Changes

Primăvara promitea să vină. Pe miercuri am surprins-o la ore târzii ale după-amiezei, dând târcoale cartierului citadin-agitat, desenând lumini calde pe trotuarele obosite. Am ales zece buchete de ghiocei, să-i asortez cu senzaţia inedită a primei zile lungi din an. Timizi, s-au furişat pe supotul de lemn din bibliotecă, parfumând discret spaţiul virtual în care mă cufund în fiecare seară. Online, offline. Buzz. Comments, posts. You got mail. On and on.

S-a sucit. Vineri seara am încercat minute în şir să ies din maşină. Vântul m-a paralizat într-o poziţie stranie, cu un picior afară şi unul bine înfipt în podeaua maşinii, împingând frenetic în porteră. Şuiera sinistru. L-am aşteptat. Şi, când s-a potolit, am îndrăznit. Afară mă aştepta ninsoarea copilăriei. Fulgi mari şi deşi, ace magice de gheaţă, tăcere deplină. Doar vântul se trezea nervos din amuţire, amintindu-mi că totuşi visul cu lumina caldă şi ghioceii e ceva mai departe. Zâmbesc. Va veni. Însă nu chiar acum. Doar ştiu asta. Martie e luna promisă. Mi-a spus. Dar sufletul mi-e nărăvaş ca un cal de cursă lungă.

Am adormit târziu, deşi mi-am promis un somn dulce, indus de toropeala paginilor cărţii cu coperţi albe. Ploaia însă nu m-a lăsat. Mi-a amintit de nopţi de noiembrie, când nu mai contenea, bâtând în streaşină până la epiuzare, făcându-mă să-i zâmbesc, ştiind că dimineaţa o va găsi tot acolo. Zgomotul puternic, de stropi grei pe tabla pervazului, când mai precipitat, când mai rar, din ce în ce mai rar, până la senzaţia că a uitat să mai vină, m-a cufundat în amintiri de toamnă târzie, de un romantism ireal.

Acum e liniştit. Poate e cald. Poate stă din nou să plouă. Nu ştiu. Azi îmi permit doar să visez. Să aştept anotimpul promis. Şi să-mi potolesc căluţii şi poneii din suflet. Aştept ca vremea să nu mai fie confuză. Ghioceii îmi spun că nu mai durează mult. Magnolia din curte a dat muguri. Un căţel aţipeşte "covrig" pe o gură de canal aburindă. Tresare în somn. Respir din nou lumina după-amiezei târzii. E bine, e tare bine. E linişte. Zâmbesc. Şi îi mulţumesc.

Din criză în criză

Azi noapte am crezut că s-a stricat televizorul. Pe la ora două, când oamenii normali dorm şi ceilalţi se uită la OTV, am butonat pe antene. Pe trei dintre ele. Imaginea era identică. O domnişoară isterică, cu rât de purcel şi şolduri periculoase striga la un domn, Ionel, care nu nimerea un nume care să conţină trei de A. Se enervase probabil (iar domnului îi tremura vocea, intimidat fiind) şi se piţigăia din ce în ce mai tare, agitând un arătător dinspre flip-chart către cameră şi invers.

Ora era mult prea mică, aşa că schimbat postul, scăriţa şi ciocănelul urechilor mele fiind deranjant excitate. Însă domniţa m-a urmărit, ca în filmele proaste de groază, pe următoarele trei canale.

Mă întreb oare antenele sunt în plină criză financiară de au bani doar pentru duduia? (Mai ales) la cum arăta, da.

Şi apropo de OTV, mai acum câteva zile distinsa doamnă era vedeta serii la Dan Diaconescu. După ziarele de ieri, deja e vedetă naţională. Ok, am înţeles de ce e divă porno, se vede clar. Sunt curioasă însă cum reuşeşte să se camufleze când practică meseria de zi, cea de detectiv particular. Aici zău dacă pricep cum face.

Drumul revoluţionar

Spuneam că aştept premiera asta.

Am fost, am văzut (cu tot cu floricele) şi-l declar primul film bun al anului. A meritat nominalizările la Glob, le merită şi pe cele la Oscar.

N-aş spune multe despre el, e de văzut. Doar că nu este un nou Titanic, nu e romanţos, nu e lung şi plictisitor, nu e un alt film american. Nu are nici cel mai genial scenariu. Iar traducerea titlului e jenantă. Însă tensiunea emoţională e punctul forte. Iar faptul că, atâta timp cât ai trecut măcar uşor prin viaţă, reuşeşti să te identifici cu fiecare parsonaj în parte, cu trăirile lui. Te regăseşti şi te emoţionezi, trăieşti fiecare dramă şi bucurie în parte.

Actorii performează cu adevărat (pe lângă Kate şi Leo, Kathy Bates şi Michael Shannon), regia e de zile mari iar muzica m-a uns perfect la suflet. Este un film minunat despre dragoste şi ură, gelozie şi neacceptare, comunicare şi neînţelegere, egoism şi frustrare. Dar mai ales despre vise şi curajul de a fi altfel. Şi, în final, despre renunţare. Eu am tras concluzia. Nu mai vreau să renunţ la vise.

De văzut. Recomandat de Pisicot.

Ignoranţă

Mâţă de showroom. Cum ar veni, o pisi.