Brioche Dorée

Traversam agale Bulevardul Saint-Michel. Aş fi grăbit pasul, vântul rece nu-mi dădea pace. Vârfurile degetelor îmi îngheţaseră, fularul alunecase uşor pe gât, lăsând răcoarea dimineţii să mă trezească. Dar îmi era greu. Mă simţeam bine lenevind cu paşi somnoroşi pe trotuare, alegând colţuri parfumate pentru fotografii, trăgând cu ochiul pofticios în magazine, zâmbind complice soarelui răsărit după colţ. Complet surpinzător pentru frigul de afară.

Deodată aud sughiţuri. Şi paşi grăbiţi. Apoi sunet spart de tocuri înfrânate. Răsuciri de călcâie. Şi iar paşi. Şi plânsete. Hotote. Mă întorc şi văd o domnişoară cu un basc mare, verde, aruncat neglijent pe o parte. Părul roşu, cârlionţat îi flutura pe umeri, tresăltând odată cu sughiţurile. Se opreşte pentru o secundă în faţa unei vitrine, îmi pare că se linişteşte, apoi izbucneşte din nou în plâns. Surprinzător, nu se ascunde. Hohotele sunt vocale, gemetele vin natural, intuitiv. Nimeni nu pare să o observe. Însă eu nu-mi pot deslipi ochii.

Deodată scotoceşte în poşetă. Mai întâi cu răbdare, apoi agitată. Cu un gest brutal înhaţă o brioşă. Sfâşie hârtia şi îşi înfige buzele în glazură. O văd cum înghite grăbit şi se îmbujorează. Lacrimile se usucă, ochii se limpezesc. Zâmbetul revine. Se şterge stângace de ciocolată la colţul gurii. Apoi începe să râdă. Isteric. Aruncă elegant ambalajul de Brioche Dorée la coş şi porneşte veselă mai departe, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Am rămas locului privind-o cum se îndepărtează. De fiecare dată când îmi amintesc de ea mi-aş dori să am şi eu mereu la mine brioşa mea poleită. Proaspătă, aburindă, glazurată. Să mi se topească ciocolata pe buze, să strănut zahărul vanilat presărat deasupra. Să-mi descarce instant endorfină. Să-mi vindece tăcerile. Să-mi redea zâmbetul. Să fie pilula mea de fericire.

Semne

Cercetătorii iar n-au avut ce face. S-au gândit (şi sunt mai mulţi, nu doar cei britanici) să tragă nişte concluzii, bizare după umila mea părere, despre femei şi felul în care se comportă în pat. De parcă bărbaţii ar ţine cont de astfel de semne, hmmm. Cum ar fi să vadă o domniţă frumoasă foc dar care merge de parcă ar avea un băţ în fund şi ar zice: nu, îmi pare rău, cu siguranţă nu m-ar satisface, next please. Bărbaţii nu ţin cont de gesturi de genul ăsta nici să-i pici cu ceara (sau ţin? vă rog, dacă mă înşel amarnic, treziţi-mă acum, până nu e prea târziu).

Trei dintre cele mai suspecte indicii semnalate de cercetători sunt vârsta, gusturile la îngheţată şi comunicarea. Să le iau pe rând.

Cică femeile tinere nu reuşesc să se relaxeze suficient cât să se simtă bine. În schimb cele mature îşi exprimă mai uşor dorinţele şi acţionează să le îndeplinească. Totul frumos până aici. Şi corect. Dar studiul continuă. La menopauza, nivelul de estrogen scade iar cel de testosteron creşte; femeile încep atunci să fie mai interesate de sex. Haoleu. Menopauză? Îmi închipui zâmbetele tinerilor domni îngheţând citind asta. Când spui femei mature visezi la 30-35, nu?!

Bun. Să trec la îngheţată. Pe scurt cele care adoră îngheţata de cacao sunt compatibile cu amatorii de îngheţată cu aromă de căpşuni. Iar celor cărora le place îngheţata de vanilie se înţeleg cu cei cărora le place îngheţata cu alune. Adică totul se reduce la 4 arome? Şi dacă scădem alergicii (căpşuni, alune) cu ce mai rămânem? Cam nasol, mă gândesc la cei cu gusturi bizare, oare unde se încadrează...

Cât despre comunicare, ăştia zic că dacă cei doi au ritmuri similare în conversaţie, vor rezona frumos şi în pat. Eu mă gândesc aşa. Că dacă sunt doi repeziţi vor termina ce au de spus imediat şi clar vor avea mai mult timp de răsfăţ nonverbal. Deci, recunosc, aici au dreptate.

Ok, am râs şi azi, oare până luni ce studii mai scot? Zău că şi aici se resimte criza.

Deceuri

• De ce ne trebuie de fapt paradă de 1 decembrie?
• De ce se fac două repetiţii, în două zile lucrătoare (duminica trecută ce avea?)
• De ce se închide circulaţia exact între orele când lumea se buluceşte în oraş (noaptea nu merge?)
• De ce nu sunt poliţişti care să "fluidizeze" traficul în centru, ci doar poliţişti care interzic accesul pe străzile adiacente Kisseleff?
• De ce am făcut marţi dimineaţă oră şi 50 de minute în 9 km? (azi i-am păcălit, sâc!)
• Şi, vorba unui prieten, de ce naiba tot repetă ăştia defilarea? Nu se face la fel de 50 de ani încoace?!
• Plus bonus: de ce în Bucureşti nu ninge, în schimb aruncă cineva de sus cu ace de gheaţă?
  

Substitute for sweet

Scriam acum ceva vreme despre prietenii cu fiţe. Situaţia nu s-a schimbat de atunci, parol. Aceleaşi pâini de unică folosinţă, aceleaşi sandvişuri nesimţit de scumpe. Plus cafea departe de a se numi bună. Bonus, scuze zilnice: nu avem pungă, luaţi dumneavoastră cutia în mână.

În schimb am căutat şi am găsit un înlocuitor dulce-dulce, mult mai bun, mult mai rafinat şi cu intens parfum parizian. La marele mall s-a deschis Paul. Cine a mai dat cu nasul (sau cu gura?) prin Franţa, ştie ce spun. Azi m-am răsfăţat aşa cum numai o prinţesă ar merita.

Acum aştept weekend-ul, visez la cafea amară cu spumă de lapte şi tartă cu nucă de cocos...