La culcare

Aşa se pregătea de culcare oraşul acum o oră.

Încet. Tăcut. Însingurat. Trist.

Black again

Mi-am schimbat părerea. Asta ca dovadă că oamenii totuşi se schimbă. Scriam acum câteva luni că mi se pare o pierdere de timp să îţi speli maşina. Să umbi de nebun prin oraş să găseşti o spălătorie liberă. Să stai la coadă. Să dai şpăgi babane ca să fii sigur că iese treaba bine.

Ei bine, după ce am ocolit sistematic iar spălătoriile invocând iar diverse motive, m-a cuprins ruşinea. Rău de tot. Adică...degeaba mă îmbrac eu frumos şi mă aranjez dacă ajung să închid portiera cu călcâiul. Sau cotul. Şi să suflu praful înainte de a avea curaj s-o deschid dimineaţa.

Aşa că mi-am luat inima în dinţi şi am spălat-o. Am găsit chiar o spălătorie aproape unde au rezolvat-o ieftin şi bine în juma' de oră. Pfff, nici n-o mai recunosc! Şi, funny thing, m-am îndrăgostit de ea aşa cum e acum. Iar planul este să trec pe acolo măcar la o lună.

Bine, mi-e teamă doar de un lucru. Din experienţă ştiu că dacă mi se pune pata pe ceva, devin uşor exagerată :) ...adică nu aş vrea să ajung ca moşii. Să ies din casă cu sticla de apă şi cârpiţa ca să o lustruiesc. Cum am făcut dimineaţă, spre ruşinea mea. Ok, există o explicaţie. Un porumbel s-a stricat la stomac fix pe trapa mea. Din zbor.

So, we're black again.

In the mood for coffee

Ora 11, cafenea de fiţe pe Mihai Bravu. Un cappuccino 100 de mii.
- Îmi daţi şi mie un cappuccino to go?
- Pffff...ăăă...trebuie să aduc pahare şi capace din spate.
...
- Nu am timp acum.
- Bine, atunci o beau aici.
- Pfff...ăăă...am multe comenzi şi sunt singur. O să dureze cam un sfert de oră.

Un sfert de oră?! Mă întorc pe călcâie şi ies. Nu o să mă mai întorc niciodată. Şi sunt convinsă că nici cafeaua nu e aşa gustoasă.

Eyes wide open

Mă obişnuisem să văd în ultimul timp numai personaje nervoase. Bărbaţi crizaţi până la penibil, femei isterice dar timorate, copii nemulţumiţi de viaţă, cupluri blazate. Ştiu - o să-mi ziceţi - sunt şi oameni fericiţi, relaxaţi, senini. Sunt, dar tot mai rari în ultimul timp.

Iar we la Roma mi-a amintit că viaţa poate fi şi altfel. Că sunt familii cu câte 4 copii care râd non-stop. Că mai există cupluri de îndrăgostiţi şi după 40. Că se mai găsesc bărbaţi relaxaţi în magazine. Că vânzătoarele pot să te binedispună fără să te oblige să cumperi ceva. Că poliţiştii pot fi amuzanţi şi simpatici. Şi slabi. Şi drăguţi. Că viaţa în general nu trebuie să fie stresantă şi sufocată de deadline-uri.

Ei bine, zilele trecute, într-o dimineaţă am avut o revelaţie. Trafic, aglomeraţie, claxoane. Taximeştrişti cu draci şi fără chef, ţărani care nu te lasă să ieşi de pe străduţa din faţa blocului, isterici care-ţi taie faţa şi care te claxonează fix în secunda în care roşul se transformă-n verde. Ca de obicei. Mergeam cu 20 la oră pe o stradă luuuungă, cu sens unic. Plictisitor. Pun cd-ul cu Madonna şi mă apuc să fac people watching.

Deodată văd în spate într-un Golf un cuplu simpatic. Ea şi el, undeva spre 35, drăguţi însă trişti. Mă gândesc...uite, nici ăştia nu sunt chiar bine. Numai feţe posomorâte. Şi deodată, cu un gest spontan, îl văd pe el cum îi aşează capul în poală. Clipesc. Încerc să înţeleg ce se întâmplă. WTF. E prea devreme pentru ce mă gândesc eu. Hmm.

Dar el continuă să o mângâie uşor pe cap. După nici un minut (uf, mă liniştesc) fata se ridică. Iar el întinde braţul şi îi aşează capul pe umăr. Uşor, tandru. O mângâie încet pe păr, pe obraji. Acum văd că ea plânge. Iar el o linişteşte doar cu gesturi. Îi adună lacrimile cu vârfurile degetelor. Nu-şi spun nimic. Din când în când, cât stau pe loc, o ia în braţe. Apoi o eliberează iar şi o mângâie pe tâmple.

Se apropie intersecţia şi simt un gol în stomac. Deci care-i treaba? Nu pot să plec şi să nu văd finalul poveştii. Şi, exact când să virez stânga o văd cum timid, frumos, natural îi zâmbeşte. Iar el îi ia obrajii în palme şi o sărută.

Hmmmmm. Deci speranţa nu a murit. Dacă mai văd încă astfel de scene, pot să mai sper. Că nu e nevoie să plec afară ca să mă conving. Că poate trebuie să rămân în starea zen şi doar să deschid ochii...