N-am dispărut. Am fost un pic prin zonă doar. Şi-am cugetat, pe semne, adânc. Pentru că lumea nu mai e chiar aşa cum o ştiam:
- Se poartă cei mai mişto pantofi din ultima sută de ani. Nu la noi, evident. Platforme periculoase, barete subţiri (şi cât mai multe), culori ireale. Verde crud, fucsia, roz fondant, mov, albastru electric, galben pai, roşu burgundia...Acum mă uit cu ură la debaraua mea.
- Alitalia este în pragul falimentului. Pe bune, acum. Meal onboard înseamnă doar biscotti (4 biscuiţi cât moneda de 5.000) şi un pahar de cico. Unde sunt casoletele cu somon şi sparanghel în sos de vin? Ah, am spus vin?...
- O escală de două ore poate fi tricky. Duty free? En passant, poate. Şi doar dacă eşti campion la atletism. Uneori "terminalul C" este ca în Shrek, adică really far-far-away. Dacă ai noroc, ajungi cu 5 minute înainte de boarding. Dacă ai.
- Există locuri în lume unde poţi sta cu pantofii nefăcuţi 3 zile. Chiar şi pe ploaie. A! Şi mai există ploaie fără noroi. Strange thing...
- Să zbori (4 curse în două zile, pfff) răcită cobză nu e o idee prea bună. Încă sunt fudulă de-o ureche. Iar capul stă să crape dintr-o clipă în alta. Iar asta e partea frumoasă, iadul pe pământ a fost la aterizări.
- Trebuie...nu, trebuie să-mi iau acumulatori noi pentru cameră. Ce am reuşit să fac cu aştia betegiţi coming soon :)