Săptămâna trecută am avut senzaţia stranie că vine primăvara. Vremea caldă a fost prima care a dat de veste că ceaiul din coji de portocale, servit cu miere de salcâm, poate fi uitat câteva luni. Ceaşca a amuţit pe un colţ de masă. Aşteaptă şi acum.
Apoi, drumul către paradisul cumpărăturilor de Crăciun, m-a lasăt fără replică. E martie? Trebuie să fie martie dacă afară sunt 15 grade, străzile sunt pustii iar în mall îmi aud cu ecou paşii şi trezesc vânzătoarele din somnul dulce de după-amiază. Doar cântecele îngereşti, repetate în buclă în difuzoare, mă trezesc la realitate. Şi un domn cu urechi şi nas de ren care împarte copiilor bomboane. Bine, de fapt copilului, e singurul la ora asta.
Reuşesc să cumpăr tot, dar tot ce am pe listă într-o oră jumate. Ba chiar mă răsfăţ câteva minute la parfumuri şi apoi la o cafea cu multă spumă de lapte. Gras, de 3,5%. Şi o tartă de ciocolată. Ultima de pe raft.
Mă gândesc că am lăsat haina în maşină şi că până în parcare îmi va fi frig. Da' de unde. Mă plimb agale, târâind zecile de pungi cu cadouri, inspirând aerul cald, plăcut. Ceaţa, doar ceaţa mă indispune. Am senzaţia că înot într-un bazin de lapte tăcut. Călduţ, parcă uitat de decuseară pe marginea sobei. Nu-mi aud nici gândurile.
E martie? Aşa pare. Ba nu, uite că au aprins beculeţele. Cred că totuşi e decembrie. Într-un fel mi-e dor de zăpadă şi miros de brad. De ceaiul meu de portocale. De o seară în faţa lemnelor trosnind în şemineu. De vin fiert, cu scorţişoară. De gânduri mari la ore mici. De filme văzute de sub plapumă. De nasuri reci de căţei în parc. De vacanţă de 3 săptămâni.
Cred că iarna a venit. Poate nu e ca în vis. Dar a venit. Am văzut-o ieri, aşa.

17 răspunsuri:
eu o astept zilele astea. cica vine
si o astept de oboseala. pentru ca pe vremea asta n-am stare de leneveala, desi as avea nevoie
Deci: faci cinste pentru imprumutarea formulei "ganduri mari la ore mici", afisata de General pe splendoarea-i de blog. :)))
Maria, Nelu ce zice? :)
Se poate comanda ceva la el, ca la cofetărie? :)) Eu una aş vrea o iarnă cu zăpadă adevărată chiar de crăciun, sau dacă se poate chiar săptămâna viitoare, să lenevesc în pat cu ochii pe geam. Se poate?
Generale, m-ai prins. Ce vrei, dacă sună bine. Ok, fac cinste, dar nu cu limonada promisă. Nu e de sezon :)
vreau si eu putina iarna, da' parca nu ma'ndur inca de ganduri de nea. in bucuresti nu ramane niciodata prea mult alb pe strazi
dar iarna ta e faina, asa imi place mie, liniste, un fi(o)r de fum de soba, ceai si povesti (si daruri, da, cand le vine vremea)
Glumeam, ştii doar. :)
Bazin cu lapte tăcut. Da.
pisicot- pai cam asta isi dorea si el nelu, asa ca sunteti pe aceeasi lamda
De nori n-ai mai zis nimic.
Profit de aceasta ocazie pentru a va ura tuturor un calduros LA MULTI ANI si tot ce va doriti. De ce asa devreme ? Fiindca:
1. Pentru mine luna decembrie este foarte aglomerata (ca activitate profesionala). Zile libere ? La anu` !!!
2. Mi-a crapat putintel windowsul (merge dar cu probleme) iar de intrat pe bloguri nu o fac decit de acasa.
3. In concluzie e posibil sa nu prea mai apar pe bloguri.
Sa ne vedem sanatosi si sa aveti ``drum drept si lumina`` cum bine zice cineva.
Marian.
zeci de pungi? exagerezi. rau
Ilinca, haide măăă, să se blocheze tot, să ne refugiem undeva cu un pahar de vin fiert şi să stăm până la primăvară :)
Generale, eu nu glumesc. Deci te pot scoate la o cafea sau la un ceai?
Rareş, da, eu aşa îl (o) simt.
Maria, pffff, Nelu - my man :P
Motanes, devin obositoare. Plus că pe ceaţa aia nici norii nu se mai zăreau.
Marian, şi ţie la fel :)
JL, am mulţi prieteni, ce vrei. Sau erai pe acolo? :)
Desigur. Daca tu consideri ca ai ce sa vorbesti cu un decrepit trecut prin razboi, cu placere. :)
daca tu'ti imaginezi ca ne'ajunge un pahar cu vin pana la primavara...
Alo, alo, emisfera nordică, dați drumu' la căldură unde trebuie să ajungă, mai precis dați-i un brânci către Australia, că stăm ca proștii cu mâna la ochi de ni s-a lungit gâtul uitându-ne după ea, că nu mai vine odată!!!
Hai, că fetele mele vor Crăciun pe plajă, la 30+ grade, păi se poate?
Parcă vă văd că și la vară (a voastră) ne țineți zăpezile, și alea puține, prizoniere la voi!
Nu e corect!
p.s. superbă fotografia!
Generale, sunt nepoată de colonel, aşa că mă descurc eu...
Ilinca, lasă că facem provizii :)
Alina, pffff, ce-aş mai face şi eu crăciunul în costum de baie, la plajă :) Salutări fetelor :)
Bine, Pisicot. :)
Trimiteți un comentariu