Ultimii fulgi

Am început săptămâna trecută refuzând să fac numai şi numai ceea ce "trebuie". Cred că venise momentul magic în care începeam să învăţ să spun stop gândurilor chinuitoare şi stereotipurilor social impuse.

Uşurarea şi libertatea acceptate cu ochii închişi mi-au redat respiraţia profundă. Aer rece până în suflet. Bucuria unei după-amieze în parc, alături de prieteni blănoşi, cu nasuri umede şi cozi emanând pură fericire.

Ne-am bucurat împreună de fulgii târzii, ultimii din iarnă, aproape neaşteptaţi. Am inspirat lumina proaspătă a după-amiezei, mirosind uşor a primăvară, am adulmecat apusul înroşit departe, după un nor. Am amânat întâlniri plicticoase şi deal-uri cu vorbe-n vânt.

Am trăit un pic...

Şi bonus, pentru Maria:
ea este sleeping beauty :)

Semne

Am luat-o pe urmele mămicii Miki. Am început să am vise stranii. Nu, nici pe departe nu mă compar cu ea, însă cred că m-a inspirat :)

Acum, nu sunt sigură dacă e Miki de vină sau postările mele din ultimul timp, însă azi noapte l-am visat pe Ogică. Şi pe fiică-sa.

Din două una: ori e momentul să nu mă mai uit la astfel de emisiuni şi să revin la posturi educative, zen, cu suricate, antilope sau păsărele, ori trebuie să joc la loto.

Mă gândesc că e un semn, pe Ogică îl poţi visa doar o dată în viaţă. Ştie cineva dacă azi e tragere specială?

Halo

Pentru că ştiu că mâine mă voi trezi zâmbind.

Pe moarte

Am mai zis-o. Oteveu' e de bun simţ. Lately, Dan Diaconescu a încetat a mai fi senzaţional, extraordinar, incredibil. A trecut, depăşit fiind de penibilul concurenţei, în liga normalului, mai exact a somniferului natural de la ora două. Ştirile de la ora 5 au trecut şi ele în dizgraţie, pălind în faţa domnului Mădălin, mai nou împăciuitor al problemelor de cartier şi promotor al inculturii naţionale.

Până azi-noapte. Când am poposit curioasă la show-ul lui Capatos. Recunosc, nu am mai putut schimba canalul. Era ca la un film prost, dar prost-prost, de la care nu poţi să-ţi iei ochii şi te încăpăţânezi cu masochism să vezi totuşi dacă ăla rău moare la final.

Primul, de fapt prima, nu, primul invitat a fost Naomi. Am aflat că face sex pe bani într-un bordel în Germania. La etajul 4, la travestiţi. Şi că e mândră de asta, că o recunoaşte public. Şi că e pentru o cauză nobilă - silicoane, hăinuţe, creme, freze etc. Corect. Bravo lui, ei, lui...în fine, bravo.

Al doilea invitat, Tarky. Cu un tatuaj îngrozitor pe jumatată de faţă. Îîîîu. Cică e un model tribal şi îi pune în valoare trăsăturile. Şi că e în maaare război cu paparazzi. Corect. Bravo lui, ei, lui...în fine, bravo.

Când să dau stingerea, mă arde curiozitatea să stau totuşi după pauza publicitară. Ultimul invitat. Hai, că poate se poate un pic mai mult. Măcar aşa, să salveze emisiunea. Dar nu, cine lipsea din peisaj? Nikita intrase pe telefon, Magda Ciumac e dispărută, sexy brăileanca e deja fumată. Ogică. Da, Ogică e mereu surprinzător. Nu ştiu cum reuşeşte, dar de când cu biletul ăla la loto, ţine poporul în suspans, fie că-şi tatuează gagica în direct (tot la Capatos, da), fie că dansează pe mese la Oteveu'. Omu' are deja o carieră. Vorba aia, îl ştiu de când era mic.

Jeez! Asta e emisiune? WTF? Cine sunt ăştia de au pretenţii de invitaţi şi vedete? Vorba aia, "ce face ei de fapt, cu ce se ocupă?". Nu, refuz să cred că asta cere poporul, nu are cum. Că poporul face în fiecare seară mai mult decât exerciţiul de răbdare şi minunăţie pe care l-am făcut eu.

În final am renunţat. L-am lăsat pe Ogică şi invitatele paietate să-şi trimită bezele back and forth. Dacă totuşi dau vreo bilă albă, e că Naomi ăsta, asta, ăsta - ce-o fi - chiar cântă. Live. Bine. În rest, zău, nu mai sunt şanse. Televiziunile sunt în moarte clinică.