Halo

Pentru că ştiu că mâine mă voi trezi zâmbind.

Pe moarte

Am mai zis-o. Oteveu' e de bun simţ. Lately, Dan Diaconescu a încetat a mai fi senzaţional, extraordinar, incredibil. A trecut, depăşit fiind de penibilul concurenţei, în liga normalului, mai exact a somniferului natural de la ora două. Ştirile de la ora 5 au trecut şi ele în dizgraţie, pălind în faţa domnului Mădălin, mai nou împăciuitor al problemelor de cartier şi promotor al inculturii naţionale.

Până azi-noapte. Când am poposit curioasă la show-ul lui Capatos. Recunosc, nu am mai putut schimba canalul. Era ca la un film prost, dar prost-prost, de la care nu poţi să-ţi iei ochii şi te încăpăţânezi cu masochism să vezi totuşi dacă ăla rău moare la final.

Primul, de fapt prima, nu, primul invitat a fost Naomi. Am aflat că face sex pe bani într-un bordel în Germania. La etajul 4, la travestiţi. Şi că e mândră de asta, că o recunoaşte public. Şi că e pentru o cauză nobilă - silicoane, hăinuţe, creme, freze etc. Corect. Bravo lui, ei, lui...în fine, bravo.

Al doilea invitat, Tarky. Cu un tatuaj îngrozitor pe jumatată de faţă. Îîîîu. Cică e un model tribal şi îi pune în valoare trăsăturile. Şi că e în maaare război cu paparazzi. Corect. Bravo lui, ei, lui...în fine, bravo.

Când să dau stingerea, mă arde curiozitatea să stau totuşi după pauza publicitară. Ultimul invitat. Hai, că poate se poate un pic mai mult. Măcar aşa, să salveze emisiunea. Dar nu, cine lipsea din peisaj? Nikita intrase pe telefon, Magda Ciumac e dispărută, sexy brăileanca e deja fumată. Ogică. Da, Ogică e mereu surprinzător. Nu ştiu cum reuşeşte, dar de când cu biletul ăla la loto, ţine poporul în suspans, fie că-şi tatuează gagica în direct (tot la Capatos, da), fie că dansează pe mese la Oteveu'. Omu' are deja o carieră. Vorba aia, îl ştiu de când era mic.

Jeez! Asta e emisiune? WTF? Cine sunt ăştia de au pretenţii de invitaţi şi vedete? Vorba aia, "ce face ei de fapt, cu ce se ocupă?". Nu, refuz să cred că asta cere poporul, nu are cum. Că poporul face în fiecare seară mai mult decât exerciţiul de răbdare şi minunăţie pe care l-am făcut eu.

În final am renunţat. L-am lăsat pe Ogică şi invitatele paietate să-şi trimită bezele back and forth. Dacă totuşi dau vreo bilă albă, e că Naomi ăsta, asta, ăsta - ce-o fi - chiar cântă. Live. Bine. În rest, zău, nu mai sunt şanse. Televiziunile sunt în moarte clinică.

Changes

Primăvara promitea să vină. Pe miercuri am surprins-o la ore târzii ale după-amiezei, dând târcoale cartierului citadin-agitat, desenând lumini calde pe trotuarele obosite. Am ales zece buchete de ghiocei, să-i asortez cu senzaţia inedită a primei zile lungi din an. Timizi, s-au furişat pe supotul de lemn din bibliotecă, parfumând discret spaţiul virtual în care mă cufund în fiecare seară. Online, offline. Buzz. Comments, posts. You got mail. On and on.

S-a sucit. Vineri seara am încercat minute în şir să ies din maşină. Vântul m-a paralizat într-o poziţie stranie, cu un picior afară şi unul bine înfipt în podeaua maşinii, împingând frenetic în porteră. Şuiera sinistru. L-am aşteptat. Şi, când s-a potolit, am îndrăznit. Afară mă aştepta ninsoarea copilăriei. Fulgi mari şi deşi, ace magice de gheaţă, tăcere deplină. Doar vântul se trezea nervos din amuţire, amintindu-mi că totuşi visul cu lumina caldă şi ghioceii e ceva mai departe. Zâmbesc. Va veni. Însă nu chiar acum. Doar ştiu asta. Martie e luna promisă. Mi-a spus. Dar sufletul mi-e nărăvaş ca un cal de cursă lungă.

Am adormit târziu, deşi mi-am promis un somn dulce, indus de toropeala paginilor cărţii cu coperţi albe. Ploaia însă nu m-a lăsat. Mi-a amintit de nopţi de noiembrie, când nu mai contenea, bâtând în streaşină până la epiuzare, făcându-mă să-i zâmbesc, ştiind că dimineaţa o va găsi tot acolo. Zgomotul puternic, de stropi grei pe tabla pervazului, când mai precipitat, când mai rar, din ce în ce mai rar, până la senzaţia că a uitat să mai vină, m-a cufundat în amintiri de toamnă târzie, de un romantism ireal.

Acum e liniştit. Poate e cald. Poate stă din nou să plouă. Nu ştiu. Azi îmi permit doar să visez. Să aştept anotimpul promis. Şi să-mi potolesc căluţii şi poneii din suflet. Aştept ca vremea să nu mai fie confuză. Ghioceii îmi spun că nu mai durează mult. Magnolia din curte a dat muguri. Un căţel aţipeşte "covrig" pe o gură de canal aburindă. Tresare în somn. Respir din nou lumina după-amiezei târzii. E bine, e tare bine. E linişte. Zâmbesc. Şi îi mulţumesc.

Din criză în criză

Azi noapte am crezut că s-a stricat televizorul. Pe la ora două, când oamenii normali dorm şi ceilalţi se uită la OTV, am butonat pe antene. Pe trei dintre ele. Imaginea era identică. O domnişoară isterică, cu rât de purcel şi şolduri periculoase striga la un domn, Ionel, care nu nimerea un nume care să conţină trei de A. Se enervase probabil (iar domnului îi tremura vocea, intimidat fiind) şi se piţigăia din ce în ce mai tare, agitând un arătător dinspre flip-chart către cameră şi invers.

Ora era mult prea mică, aşa că schimbat postul, scăriţa şi ciocănelul urechilor mele fiind deranjant excitate. Însă domniţa m-a urmărit, ca în filmele proaste de groază, pe următoarele trei canale.

Mă întreb oare antenele sunt în plină criză financiară de au bani doar pentru duduia? (Mai ales) la cum arăta, da.

Şi apropo de OTV, mai acum câteva zile distinsa doamnă era vedeta serii la Dan Diaconescu. După ziarele de ieri, deja e vedetă naţională. Ok, am înţeles de ce e divă porno, se vede clar. Sunt curioasă însă cum reuşeşte să se camufleze când practică meseria de zi, cea de detectiv particular. Aici zău dacă pricep cum face.