miercuri, martie 18, 2009

Cotidiene

Câteva constatări de miercuri...

- m-am trezit la 6.30, înainte să sune ceasul. Evident, nu am mai adormit la loc.

- într-o intersecţie o domnişoară într-un pardesiu alb-lapte m-a făcut să zâmbesc, cu gândul la vară. Apoi a fost violent stropită de nesimţit într-un gipan. La cele 3 grade de afară realizez că totuşi pardesiul alb-lapte e exagerat. Iar vara e departe.

- maşina e redevenit gri. Jur că intenţionez să o spăl de 2 luni. Ştie cineva când se opresc naibii ploile?

- mai pe seară mă amuz de un nene care şi-a pus mintea cu umbrela. Şi cu vântul. Zece minute a durat operaţiunea întors pe dos, pus la loc, întors pe dos, pus la loc. Între timp i-a zburat şi basca.

- cică de Paşte am liber în prima şi a doua zi. Prima zi fiind duminică. Deci unde-i partea fun?

- la supermarketul de cartier e coadă ca la alimentară, în 88. "Fănico, schimbă-mi şi mie 100 să-i dau rest domnului" - o vânzătoare strigă peste coadă, asurzindu-mă. Zău că mai am un pic şi mi se pare că se dă raţia de ulei. Atmosferă '80s.

- am poftă de limonadă. Limonadă adevărată, cu lime şi mentă. De ce oare am uitat să cumpăr?

- tot am senzaţia că e vineri. Se trage de la oboseală. Din păcate ştiu că vineri va trece cel mai repede. Ca şi weekend-ul.

- m-am reîntors la cizme. Asta chiar nu-i amuzant.

- am fotografii din weekend. Ştiam eu că am uitat să postez ceva...

11 răspunsuri:

Anonim spunea...

Am tot spus eu ca Pisicot ne ascunde ceva. Noi pe acilea fani, cititori fideli si iara nu ne spune pe unde se plimba si nici nu ne da foto, sa ne mai indulcim si noi ochii.

Rita spunea...

Ugh, si eu m-am intors la cizme si e urat de tot !
Sa ne mai scrii :)

Rareș spunea...

Aaah, fotografii! Da, da daa!

ruxa spunea...

Eu nici n'am iesit din cizme. Am vzt si eu haine albe. Port o jaketa in culoarea asta kiar acu. Da'i uscat pe jos :)

Pisicot spunea...

Cristian, aşa am devenit eu, mai secretoasă :) dar mă bucur că mai treci pe aici, să ştii :)

Rita, da, e deprimant zău. Nu ştiu ce să zic de fulare...

Rareş, nu sunt cine ştie ce. N-am prea avut timp. Şi nici acumulatori :)

Ilinca, la noi aici la capitală nu e. E noroaie :)

Anonim spunea...

Pai is cititor fidel. Si nu stiu daca stii sistemul de bookmark-uri de la browserul Opera, insa iti permite sa accesezi cu un singur click noua site-uri pe care le setezi tu. Si al tau e pe pozitia cinci. Adicatelea exact in mijlocul ecranului.

Pisicot spunea...

Cristian, bine că sunt eu mai cu moţ :)

Anonim spunea...

Poze facute de tine! Super :)

Anonim spunea...

Deci esti cu motz. Banuiam eu ceva. :)

ruxa spunea...

Un' ti'e moztu? N'am vazut decat unu mic, la spate :) si, de fapt, cred ca era coada, hm
limonada vreau ca AIA, stii tu

Pisicot spunea...

Răzvan, o să aleg câteva.
Generale, o să şi confirm :) Uneori chiar sunt :)
Ilinca, sunt un pisicot pregătit de vară. Ah, să-i transmiţi domnului Sony că nu mai am codiţe. Poate o să mă placă :)