De prin scările de bloc...

Prima dată când am văzut afişul ăsta mă şi gândeam cu milă la Bobi. Săracu', trebuie să fie un homeless ceva, pe care locatarii cu inimă mare l-au adăpostit câteva nopţi de ploaia de afară. Plus că erau clar oameni responsabili, care au scris biletul la calculator, ba chiar i-au pus şi diacritice şi l-au printat pe o foaie frumoasă. Cu lipitul au cam dat rateu, dar probabil ăsta era scotch-ul rămas de la ultimul colet trimis la tanti Veta, la Botoşani.

După care, intrând în bloc l-am zărit pe cel despre care am aflat mai târziu că era domnul Bobi. Un căţel bătrăn, amărât, complet chiaun şi adormit. E operat săracu', îmi zice o doamnă. La picior, are tijă, de aia stă aici toată ziua. Mă uit la el, nici nu mişcă, doar mă adulmecă uşor. E atât de leneş, că nici măcar nu întinde botul. Clipeşte rar şi dă uşor din coadă. Şi afişul? zic. Păi l-a pus domnul administrator că lumea tot lăsa uşa deschisă şi ieşea pe stradă şi se băga în faţa maşinilor. Aşa a păţit şi cu piciorul ăla.

Mă şi gândeam. Într-o noapte târziu Bobi imploră din ochi pe cineva să-i dea drumul afară, că deh, l-au apucat cele lumeşti, şi la întoarcere găseşte uşa încuiată. Şi începe să plouă. Şi stă şi stă şi stă. Şi împinge cu laba şi mâţâie şi latră. După care se aşează pe preş şi aşteaptă. Şi iar stă. Şi pe la 4 dimineaţa îşi ia lumea-n cap şi pleacă de nebun pe străzi. Ai naibii ăştia, m-au încuiat pe-afară!