joi, august 07, 2008

Româneşte - la farmacie

Ăsta e un alt episod din seria "româneşte", despre care uitasem şi, trecând azi pe la farmacie, mi-am amintit. Acum vreo lună fac o listă cu ce am de cumpărat - pastile, creme, ceaiuri, d-astea. Plec la plimbare şi, în loc să merg la farmacia mea, aia de unde iau mereu şi unde le ştiu pe doamne, mă apucă pofta de experienţe noi şi calc pragul concurenţei. Dau lista unei doamne în pragul pensionării. Nici nu mă priveşte, trânteşte sertarele pufnind.

- Pot să plătesc cu card?
- Da. 135 ron.

Plătesc, iau punga, iau bonul şi plec. Fac 2 paşi şi încep să-mi meargă motoraşele. 40 pastilele, 20 crema, 10 ceaiurile...cum le adunam, cum le scădeam, tot nu făceau 135. Mă opresc ca babele-n drum şi mă uit în pungă. A! Mai era ceva. Uite, vezi, uitasem. Hmm...tot nu iese socoteala. Iau fiecare cutie, mă uit cât costă, le adun. Nope. Mă întorc.

- Da, ce e?
- Nu prea ies la socoteală, cred că am plătit în plus.
- Pfff, n-are cum. Ia. Păi asta şi cu asta şi cu asta...atâta face.
- Şi ăia 50 de unde sunt?
- Păi...
- Că nu e nimic din ce am cumpărat.
- Mda. Pfff. Păi cum să facem? Că aţi plătit cu cardul şi nu pot să anulez tranzacţia.
...
- Nu mai bine mai luaţi nişte creme, ceva, de diferenţă.
- Nu. (!!!)
- Ăăăăă...Florentinooo, ce fac acum? Trebuie să scot din casă şi nu am voie. Dau din buzunar?
- Da.

Şi-mi trânteşte restul (consistent, de altfel) pe care îl număr atent, ca să mai fac încă un drum înapoi. Nu numai că tot ea e nervoasă dar nu se uită nici acum la mine iar de pardon nici vorbă. Plec fără să-i zic nimic, evident că nici nu mă salută. Îmi spune în schimb paznicul la ieşire "sărumâna doamnă" şi îi mulţumesc tare, să audă şi tuta.

Partea frumoasă vine acum. Când am ajuns acasă am găsit 2 cutii de pastile în loc de una, probabil când le-a luat la verificat a băgat din greşeală în pungă mai multe. Na, aşa, să-i fie de bine!

19 răspunsuri:

Garfield spunea...

sau poate bagase pe bon de la inceput 2 cutii :))

zic si eu, na... :)

Pisicot spunea...

Ei bine, nu. Că doar am făcut o adevărată anchetă :D
Pe bon era un medicament de care nici nu auzisem în viaţa mea!

Maria Coman spunea...

lol. ieri am spalat masina (da, dupa 4 luni) dau 100 ron, imi da niste rest la care in prostia mea nu ma uit. dau spaga necesara omului care spala si remarc ca nu gasesc 50 ron. ma duc la casiera, imi zice ca trebuia sa verific imediat. ii zic sa verifice in casa daca nu are prea multi bani, nu merge, ca ea dimineata pune bani din geanta ei, ca sa aiba marunt. nu, nu stie cit a pus. sa fie primiti

Anonim spunea...

frumoasa lectie de corectitudine din parte ta ! dar avem pretentii de ! te-ai gandit macar o clipa ca acea cutie pusa in plus o va plati biata farmacista din salariul ei ! poate a avut si ea o zi mai proasta si s-a incurcat cu cardul tau ,poate ca avea barbatul in spital si datorii la intretinere ! dar tu ca o "doamna" ce esti i-ai dat o adevarat lectie de corectitudine !!!!

robin simion spunea...

anonimalule: in tara asta toate vanzatoarele au barbatii in spital daca e sa o luam asa. si toate au PMS, si toate au zile proaste.
1% si-au mai revenit

Maria Coman spunea...

anonim- toti putem avea probleme, dar asta nu inseamna sa ne batem joc de clienti. zau asa. pai daca are carla bruni greturi intr-o dimineata inseamna ca sarkozy ar avea o scuza sa dea o bomba pe undeva?

Garfield spunea...

@robin: nu toate vanzatoarele sunt la fel. propun sa nu ne mai dam noi rotunzi si superiori. toata lumea greseste.
cat despre "anonimal" mi se pare usor deplasata formularea, unii chiar nu stiu sa-si seteze numele cand lasa comentarii... deh, nu sunt toti destepti ca noi.

scuze daca te-ai suparat, dar e parerea mea.

Pisicot spunea...

Maria, dap, am păţit-o şi eu şi m-am învăţat mine. Dar, cum zici şi tu, să fie primiţi şi să se bucure de ei. LOL cu Carla Bruni :-)))
Anonim(o), evident că m-am gândit. Ba chiar pentru o secundă am avut ideea de a mă întoarce. Dar mi-am amintit de politeţea doamnei, de pufnituri , de sertare trântite, de bună ziua şi la revedere lipsă. Şi de "mă scuzaţi" că mi-a tras cam 60% mai mut de pe card! A, să nu uit, cred că o voi lua pe urmele Mariei, nu voi răspunde decât celor care îşi dau numele, fie că el este Bobiţă sau Cichi Cean :D
Robin, o să revin cu un contraexemplu (tot de la farmacie), ca să nu zică lumea că am ceva cu doamnele astea.

All, este un post din seria "româneşte". Nu generalizez dar dau exemple. Iar în Românica noastră avem de unde, slavă domnului.

Maria Coman spunea...

pai daca noi suntem politicoase si spunem frumos cum ne cheama si unde stam, mi se pare firesc sa asteptam un comportament similar

Pisicot spunea...

Da Maria, plus că e vorba de SERVICII. Deci EU sunt clientul.

Maria Coman spunea...

eu ma referam la anonimat. dar ai dreptate oricum. ideea e ca eu muncesc pt banii mei, nu primesc donatii si asta nu mi se pare normal sa mi-i fure cineva din buzunar

Pisicot spunea...

Am înţeles. Corect. Şi acum înţeleg şi de ce nu mai răspunzi la anonimi. Deci NU din lipsă de politeţe.

Anonim spunea...

Pisicot Ya should come and visit Republic of Moldova! Sa nu uiţi sa ia-i şi un laptop. Ai scrie la every f*ckin' step despre cazuri d-astea. Believe me! Şi nu doar despre d-astea ci şi despre multe altele!
So ... holla at me cand te decizi la o vizită ... să fac erzervare la hotel din timp ca să nu fii dusă de nas d-ăştia de p-acilea.
One!

Anonim spunea...

pisicot nu esti cu nimic mai presus decat acea vanzatoare din moment ce si tu "ai furat" din buzunarul ei ! te-ai bagat singura in aceiasi oala cu ea ! p.s. nu te obosi sa raspunzi s-ar putea sa ai nevoie de acea cutie de medicamente luata in plus

Pisicot spunea...

Tentat, mulţumesc de invitaţie. Cu prima ocazie pe la voi, îţi dau de ştire :)
Tot anonim, "cutia" de medicamente era ceva din gama Durex :P

Nashu_mare spunea...

Care la o adica ar putea salva o viata. Nu spunem a cui si in ce situatie ca suntem pe un blog serios si poate mai citesc si copiii.

Pisicot spunea...

Naşule, poate da, poate nu. Nu uita însă că Durex face multe produse, nu numai cele de bază :D

Nashu_mare spunea...

Pastile pentru inel? :O

Pisicot spunea...

:-)))