Mi-am amintit acum câteva zile de vacanţele la mare de când eram mică. Mică-mică. Alea de le 3 ani.
Când visul meu era să mă bălăcesc în apă toată ziua. Iar când venea seara, să fac acelaşi lucru, măcar cu tălpile la mal.
Când reuşeam să beau de două ori pe sejur o sticlă de Pepsi de 330 ml, din care sugeam o zi întreagă până nu mai avea acid.
Când mergeam în parcul de distracţii din Neptun. Ăla, Luna Park, care arată şi acum exact la fel. Ei bine, fascinaţia mea erau maşinuţele (cred că de aici mi se trage...). Până să trec la alea electrice de se ciocneau, la 3 ani marea mea pasiune erau cele mici, urcate pe un suport şi care se roteau lent şi trist. Sau se bâţâiau în faţă şi în spate, forţând prânzul să-şi găsească drumul spre libertate.
Am o poză de atunci (ah, trebuie s-o caut!) cu mine călare pe o buburuză. Pfff, ce mândră eram. Mi se părea distracţia maximă la ora aia. Şi mama ştia că trebuie să bage 3-4 fise până-mi trecea pasiunea.
Zilele trecute am ajuns din nou la supermarketul acela. Nu, nu m-am dus în speranţa de a-l regăsi pe stimabil, deşi ar fi fost amuzant să repet figura, ci atrasă de brutăria locală de unde ies calde din oră-n oră chifle, japoneze, batoane, covrigi, ciabatta, foccacia şi alte bunătăţuri aromate.
La intrare, spre deliciul copiilor, instalaseră ăştia un soi de mini-loc de joacă. Înghesuit - ba chiar era să-i retez unui copil mâna când am trecut cu căruciorul plin - şi cam expirat după cum arătau jucăriile. Ei bine, aici am redescoperit buburuza mea. Ok, nu era chiar buburuză, acum e Mickey Mouse sau Pooh sau Sponge Bob dar tot aia e.
Călare pe un Pooh din ăsta un pitic de vreo 4 ani se legăna plictisit ca într-un perpetuum mobile. Ochii nu trădau nici plăcere, nici veselie, nici interes. Privea aproape catatonic înainte, cu un Chupa Chups în colţul gurii.
Mă opresc o secundă şi îl urmăresc. Hey, this is suppose to be fun! What's wrong this you, damn it?! Maică-să, mai interesată de jucărie de cât el se agita în jur. Ne mai dăm o tură, dragule? Hai că-ţi ia mama şi un Pokemon, ce zici? Puştiul clipeşte rar şi îi întoarce un zâmbet fals. O aşa scârbă de viaţă nu am mai pomenit! Supărat? Nu. Plictisit? Mda. Răzgâiat la maxim? O, da.
La un moment dat maşinăria încetineşte şi dă să se oprească. Uşor, trist, amar se încăpăţânează să mai fie vie. Scârţâie încet, din ce în ce mai încet. Stau să văd ce se întâmplă. Hmmm. Puştiul nu urlă, nu face crize, nu se dă cu fundul de pământ. Nici măcar nu-şi scoate acadeaua din gură să zică ceva. Măreşte ochii şi se încruntă. Iar mama, disperată să evite un dezastru, de-abia nimereşte fanta de băgat jetoane. În clipa în care sunetul sec al monezii pune în mişcare iar jucăria, totul reintră în normal. Mama e clamă. Iar puştiul îşi reia poziţia strategică de general de cavalerie. Nimic nu s-a schimbat.
Ce e cu copiii din ziua de azi? Chiar nu se mai pot bucura de lucruri simple? Sau au atâtea încât nu mai apreciază nimic. Totul li se cuvine. Iar părinţii sunt biete marionete în faţa tiranului. Mie mi-a adus aminte de puştiul din Omen.
Când visul meu era să mă bălăcesc în apă toată ziua. Iar când venea seara, să fac acelaşi lucru, măcar cu tălpile la mal.
Când reuşeam să beau de două ori pe sejur o sticlă de Pepsi de 330 ml, din care sugeam o zi întreagă până nu mai avea acid.
Când mergeam în parcul de distracţii din Neptun. Ăla, Luna Park, care arată şi acum exact la fel. Ei bine, fascinaţia mea erau maşinuţele (cred că de aici mi se trage...). Până să trec la alea electrice de se ciocneau, la 3 ani marea mea pasiune erau cele mici, urcate pe un suport şi care se roteau lent şi trist. Sau se bâţâiau în faţă şi în spate, forţând prânzul să-şi găsească drumul spre libertate.
Am o poză de atunci (ah, trebuie s-o caut!) cu mine călare pe o buburuză. Pfff, ce mândră eram. Mi se părea distracţia maximă la ora aia. Şi mama ştia că trebuie să bage 3-4 fise până-mi trecea pasiunea.
Zilele trecute am ajuns din nou la supermarketul acela. Nu, nu m-am dus în speranţa de a-l regăsi pe stimabil, deşi ar fi fost amuzant să repet figura, ci atrasă de brutăria locală de unde ies calde din oră-n oră chifle, japoneze, batoane, covrigi, ciabatta, foccacia şi alte bunătăţuri aromate.
La intrare, spre deliciul copiilor, instalaseră ăştia un soi de mini-loc de joacă. Înghesuit - ba chiar era să-i retez unui copil mâna când am trecut cu căruciorul plin - şi cam expirat după cum arătau jucăriile. Ei bine, aici am redescoperit buburuza mea. Ok, nu era chiar buburuză, acum e Mickey Mouse sau Pooh sau Sponge Bob dar tot aia e.
Călare pe un Pooh din ăsta un pitic de vreo 4 ani se legăna plictisit ca într-un perpetuum mobile. Ochii nu trădau nici plăcere, nici veselie, nici interes. Privea aproape catatonic înainte, cu un Chupa Chups în colţul gurii.
Mă opresc o secundă şi îl urmăresc. Hey, this is suppose to be fun! What's wrong this you, damn it?! Maică-să, mai interesată de jucărie de cât el se agita în jur. Ne mai dăm o tură, dragule? Hai că-ţi ia mama şi un Pokemon, ce zici? Puştiul clipeşte rar şi îi întoarce un zâmbet fals. O aşa scârbă de viaţă nu am mai pomenit! Supărat? Nu. Plictisit? Mda. Răzgâiat la maxim? O, da.
La un moment dat maşinăria încetineşte şi dă să se oprească. Uşor, trist, amar se încăpăţânează să mai fie vie. Scârţâie încet, din ce în ce mai încet. Stau să văd ce se întâmplă. Hmmm. Puştiul nu urlă, nu face crize, nu se dă cu fundul de pământ. Nici măcar nu-şi scoate acadeaua din gură să zică ceva. Măreşte ochii şi se încruntă. Iar mama, disperată să evite un dezastru, de-abia nimereşte fanta de băgat jetoane. În clipa în care sunetul sec al monezii pune în mişcare iar jucăria, totul reintră în normal. Mama e clamă. Iar puştiul îşi reia poziţia strategică de general de cavalerie. Nimic nu s-a schimbat.
Ce e cu copiii din ziua de azi? Chiar nu se mai pot bucura de lucruri simple? Sau au atâtea încât nu mai apreciază nimic. Totul li se cuvine. Iar părinţii sunt biete marionete în faţa tiranului. Mie mi-a adus aminte de puştiul din Omen.
29 răspunsuri:
Apai io am o curiozitate: cum de isi aduce aminte toata lumea atat de multe amanunte din cea mai frageda copilarie si io ba?
Si, mai la subiect: cum sa se mai bucure plozii de diversele marunte lucruri cand li se face orice mica pofta si sunt tinuti cu toate mijloacele in brate. Pe mine ma ingrozesc toti parintii astia care nu au curaj sa isi lase copilul sa manance fructe direct din copac, nu-l lasa sa se catere si sa alerge pe coclauri sau sa se duca singur la scoala desi e la cateva minute distanta.
pai cand exista wii, computere, nintendo, playstation, xbox, filme 3d, telefoane mobile, cum sa se mai entuziasmeze ca s-a suit pe un plastic semi inert?
@cristian: mai lasa drogurile
io m'as da si'acum in masinute busitoare, da' nu prea mai gasesc copii de varsta mea care sa mearga sa se buseasca. cica's io sarita, ha!
Apăi şi tu mă Cristian, nu cred că mâncatul din copaci e problema. Cât despre amintiri, eu sunt mai paranormală, am mai spus-o :D
Robin, corect. Şi totuşi puştiul avea 3-4 ani.
Ilinca, facem echipă :)
hei, hei vreau sdi eu, numai sa mai incapem. ca la ultima incercare am stat cu genunchii la gura
haaaaide hai, sunt si aicea, aproape, in herastrau! si in tineretului sunt. cand mergem la busitoare? cand, cand, cand? o sa fiu cuminte, zau! o sa mananc si brocoli, na!
daa. masinuţe da! sau 101 dalmaţieni într-un cinematograf din baia mare, mai să se prăbuşească peste noi (eu şi fratele meu).sau gălbiorii curăţaţi de pămînt cu briceagul bunicului meu şi mîncaţi aşa, cruzi, să simţim gustul pădurii. încă mai simt gustul ăsta când îmi amintesc de pădure. l-am căutat de multe ori şi nu l-am mai găsit.
despre copiii de azi şi lipsa bucuriei din ochii lor..nu ştiu ce să spun.tocmai s-a întors vecinul luca din italia cu ăla micu'(încă nu are un an), am văzut bucurie în ochii lui cînd m-am maimuţărit la el cum fac toţi unchii cu un picior la spitalul de boli de nervi (nu sunt rudă cu luca dar asta încearcă să-i bage în cap micuţului de pe acum).sper doar să mai văd bucuria asta şi peste un an sau doi când maimuţăreala nu va mai ţine şi o să trebuiască să-l duc la femei.(v-am spus eu că-s de spital).
la femei se duc la trei ani jumate, cand incep gradinita, ooof, nimic nu stii, mai unchiule! :))
deci cand mergem la masinute?!
@Robin: Daca berea e un drog, ok, de la asta mi se trage. (Si stiu ca alcoolul distruge celulele nervoase conform unor studii.)
@Pisicot: Nu era vorba numai despre mancatul din copaci, evident. Era doar o remarca despre obsesia pentru curatenie, liniste, educatie si cate si mai cate a parintelui modern care impiedica un copil sa se mai bucure si sa mai simta lucrurile simple. Nu imi imaginez discernamant din partea copiilor la varsta respectiva, ei sunt doar un produs al educatiei si mediului. Concluzia este una singura - poate ca sunt prea radical -, astfel de parinti (ca si sotul dintr-un post anterior) isi merita soarta.
oh, c'moon! sa nu luam lcururile asa de in tragic. in primul rand, copilaria lor nu mai este copilaria noastre, si asta nu se face pe noi mai smecheri sau pe ei mai fraieri. pun pariu ca si parintii nostri ne plangeau soarta cand vedeau, de exemplu, ca nu mai dam doi bani pe ceaiuri si ca in schimb am inventat bairamele, sau ca baietii se pupa pe gura cu fetele de la prima intalnire si se mai si despart apoi in loc sa le curteze cu lunile si sa se casatoreasca musai cu ele.
pustiul in cauza insa, pare clar un plictisit de viata din cauza abundentei cu care i se ofera chestii, dar eu stiu multi copii fericiti cu parinti cerebrali care stiu cum sa le dozeze ditractiile de tot felul.
on/off topic: ce film, The Omen!
Doamnelor, când aveţi un plan clar cu buşelile vă rog să mă anunţaţi.
Adi, gălbiori cruzi, curăţaţi de pământ cu briceagul...îmmmm :)
Cristian :))
Miki, clar sunt şi copii fericiţi. Da' sunt şi d-ăştia!
Rareş, o da!
pai nu se exista plan clar. dar am putea sa'l facem :)
numa ca estimez c'ar fi mai bine in timpul saptamanii cand nu riscam sa ne buseasca tienretul infantil al romaniei, copiii aia care se uita la cafturile pokemonice. mie mi'e frica de ei :)))))
astia-s luzarii. numa buni de ignorat! :)
Deci: Ilinca, Maria (hai că încăpem noi cumva...), Miki. Se mai bagă cineva?
bah, nu stiu ce caut eu in enumerarea aia. daca intru eu, voi clar nu mai aveti loc. in cazul asta este strict vorba despre cantitate, iar eu sunt departe de ideea de cantitate neglijabila :))
oricum, eu cred ca sunt ca si omenul din povestirea ta. bucatile de plastic semi-inerte ma plictisesc. eu prefer acum aparaturile care te lasa sa cazi in gol 100 de metri, montagne-russeurile care te dau peste cap neaparat (alealalte sunt boringe) si altele ca ele. dar fie, de incalzire merge si un ciocnit de masinute :D
Merge şi aşa, de încălzire. Iar la vară trecem pe parasailing. Şi bungee - cine vrea :D
dadadaaaaa!! bungeeee uiiii! aici sunt cap de lista. promite-mi ca ma pui cap de lista!!!
Gata!
(şi probabil vei fi singura nebună)
tocmai ma pregatam sa te contrazic, cand am observat faptul ca ultimul comment pe tema asta e pus de tine, ieri, deci chiar nu se mai inscrie nimeni... bine, mah. gargarite ramane!
de multe ori imi vine si mie sa urlu la ei: "ma! io v-am facut? pai io mancam sarmale si ciorba, citeam carti si ma bucuram de o iesire ... oriunde..." dar in timp ce ma ambalez asa imi amintesc ca eu nu sunt cheferistul de tata care m-a crescut si nici mama lor nu e farmacista de mama ei ... etc, plus ca au trecut aproape treizeci de ani de la vremurile pomenite ca si "io in copilarie".
Si copiii de azi se bucura de multe lucruri! Nu cataloga o intreaga generatie dupa un singur reprezentant, care era poate deranjat la stomac si nu avea chef de nimic in ziua aia.
Du-te in parcuri si o sa vezi grupuri de copi care alearga si tipa cat ii tin gura, care mananca vata de zahar fara sa se gandeasca la calorii si o sa vezi ca e doar o perceptie gresita a ta asupra varstei acesteia.
Si iti garantez ca ii bucura la fel de mult si un joc pe calculator, dar si un zmeu ridicat cu tata sau un fotbal jucat cu bunicul pe strada.
Si sa nu iti mai spun despre povestile citite seara din niste carti atat de frumoase, cu ilustratii, incat nici nu te-ai fi gandit vreodata ca exista asa ceva!
Miki, aşa rămâne.
About2run, nu, nu e de enervat. E amuzant şi trist în acelaşi timp.
Abatele Brown (ţi-ai schimbat nick-ul?), nu cataloghez o generaţie. Am văzut şi copii fericiţi dar văd din ce în ce mai mult copii isterici, obezi, nemulţumiţi, nesatisfăcuţi, fiţoşi. E o problemă a generaţiei de părinţi de fapt. De asta zic că mai bine nu-i faci dacă nu ştii cum să faci faţă. Pe de altă parte sunt de admirat familiile cu părinţi buni şi copii aşa cum eram noi pe vremuri. Mă refeream doar la tendinţa din ultimii ani, care e clar pe direcţia asta :(
Draga pisicot, dear all,
Treaba cu copiii sta cam asa: cand ii privim pe-ai altora, totul e cool. Stim exact cum am corecta noi diversele defecte vizibile cu ochiul liber si in educatia copiilor si in filosofia de crescut copii a parintilor. In secunda in care plodul de pe chestia de plastic semi-inerta e propriu si personal, sansele fiecarei femei de a se transforma intr-un cocktail de mam'mare, mamitza si mamitzica sunt maxime. Eu mi-as dori sa pot sa las copilul sa se duca singur la scoala, dar nu-mi permit, am vazut la TV ca sunt rapite fetele si violate si aruncate moarte in padure. As vrea sa o pot indopa cu vata de zahar si fructe din pom dar tocmai de la vata de zahar si hamburgeri si fast food sunt copiii obezi iar fructele din pom asa sunt de stropite cu chimicale, de se sparie numai gandul. Plus ca la noi in cartier nu exista decat corcoduse mancabile prin pomi. am o prietena care a nascut in liban si a venit in romaniacand copilasul ei avea un an. M-a intrebat unde gaseste tablete d-alea de spalat legume.
Poftim?
D-alea de pui in apa sa speli legumele.
Nu se gaseste asa ceva in Ro, i-am zis cu blandete. Speli cu apa si cureti de coaja si gata. Nu se poate, sunt microbi in apa, a protestat ea. Pe urma am aflat ca in Liban apa de la robinet e maro. Acolo trebuie sa speli legumele cu un detergent special. Ea doar aplica in Ro ce stia ca e bine pentu bebe. Pe urma m-am mutat in cartierul de vest si am aflat si eu ce inseamna apa maro. Pe cuvant ca nu-ti vine sa speli nici sosetele cu apa maro, dar legumele. Asa ca acum caut un filtru d-ala de se pune pe robinet.
Ca sa revin la parerile exprimate inaintea mea si la ce voiam sa spun de fapt: cand copilul e al tau, esti conditionat sa vrei sa-i fie bine. Daca esti normal la cap.
Si asta inseamna ca faci tot ce consideri tu ca e necesar ca sa-i fie bine. Unii cred ca sa-i duci la McD' e cel mai bine, primeste copilul si-o jucarie si ai scapat si de o cina. Altii cred ca e ok sa-i indoape cu ciocolata din oua kinder pt ca sunt haiosi dupa ce mananca o cantitate mare de ciocolata: se invart in cerc si par foarte veseli si vioi, sanatosi, cand de fapt amaratii de copii sunt drogati cu zahar. Poate la alt nivel sunt aia de cumpara ultimul model de Wii si pe urma se plang ca pustiul nu face miscare. Dar nu sunt toti parintii asa. Mai sunt si unii care dupa prima furie a laptelui isi revin. You'll see. Se schimba complet perspectiva cand il tii in brate pe al tau.
Ada draga, pe scurt ai dreptate. Si totusi intotdeauna vei face o diferenta intre copilul tau si al altuia. Mai ales daca acela este unul razgaiat si isteric. Nu ai cum sa nu observi. Si nu ai cum sa nu fii critic.
Dar era doar o simpla observatie sau mai bine spus o relatare dintr-un supermarket :)
Hello !.
might , perhaps very interested to know how one can make real money .
There is no need to invest much at first. You may begin to get income with as small sum of money as 20-100 dollars.
AimTrust is what you need
The firm incorporates an offshore structure with advanced asset management technologies in production and delivery of pipes for oil and gas.
Its head office is in Panama with offices around the world.
Do you want to become a happy investor?
That`s your choice That`s what you really need!
I`m happy and lucky, I began to take up real money with the help of this company,
and I invite you to do the same. If it gets down to choose a proper partner utilizes your funds in a right way - that`s the AimTrust!.
I make 2G daily, and my first investment was 500 dollars only!
It`s easy to join , just click this link http://ejejocyp.ibnsites.com/rosiwur.html
and lucky you`re! Let`s take this option together to get rid of nastiness of the life
Hi!
You may probably be very curious to know how one can make real money on investments.
There is no initial capital needed.
You may commense earning with a money that usually goes
on daily food, that's 20-100 dollars.
I have been participating in one company's work for several years,
and I'll be glad to share my secrets at my blog.
Please visit my pages and send me private message to get the info.
P.S. I earn 1000-2000 per daily now.
[url=http://theinvestblog.com] Online investment blog[/url]
Good day, sun shines!
There have were times of troubles when I didn't know about opportunities of getting high yields on investments. I was a dump and downright pessimistic person.
I have never thought that there weren't any need in large starting capital.
Nowadays, I feel good, I begin to get real money.
It gets down to select a proper partner who utilizes your funds in a right way - that is incorporate it in real business, and shares the profit with me.
You can ask, if there are such firms? I'm obliged to answer the truth, YES, there are. Please get to know about one of them:
http://theinvestblog.com [url=http://theinvestblog.com]Online Investment Blog[/url]
Hi everybody!
Sure, you’ve heard about me, because my fame is running in front of me,
my name is James F. Collins.
Generally I’m a venturesome gambler. recently I take a great interest in online-casino and poker.
Not long time ago I started my own blog, where I describe my virtual adventures.
Probably, it will be interesting for you to utilize special software facilitating winnings .
Please visit my web page . http://allbestcasino.com I’ll be glad would you find time to leave your opinion.
Trimiteți un comentariu