vineri, mai 23, 2008

Same old story

Am început ziua de miercuri cu o performanţă. M-am trezit la 6.30. Pentru Pisicot este o performanţă. Tot ce e înainte de 8 is bad juju. A urmat o cafea pe fugă şi un colţ de senviş. Apoi o cursă nebună prin oraş, cu şicane şi manevre, cu scurtături şi semafoare prinse în ultima secundă. Cu muzică bună şi poftă de condus. Şi o a doua performanţă. Traversarea oraşului până la ieşirea spre Piteşti în 45 de minute. Not bad, huh?

Da, revizia la maşină, asta era. Ajung cu jumătate de oră întârziere. Dau peste un domn simpatic, cu privire blândă şi înţelegătoare. Prea blândă şi înţelegătoare.
- Păi deja am băgat alte maşini pe rampă. Mai durează. Dar ce, vreţi să staţi aici să aşteptaţi?
(Nooo, mă gândeam s-o iau frumos la plimbare pe centură şi să mă întorc pe la 2.)
- Dap.
- Bine, o să dureze vreo 3 ore. Ce probleme are?
- Păi în afară de revizie să-mi schimbaţi becul ars.
- Foarte bine că aţi venit la noi, e complicat de schimbat.
Mie-mi spune? Ultima oară am stat 3 ore cu un bec în mână şi cu cartea tehnică în cealaltă scărpinându-ne în cap. Eu şi 2 bărbaţi, zic, încercând să fac o glumă. Mă priveşte cu milă şi compasiune. Încep să mă simt prost, parcă eram la examen şi eram clar cu lecţia neînvăţată.
- Şi mai ce?
- Filtrul de aer, zic. Că i-am dat drumul şi tuşeşte.
Asta era iar o glumiţă însă în clipa în care o pronunţ îmi dau seama iar că nu e bine. Ia iar faţa de om înţelegător şi zâmbeşte cu compasiune. Arş. Clipeşte des şi emană milă. Ce naiba? Asta am ajuns să provoc bărbaţilor? Pe vremuri era altfel...
- Cum a-di-că tu-şeş-te? îmi repetă încet, ca şi cum aş fi tâmpită. Explicaţi-mi.
- Adică a pornit mai greu şi a scos praf, scame, chestii. E normal după iarnă.
Se uită de parcă spun tâmpenii.
- Şi mai e şi trapa. Să o cureţe băieţii.
- Da' ce-are? S-a stricat?
- Nu, dar la fel, după iarnă se adună praf. Şi tot dumneavoastră mi-aţi zis s-o curăţ măcar odată pe an.
- Ei, să vedem, poate nu e cazul.
Ce naiba? Vorbesc la pereţi?

Timp de 3 ore beau două cafele, două ape şi citesc o carte. Şi constat că vară e doar afară. Înăuntru cineva setase aerul condiţionat pe 16 grade. Sau poate aşa era el, pornea doar pe rece. Rece-rece. După un timp încep să mă foiesc, să tuşesc, să mai cer o cafea fierbinte, să întreb care-i treaba. Fata de la bar pare că nu înţelege. Ce-i drept are o helancă cu mâneci lungi şi pantofi. Mă uit la mine cum sunt îmbrăcată şi-mi zic că nu-i a bună. După încă o oră terminasem cartea iar unghiile erau palide spre vinete. Ies afară. Reuşesc să mă încălzesc puţin dar mă plictisesc. Intru înapoi şi recitesc primele pagini. Mă plictisesc rău. Lângă mine un tip cu un laptop. Să îndrăznesc? Nu, mai bine nu. Dăm în altele...
- Gata maşina.
Gata? Gata??! Nu mă mai interesa că e târziu şi că am treabă la birou, ci că eram ca un rahat degerat şi că tot ce vroiam e să plec.
- Mai durează 20 de minute să vă completeze formularele, să vă facă factura.
(Fără nu se poate?...)

Plec. În sfârşit plec. Nici măcar nu m-a durut inima când am trecut cardul prin POS. Nici când m-am împiedicat de emoţie când am văzut în showroom ultimul model de RS.

Dar vai, maşina mea era în hainele vechi. La fel de gri, la fel de amărâtă. Hei, cu spălatul cum rămâne? E clar, bad juju sculatul ăsta cu noaptea-n cap. Dacă e să nu se întâmple, clar rămâne nespălată. Forever.

24 răspunsuri:

Anonim spunea...

Şi tu ai tras cardul şi ai plecat amărâtă şi îngheţată de acolo??? Să nu-mi scrii că ai lăsat bacşiş, că în loc de revizie, strâng bani de maşină nouă!

Anonim spunea...

probabil ca vei avea iarasi >100 comments daca ai deschis cutia pandorei (reviziile auto in romania) :)) ceea ce inteleg, totusi, e ca ai avut o experienta fericita: ti s-au invinetit unghiile, ai pierdut o zi, dar esti safe & sound, cu tot cu masina.

Anonim spunea...

La mine-s doua variante posibile: o las acolo si sa ma sune cand o fi gata sau trimit pe altii sa o duca si sa stea cu ea daca au chef si timp. N-am stat niciodata dupa masina la revizie. Mi se pare prea mare pierdere de timp. Si, intr-adevar, faza cu trezitul de dimineata e cea mai nasoala la revizie.

Alexa spunea...

Uite de aia mă bucur că - cel puţin pentru moment - nu am maşină!
Probabil că povestea aia made in USA trebuie modificată. Povestea cu înainte să faci un copil ai grijă de o plantă, dacă planta nu moare, cumpără un animal de casă, dacă şi ăsta supravieţuieşte te-ai calificat- poţi face un copil! Cred că dacă supravieţuieşti reviziei eşti calificat să devi părinte! Dacă supravieţuieşti reviziei eşti calificat chiar şi pentru intrarea în Legiunea Străină! Cel puţin asta deduc din experienţele voastre...

robin simion spunea...

ce bine ca la mine a durat putin. a costat un pic mai mult decat la tine dar e ra-pi-da. :))

Pisicot spunea...

I'm back.

Buburuza, cred că mai mult am fost uşurată decât amărâtă. Nu, bacşiş nu.
Rareş, uite că nu am 100 de comments!
Cristian, ultima oara când am încercat să las maşina acolo am făcut pe drum până la birou şi înapoi la service 4 ore, adică mai puţin decât a durat distracţia. Plus 600.000 pe taxi.
Alexa, şi eu cred că e adevărată. Şi totuşi...de revizie am trecut, animale am tot avut din toate categoriile, plantele mele cresc frumos şi totuşi...maternitatea e încă departe, departe :)
Robin, cât a durat? Că sub 2 ore nu prea văd cum...

robin simion spunea...

2 ore. fara alte rampe. :))

maria spunea...

pisicot- mi-ai facut pofta, maine ma duc la masaj. si la multi ani. si cum a fost?

Pisicot spunea...

Robin, ok...la mine au fost vreo 3, 3 jumate cu tot cu hârţogăreală.
Maria, nu-mi spune de masaj, sunt ruptă. Nu pot să-ţi spun cum a fost. Beyond my dreams :)
(nu e ziua mea!)

maria spunea...

bine, am gresit, tineam minte ca e pe aici pe undeva

robin simion spunea...

la multi ani, maria! :))

maria spunea...

multumesc mult, robin. dar nu si daca am facut 31 deja

robin simion spunea...

pai n-ai facut! parca vorbesc cu peretii... :)

maria spunea...

robin-celebra replica e parca o stii?

Pisicot spunea...

Ah, voi ăştia de 30...
:)

maria spunea...

pisicot- eu cred ca intre 30 si 40 e doar 30. motiv pentru care tocmai am decis sa zic 30 10 ani de acum inainte. si sper sa nu incep sa cred ca intre 30 si 40 de fapt e doar 20.

robin simion spunea...

maria, aaaa... replica celebra?

Pisicot spunea...

Maria, nu-i rău, nu-i rău :)
Deci şi eu am 30? Pfff!

ruxa spunea...

alexa: la mine nu prea rezista plantele, dar pisica da inca semne vioaie de viata. ce parere ai, ma calific? :)

pisicot: bine'ai (re)venit!

maria, eu pana la 34 tot 29 o sa am. dupa aia, nush. da' mai am destul timp sa ma gandesc :))

Anonim spunea...

Normal ca o las acolo. La mine service-ul este la 15 minute de mers pe jos de servici. Avantaj eu.

Pisicot spunea...

Cristian, mi se pare corect.
Ilinca, săru'mâna, acu' mă uit şi eu pe s-a mai întâmplat prin blogosferă :)
Şi deci pot să zic că am şi eu încă 27?

maria spunea...

pisicot- da, clar ai 30. daca vrei 30. daca vrei 29, merge si 29

Pisicot spunea...

Băi, am zis 27! Că 27 sună mai bine. 29 e prea aproape de 30 :D

ruxa spunea...

mie 29 mi se pare copt care n'a cazut din copac. 29 e bine. eu am 29 de ani, v'am zis? :))