UPDATE: nu a plouat, doar a stropit a amăgire. Plimbarea mea prin ploaie nu a mai avut loc. Nu-i nimic, ăsta e unul din lucrurile frumoase care vin greu. Care se lasă rugate. Şi care probabil se va întâmpla atunci când nu o să mă aştept.
Eu nu ştiu ce zice Ritchiu. Sau soţul doamnei Miki. De fapt contează? Oricum nu am încredere :)
Dar eu simt că o să plouă. Şi nu zic aşa, că am visat azi-noapte, ci chiar vorbesc serios. Plimbarea pe care tocmai am făcut-o mi-a amintit de copilărie. De după-amiezile de toamnă când mă trezeam din somn şi primul lucru pe care îl făceam era să mă uit pe geam spre grădină, să văd dacă e frumos afară ca să ies la joacă. De multe ori ştiam că nu se va întâmpla asta pentru simţeam exact ca acum.
Nu e atmosfera apăsătoare, zăpuşeala, sfârşeala de iulie. Nu e nici cald dar nici răcoare. E acea lumină stranie care învăluie treptat străzile. E adierea pe care de-abia o simţi până când, la un moment dat, ştii că a dispărut de tot. Şi n-a mai rămas nimic. Nimic nu se clinteşte. Şi, mai mult decât toate astea, e liniştea. Inedită pentru o zi de vineri în Bucureşti, copleşitoare pentru ritmul în care obişnuiesc să alerg. Din punctul A în punctul B al vieţii mele.
Eu zic că o să plouă în curând. Simt asta. Şi mi-ar plăcea să mă prindă ploaia în drum spre casă. Să las maşina undeva şi să pornesc agale prin ploaie. S-o iau invers vârtejului iscat de călători panicaţi, ciufuţi, trişti. Să simt mirosul nou de toamnă. Să mă pregătească pentru o nouă noapte. O nouă zi. O nouă...

21 răspunsuri:
uite, ploua!
...gura de aur!
Pisicot, începi să simţi ca noi ăştia care iubim toamnele! Eu am tras obloanele devreme la prăvălie azi. Şi el. Am tras draperiile (deşi era destul de întunecar şi aşa), ne-am băgat în pilotă şi am dat drumul la home cinema. Ah ce bine e să nu ai nicio grijă!:)
Weekend plăcut!
Si eu simt ca o sa ploua.
Reumatismul, de.
mda, e vreme numai buna de numarat bani.
bag seama ca vrei sa ajungi si in punctul C, adica la spital cu vreo pneumonie... :)
nu stiu de ce imi vine in minte Toparceanu:
Ploua perfid.
Si-n doza minima
Picura-n inima
Neant acid.
Samurai, la mine încă nu. De numărat banii şi anii :)
Innu, vă urăsc pe amândoi. Pe tine te înţeleg da' omu' ăla al tău nu munceşte?
Marian, fiecare cu ce-l doare :))
JL, asta îmi doreşti tu?
Garfield, eu ştiu de ce, pisioi potocaliu :)
Genunchiul drept, mijlocul si capul...toate imi zic ca o sa ploua...Adica mi-au zis de dimineata, nu le-am crezut si na! Uite ce vreme e afara!!!
si totusi... nu ploua. dar a luat foc ceva in parcul garii, de ziceai ca toata aurolacimea s'a pornit sa fumeze in acelasi timp niste tigari de dimensiunea unor pomisori de'un an-doi
o sa ploua la mare, relatez live maine. deocamdata, tot de la mare, da' nu live, FY pe tvr2, asa ca ma uit si io sa vad ce mi'a putut pielea..
Aoleu Teo, de la o vârstă...
Ilinca, poate şi-au făcut un joint gigant. Ia inspiră puternic şi spune-mi cum e :D
Ce draq e pe tvr2? Eu bag un Seinfeld.
vezi, de fapt si tie iti place
ilinca- mai bine nu te uita. am incercat eu aseara si era filmat sub orice critica
:)) Ba munceşte săracu', daar...
De două ori pe lună are weekenduri integral libere: vineri, sâmbătă, duminică. Azi a început un weekend din acelea!
Şi ne-am bucurat în căsuţă de ziua de azi. Filme şi carte nouă de citit("Mă numesc Salma").
@ innuenda: Doamne, cum se bucura unii de weekend ! in pilota cu DVD-ul pornit... si cica eu sunt ala batrin, auzi dracie !
Uhhh, vine frigul. Si eu care nu-l iubesc deloc...
Dar, intr-adevar, ideea cu plapuma si DVD-ul e buna. Ce te faci insa cu treburile care te scot din casa pe vreme rea? Sau cu jalea ca nu se mai poate merge cu bicicleta?(copilu')
Mai vreau o luna calda, se mai poate? Va rooog.
Marian, ce ştii tu?! Are şi pilota bucuriile ei ascunse!:D
Uite, Abigail ştie!:)Dar nu ştie că se poate merge cu bicla şi toamna.:))
Maria, cred că scoate din mine partea aia ascunsă. Da' nu e the dark side, e the romantic side.
Innu, hai nu te mai plânge că stai foarte bine. Te cam alinţi...
Abigail, s-ar putea să ai noroc. Să mai fie cald adică. Oricum eu iubesc vremea asta de septembrie :)
Pisicot, succes!
La noi a plouat cu picuri mici, indesati si reci doua zile urate la rand, iar acum e ud si frig.
Innuenda, esti covinsa ca la 9 grade pe o ploaie mocaneasca e OK cu bicicleta?
Nu de alta, dar fiu-miu a incercat, dar s-a lasat pagubas in jumate de ora...Poate daca mai creste, ce zici?
@ abigail
Daca ne spui si ce inseamna ``la noi`` ...
Motanes, bifat :)
Abigail, chiar aşa, la voi? Eu zic că 9 grade e bine. Tocmai bine. Ok, cu ceva haine în plus :)
Iasi. La noi in Iasi.
Trimiteți un comentariu