My moment

Pentru că starea setată pe pilot automat s-a prelungit şi zilele şi nopţile deja au prins viteze supersonice, în seara asta m-am oprit, am respirat adânc şi i-am spus soarelui noapte bună. Atât astăzi. O simplă clipă de regăsire, surprinsă cu ultima suflare a bateriilor camerei foto.


Apoi, cu o banală apăsare din vârful degetului, m-am cufundat total în vise cu arome de ploaie caldă de vară.

Departe

Soarele ardea.
Prea tare pentru moleşeala care mă cuprinsese. Aerul era fierbinte, însă briza aducea răcoare şi mirosuri blânde de scoici în camera umbrită. Pe terasă, uitate într-un colţ, hamsiile se uscaseră lângă paharul cu bere.

M-am răsucit pe partea cealaltă, căutând cearşaful rece, şi-am aţipit la loc. Trăiam o linişte incredibilă, o amorţeală plăcută, o uitare de sine şi de lume. Auzeam marea departe, un fâşâit surd. Păream că dorm, însă simţeam totul în jurul meu, ca într-un film. Am zâmbit.

Apoi am deschis ochii. Privirea o căuta în patul răvăşit. Vara însă fugise departe, în vis. Îndrăznisem să-l am. Afară însă era doar primăvară. Crudă, încă rece, promiţătoare însă sceptică. Şi, mai ales, prea reală.

Sunshine

Pisicot somnoros. Trezit de raza obraznică a prea grăbitei dimineţi. Sfârlos pe jaluzeaua uitată deschisă. Îmbiat de mirosul tare de espresso. Cu gândul la visul fugar, cu arome sărate de vară.

Nopţi şi zile (varianta nouă)

Pentru că simt că zilele mele s-au scurtat iar nopţile au devenit brusc mult mai preţioase, în seara asta pe lungul şi târziul drum spre casă, m-am gândit că totuşi viaţa asta (vorba PRistei - model biropat) are şi ea avantajele ei:

- seara fac 30 de minute până acasă, în comparaţie cu ora şi jumătate de dimineaţă. Cred că ieri am luat chiar am luat un radar...

- ajung prea târziu ca să mă mai întâlnesc cu vecinii şi să mă ţină de vorbă despre probleme de viaţă şi moarte (apometre, gunoieri, lifturi, şedinţe de comitet)

- la supermarketul de cartier nu mai sunt cozi, am ajuns la performaţa cumpărăturilor în 4 minute

- am uitat de ceai de tei, lapte cald, oi numărate, poveşti de adormit. E suficient să pun capul pe pernă.

- îi ratez cu bucurie pe Dan Diaconescu şi Capatos cu nikitele, savarinele, ogicii şi brăilencele lor

- nu mai am timp să gătesc, deci nici să mănanc. Ceea ce nu-i rău ţinând cont de faptul că eu funcţionez pe dos: iarna slăbesc şi primăvara mă îngraş

- sunt prea zen ca să mă stresez ce fac mâine. Merg pe principiul întâi să dormim şi mai vedem. E clar, trăiesc clipa :)