- Îmi permiteţi să trec în faţa dumneavoastră? Nu am decât două cutii de suc.
- Sigur, poftiţi.
Cuplul de pensionari îşi aranja punguţele cu ceapă, cartofi, morcovi, mere, varză şi lămâi pe banda de la casă. Păreau simpatici, aşa că nu aveam vreo îndoială că mă vor refuza.
- Ştiţi, nu au case prioritare, încerc să mă scuz, zâmbind doamnei.
- Nu face nimic, puteţi să treceţi înainte.
Mulţumesc politicos şi mă instalez în faţa lor. La casă era un alt cuplu, la fel, cu diferite punguţe de legume. Ea plăteşte şi dă să plece. În momentul ăla îmi dau seama că domnul din faţa mea nu era cu doamna şi exact când să deschid gura, aud:
- Şi adică acum vreţi să vă băgaţi în faţa mea? Asta-i chiar culmea.
- Aaa, îmi cer scuze, am crezut că sunteţi împreună.
- Hmmm, cum să fiu împreună cu aia?
Mă uit la el, era un tip la vreo 40 de ani, ratat prin definiţie însă foarte mândru de performanţele lui. Probabil asocierea cu cucoana cu ceapa, după încercarea mea (involuntară) de a-i tăia faţa l-au enervat teribil.
- Dar dacă îmi cereţi voie, poate vă las.
- Ok, îmi permiteţi?
- Nu.
!!??
- Ok, zic ridicând din umeri (chiar mă durea la bască).
- Păi, vă daţi seama, îmi faceţi probleme. Sunt cu soţia.
- Zău? Unde?
- E pe aici şi nu pot să te las aşa. Ce, vrei să-mi faci probleme în căsnicie?
- Să-mi faceţi. Adică dumneavoastră, de când ne tutuim?
- Mă rog, cum spuneţi. Dar să ştiţi că de aia nu vă las. Dumneavoastră îmi zâmbiţi aşa, sunteţi tânără şi eu sunt politicos...zău că o să am probleme cu nevasta.
Mă amuz teribil. E un mare dobitoc. Iar pe mine chiar mă doare-n papuci dacă mă lasă sau nu. Sau dacă îi fac probleme cu nevasta.
- Auziţi, ştiţi ceva? Ce probleme să vă mai fac eu? Că văd că aveţi deja. Maaari probleme.
Nedumerit şi neîncrezător mijeşte ochii.
- Păi dacă vă e frică de ea, nici nu mai e nevoie să va fac eu probleme. V-aţi pus cruce deja. Gata!
.....
Îl prind din urmă în parcare. Descuia o Dacie. Nevastă-sa îl cicălea că de ce n-a luat şi bere. În trecere îi zâmbesc.
- La revedere. Şi mult noroc, domnule!
25 răspunsuri:
:)))
pisicot cea rea!
cred ca are deja un ochi vanat.
(io cred ca-i spuneam si multumesc ptr cafea)
Băăăă.... da' rele sunteţi. L-aţi nenoroci pe om...
Oricum, Pisicot, ăla are probleme. Cred că şi la ora asta i se cer explicaţii: "Cine era aia?!"
hahahaha :)) ai fost foarte tare! şi-a meritat-o omul ;)
oooo, ador tutuitul. ma zbarleste instant
:)) pe mine m-a rugat unu' sa-l las in fata saptamana trecuta: eu aveam cosul plin, el un pachet de mezeluri si o paine. mi-a zis ca se grabeste; l-am lasat, desi mi se pare normal sa stai la coada chiar si pentru o bricheta (sic!). il regasesc in parcare, mancand din salam si muscand cu sete din paine, in timp ce raspundea unei operatoare de sondaj marketing. nu i-am zis nimic cand am trecut pe langa el. mie mi-e frica de oameni...
foarte tare, pisicot! ma "seaca" genul asta de personaje! eu cred ca i'as fi zis mai rau, ceva gen "ai avut dreptate cu nevasta'ta, e nasoala. vorbim"
maria, dada, si mie imi place partea cu tutuitul! dar tu n'ai povesti de la caftul cu gospodinele - ziceai ca te duci azi la lupta :)
oh, bine ca te amuzi. eu m-am enervat.
Deci v-a amuzat :)
Yume, dar nu sunt rea deloc. Vorba fetelor, aş fi putut să fiu rea-rea.
Motanes, deci clar are issues!
Ritchiu, o merita, că a fost un prost fudul.
Maria, ştiu ce zici. Mai ales că, pe parcursul discuţiei şi-a schimbat poziţia. Deodată eram buddies.
Rareş, normal e să fie case prioritare. Tip maxim 5 produse sau gravide (sic!).
Ilinca...m-am gândit şi eu. Dar ce vină avea femeia?
Zuzeta, crede-mă că m-am amuzat. Eram de un calm incredibil, de fapt am avut în general o zi bună :)
nici o vina, ii faceai un bine, poate divorta :))
Povestea e sto'.
Vai Ilica...
Naşule, nu e şto, parol!
Nu am zis ca e la sto', am zis ca e sto'.
Ilinca, ştiu...mielul...
Te-am botezat, scuze :)
Naşule, am înţeles, pfffiiiiu.
nu e bai, cred ca esti cu gandul la miel de mananci litere :)
Da măi, fir-ar să fie! Că am zis că fac pulpă de miel la cuptor şi n-am mai reuşit să găsesc. O să mă mulţumesc cu dorada în sos de vin alb. Halal tradiţie!
off topic- ce inseamna no regrets ala?
Hehehe, Maria.
Păi pe scurt, nu-mi prea pasă de ce a fost. Deciziile sunt bune luate şi gata. Fără resentimente, fără regrete. Mare greşeală să începi să te gândeşti la "ce-ar fi fost dacă..."
sunt de acord, mi se parea o decizie recenta
Maria, ca să nu existe dubii :))
(gata, am schimbat, că şi aşa era expirat)
asa, m-am linistit. multumesc
Eu după "mă scuzaţi, am crezut că sunteţi împreună" nu i-aş mai fi adresat niciun cuvânt. Aşa mi-e felul. Îi dădeam cu ignore.
Dar m-a amuzat abordarea ta. Ţi-ai pus mintea, ca să zic aşa!
chiar i-ai spus asa si inainte de plecare, si cand era langa masina?
yeah! ma simt razbunata...asta pentru ca eu sunt mereu defazata la fazele astea si doar in masina scornesc replicile pe care le-as fi putut spune, uite, la casă...
@ilinca: de ce sa fi divortat omul? isi merita perechea, doar!(bere?de Paste? pe tonul ala?)
:)) Dragutza poveste... eo am patit invers :)) adik nu eram dobitocu din povestea ta... :))inainte de craciun.. pe la 11 seara am ajuns si eo prin supermarket din Bucuresti sa iau ceva cadouri... ca aveam de gand sa ma intorc acasa in aceeasi seara... si m-am gandit ca daca pierd 10 minute in supermarket nu e mare lucru... Am prins coada la fiecare casa... cozi imense... si la una dintre case... era un cos plin.. cu un cuplu care muta la greu marfa... iar dupa ei.. 2 domni.. 2 cosuri pline... :)) am ajuns si eu cu cosu cu 3 plushuri... si... am stat frumos la coada... ardelean din fire... m-am resemnat, chiar era sa atzipesc. Vin nevestele astora... si incep toti 4 sa se ia la cearta... si ma uitam zambind lung la ei... probabil adormisem cu zambetu... si unul dintre tipi face cu ochiu : "baiatu, pss, pss, fugi in fata pana ne mai certam putin" :)) asha ca... am scapat foarte ushor.
Ce sa spun, doamna mare prezentatoare de stiri se zburleste la tutuieli.
Ce sa spun, doamna mare prezentatoare de stiri se zburleste la tutuieli.
Trimiteți un comentariu