapoi. Încet, am resimţit fiorul. Dorul de locul meu. Dorul de acasă.

Mă gândesc că poate că suntem o generaţie programată să se alimenteze permanent cu energie. Să devină dependentă de cotidian. Să-şi dorească să simtă oraşul, cu bune şi cu rele. Să panicheze dacă e prea linişte. Să devină agorafobică şi alergică atunci când visează cu ochii deschişi într-un câmp de ţară. Să refuze mirosul aspru de animal, în schimb să inhaleze involuntar zilnic poluarea. Să uite să uite de toate şi să se regăsească. Măcar din când în când.