Same old story

Am început ziua de miercuri cu o performanţă. M-am trezit la 6.30. Pentru Pisicot este o performanţă. Tot ce e înainte de 8 is bad juju. A urmat o cafea pe fugă şi un colţ de senviş. Apoi o cursă nebună prin oraş, cu şicane şi manevre, cu scurtături şi semafoare prinse în ultima secundă. Cu muzică bună şi poftă de condus. Şi o a doua performanţă. Traversarea oraşului până la ieşirea spre Piteşti în 45 de minute. Not bad, huh?

Da, revizia la maşină, asta era. Ajung cu jumătate de oră întârziere. Dau peste un domn simpatic, cu privire blândă şi înţelegătoare. Prea blândă şi înţelegătoare.
- Păi deja am băgat alte maşini pe rampă. Mai durează. Dar ce, vreţi să staţi aici să aşteptaţi?
(Nooo, mă gândeam s-o iau frumos la plimbare pe centură şi să mă întorc pe la 2.)
- Dap.
- Bine, o să dureze vreo 3 ore. Ce probleme are?
- Păi în afară de revizie să-mi schimbaţi becul ars.
- Foarte bine că aţi venit la noi, e complicat de schimbat.
Mie-mi spune? Ultima oară am stat 3 ore cu un bec în mână şi cu cartea tehnică în cealaltă scărpinându-ne în cap. Eu şi 2 bărbaţi, zic, încercând să fac o glumă. Mă priveşte cu milă şi compasiune. Încep să mă simt prost, parcă eram la examen şi eram clar cu lecţia neînvăţată.
- Şi mai ce?
- Filtrul de aer, zic. Că i-am dat drumul şi tuşeşte.
Asta era iar o glumiţă însă în clipa în care o pronunţ îmi dau seama iar că nu e bine. Ia iar faţa de om înţelegător şi zâmbeşte cu compasiune. Arş. Clipeşte des şi emană milă. Ce naiba? Asta am ajuns să provoc bărbaţilor? Pe vremuri era altfel...
- Cum a-di-că tu-şeş-te? îmi repetă încet, ca şi cum aş fi tâmpită. Explicaţi-mi.
- Adică a pornit mai greu şi a scos praf, scame, chestii. E normal după iarnă.
Se uită de parcă spun tâmpenii.
- Şi mai e şi trapa. Să o cureţe băieţii.
- Da' ce-are? S-a stricat?
- Nu, dar la fel, după iarnă se adună praf. Şi tot dumneavoastră mi-aţi zis s-o curăţ măcar odată pe an.
- Ei, să vedem, poate nu e cazul.
Ce naiba? Vorbesc la pereţi?

Timp de 3 ore beau două cafele, două ape şi citesc o carte. Şi constat că vară e doar afară. Înăuntru cineva setase aerul condiţionat pe 16 grade. Sau poate aşa era el, pornea doar pe rece. Rece-rece. După un timp încep să mă foiesc, să tuşesc, să mai cer o cafea fierbinte, să întreb care-i treaba. Fata de la bar pare că nu înţelege. Ce-i drept are o helancă cu mâneci lungi şi pantofi. Mă uit la mine cum sunt îmbrăcată şi-mi zic că nu-i a bună. După încă o oră terminasem cartea iar unghiile erau palide spre vinete. Ies afară. Reuşesc să mă încălzesc puţin dar mă plictisesc. Intru înapoi şi recitesc primele pagini. Mă plictisesc rău. Lângă mine un tip cu un laptop. Să îndrăznesc? Nu, mai bine nu. Dăm în altele...
- Gata maşina.
Gata? Gata??! Nu mă mai interesa că e târziu şi că am treabă la birou, ci că eram ca un rahat degerat şi că tot ce vroiam e să plec.
- Mai durează 20 de minute să vă completeze formularele, să vă facă factura.
(Fără nu se poate?...)

Plec. În sfârşit plec. Nici măcar nu m-a durut inima când am trecut cardul prin POS. Nici când m-am împiedicat de emoţie când am văzut în showroom ultimul model de RS.

Dar vai, maşina mea era în hainele vechi. La fel de gri, la fel de amărâtă. Hei, cu spălatul cum rămâne? E clar, bad juju sculatul ăsta cu noaptea-n cap. Dacă e să nu se întâmple, clar rămâne nespălată. Forever.

Confirmarea

Nu mai e pâine. Nu mai e pâine. Nu mai...asta mi-a venit în cap pe drum spre casă în seara asta. Aşa că opresc la nonstop-ul de la colţ să iau o feliată cu seminţe, preferata mea. Acum, dacă stau bine şi mă gândesc am devenit chiar dependentă. Dimineaţa senvişuri, la prânz senvişuri, seara - dacă mă ia foamea - tot senvişuri. Hmmm.

Mă întind să iau pâinea şi, şi, şi... deodată mă loveşte. Tare, intens. Înlemnesc. Ba chiar dau un pas înapoi să simt mai bine. Inspir. Aroma puternică îmi năvăleşte fără oprelişti şi mă înfioară. Ah, ce naiba e? Ah, ce-mi place! Imagini trec rapid prin minte încercând să-mi amintesc de unde vine. Realizez că e mâncare. Bun. Şi deci că e acolo, în magazin. Şi că o pot lua cu mine. Mă înnebuneşte mirosul pentru că este atât de familiar şi totuşi nu-mi dau seama ce e...

Văd bananele. Nu. Merele verzi. Nu. Ăăă...căpşunile. Nu. Şi deodată le văd. Da!!! Piersici! Iau una şi o ating delicat. Puful îmi aminteşte de seri calde de iunie. De vânt cuminte, de apusuri în culori de vis, de zâmbete. Acum că le am în faţă, îmi fac o poftă nebună. Aşa că aşez în cântar 4 şi aştept cuminte să fie ambalate.

Cum ajung acasă uit şi de senvişuri şi de salata de vinete. Şi de îngheţata cu whiskey. Ba chiar de borcanul periculos de tentant de Nutella.

Le spăl şi le savurez pe fiecare în parte la fel ca prima dată în fiecare vară. Cu acelaşi dor, cu aceeaşi satisfacţie. Şi ştiu că mâine dacă aş face-o din nou nu ar mai fi la fel.

Dacă nu eram încă sigură, da, a venit vara.

Pentru că îmi place

S-a produs. Vineri.

Pentru Pisicot a venit vara. S-a lăsat cam greu, nebuna. Cu speranţe, cu vise, cu incantaţii...dar a venit.

O visam acum câteva luni, folosindu-mă de pretextul timid al primăverii. Mi-o închipuiam la fel ca şi până acum - cu un pic de vânt, cu un plic de ploaie, cu miros de pământ ud, cu soare, cu flori multe, cu rochiţe, cu bronz discret, cu miros de mare şi scoici. Hmmm sau de grătare. Păi da, că recitind ce scriam atunci, domnul K. mi-a făcut poftă (by the way, spring break-ul ăsta s-a cam prelungit, da?).

Ei bine, anul ăsta Pisicot a simţit că vara a venit într-o vineri. Pentru că brusc tălpile au început să strige cu dor după sandale iar maşina a pornit de capul ei aerul condiţionat, tuşind uşor.

A urmat revoluţia din şifonier, urmând povestea Mariei. Frumoasă treabă :)

Apoi emoţii mari cu localizarea sandalelor...

Dar acum sunt gata! Planuri pentru vară? Oh, da!

Moş Crăciun şi prietenii săi

Ce mai bântuie pe la televiziuni...