Cu excepţia câinilor, care sunt animale sociabile şi dependente afectiv de noi, ne-am încăpăţânat să trăim alături de animale care nu ne caută compania decât în rarele lor momente de tandreţe. Sau când foamea îi aduce în pragul nebuniei. Asta...din lipsă creier (un creier cât o boabă de piper nu se pune, nu?) sau, după caz, din fiţă şi orgoliu maxim: pisici, hamsteri, peşti, purceluşi de guineea, papagali. You name it.
Iar noi, fiinţe slabe, ne concentrăm vieţile în jurul lor crezând că de fapt, săracii, nu mai pot după noi. Alergăm să le luăm cele mai delicioase boabe, cel mai confortabil culcuş, cele mai la modă accesorii. De parcă le-ar păsa. Facem o dramă din a-i lăsa singuri 3 zile şi murim de dorul lor iar la întoarcere primim o întoarcere de coadă. În cel mai fericit caz.
Mai mult, în încercarea noastră de a-i transforma, le-am învăţat şi limba. Nu vedeţi, ei nu au făcut-o, şi nu pentru că nu ar putea. Preferă însă să ţopăie sau să unduiască coada când ne văd. E suficient. Ce-i mult strică. Noi îi imităm în cel mai jenant mod. Chiţăim, mieunăm, ne gudurăm doar-doar ne acceptă. Şi îi mângâiem. Câte pisici suportă asta? Sincer. Ok, 2 minute şi s-au plictisit. Nuuu, noi vrem să-i scărpinăm, să-i mângâiem, să-i alintăm ca să...ei bine, ca să cerşim indirect afecţiune. Suntem disperaţi. Nu e o regulă, evident, dar plăcerea noastră e pusă mereu pe primul plan.
Îmi amintesc de o domnişoară care găsise un căţel şi îl luase la scărpinat. Căţelul în mod evident avea treabă, voia s-o şteargă. Ea nu şi nu. Insista să-l mângâie. Să-l strângă în braţe de să-i iasă ochii. În final i-au dat lacrimile. Căţelul se smucise şi fugise. De ce nu-i placeee de mineee?
Mulţi acceptăm compromisul ăsta pentru că ştim că animalul de lângă noi nu va provoca scandaluri, nu ne va cere socoteală şi nici nu ne va întoarce spatele. Va fi acolo la bine şi la greu, mai ales când om vrea să-i oferim ce ne-am dori de fapt noi să primim în schimb. E egoism? Poate da. E instinct de supravieţuire? E complicitate? Undeva cred că da. E un fel de convenţie şi nu o recunoaştem.
Iar noi, fiinţe slabe, ne concentrăm vieţile în jurul lor crezând că de fapt, săracii, nu mai pot după noi. Alergăm să le luăm cele mai delicioase boabe, cel mai confortabil culcuş, cele mai la modă accesorii. De parcă le-ar păsa. Facem o dramă din a-i lăsa singuri 3 zile şi murim de dorul lor iar la întoarcere primim o întoarcere de coadă. În cel mai fericit caz.
Mai mult, în încercarea noastră de a-i transforma, le-am învăţat şi limba. Nu vedeţi, ei nu au făcut-o, şi nu pentru că nu ar putea. Preferă însă să ţopăie sau să unduiască coada când ne văd. E suficient. Ce-i mult strică. Noi îi imităm în cel mai jenant mod. Chiţăim, mieunăm, ne gudurăm doar-doar ne acceptă. Şi îi mângâiem. Câte pisici suportă asta? Sincer. Ok, 2 minute şi s-au plictisit. Nuuu, noi vrem să-i scărpinăm, să-i mângâiem, să-i alintăm ca să...ei bine, ca să cerşim indirect afecţiune. Suntem disperaţi. Nu e o regulă, evident, dar plăcerea noastră e pusă mereu pe primul plan.
Îmi amintesc de o domnişoară care găsise un căţel şi îl luase la scărpinat. Căţelul în mod evident avea treabă, voia s-o şteargă. Ea nu şi nu. Insista să-l mângâie. Să-l strângă în braţe de să-i iasă ochii. În final i-au dat lacrimile. Căţelul se smucise şi fugise. De ce nu-i placeee de mineee?
Mulţi acceptăm compromisul ăsta pentru că ştim că animalul de lângă noi nu va provoca scandaluri, nu ne va cere socoteală şi nici nu ne va întoarce spatele. Va fi acolo la bine şi la greu, mai ales când om vrea să-i oferim ce ne-am dori de fapt noi să primim în schimb. E egoism? Poate da. E instinct de supravieţuire? E complicitate? Undeva cred că da. E un fel de convenţie şi nu o recunoaştem.
27 răspunsuri:
nu e asa. cel putin in cazul meu. adica sony a fost incantat cand am venit acasa si a stat lipit de mine, torcand, bucuros ca sunt acolo, bucuros ca m'am intors. mentionez ca nu terminase nici mancarea si nici apa.
la primul paragraf am crezut ca o sa vorbesti despre barbati :D
eu sunt in mare parte de acord. dar nu le strica nici lor afectiunea noastra. e adevarat ca in cateva cazuri suntem egoisti..dar asta se aplica pentru mai multe chestii si nu doar pentru animalele de companie. cred ca asa am fost programati: egoisti.
Littlemiss, perfect de acord.
Ilinca, nu înţelegi că asta vrea să crezi tu?!
(dacă vrei scriu şi despre bărbaţi)
frumos rău spusă aia cu dăm afecţiunea pe care am dori să o primim noi. ceea ce îmi aduce aminte că sunt un insensibil :))
mie mi se pare mai nasoală partea în care ]n locul animalului e un om, că în cazul ăsta nu mai faci nimic cu boabele, fie ele delicatese. :D
pisicot: atunci are un pr foarte bun.
mai scrie, daca mai vrei, da' eu sunt satisfacuta cu paragraful ala. fara precizarea ca nu e vb despre ei :)))
hm, eu inca nu m-am convins ca e despre animalele mici de casa...
Richiu, suntem cu toţii la un moment dat. Păi nu te gândi aşa departe :)
Ilinca, tu ar trebui să ştii că are PR bun :) iar dacă te-am satisfăcut din primul paragraf nu pot decât să fiu fericită. Şi mândră :D
Maria, poate fi şi despre animale ceva mai mari :)
Dacă scriai doar despre oameni eram de acord. Animalele nu ştiu ce este ipocrizia.
foarte corecta observatia :-)
Motanes, nu vorbesc despre ipocrizie. Exagerezi, zău.
Adi, e suficient să trăieşti cu animale ca să tragi concluzia asta :-)
Bre, porcii de guineea nu au coada. Si mai sunt si imuni la papuci in cap!
pisicot: pentru moment, si doar daca faceai referire la animalele mari de casa :)
Naşule, da' din fund nu dau? Pe bune, ia gândeşte-te :-)
Ilinca, e bine şi aşa.
Suzie se gudura ea pe langa mine s-o scot din cusca si s-o las sa se plimbe prin casa, ca doar mai sunt atatea lucruri in care inca nu si-a bagat dintii :)) S-o vedeti cum se atarna de tavanul custii si cum se agita, poate poate ii deschid portita :))
Suzie fiind... (ca să nu existe confuzii).
:-)
(and welcome)
Dupa comportament as zice ca e scroafa de guineea.
Sau şinşila?
Eu nu mă mai bag că vezi ce concluzii trag oamenii...
scroafa de guineea e nevasta porcului de guineea?
Nu. Eu cred că scroafa de guineea e cum ar fi boul soţul joienei :P
că doar nu o fi şarpe..:))
:)) dar ce ti-au facut mai dom'le de te-au enervat atat de tare?!?! :))) si ti-ai mai si asumat toate riscurile stiind cati iubitori de matze ai printre cititori. maria pare sa fie de acord macar asa, tacit, ca nu te-a contrazis cu nimic.
eu zic ca orice ar fi, atata timp cat ne face bine sa le avem in jur, atata timp cat ne relaxeaza, nu are rost sa gandim lucrurile in profunzime. complicam lucrurile aiurea!
ashu amre
nu opt sa cred ca le-ai dat cu papucul in cap!!!
sa salveze cineva porcii de nashu mare!!
Ritchiu, ete na. Da' acu' dacă zici...cuşcă, dinţi...hmmm.
Miki, tu ai citit ce a ieşit din tastele tale? :-))))))))
Ontopic, de ce riscuri mă, că aşa , am avut şi eu mai din toate categoriile pe lângă mine. De animale zic :D
Da, pisicot, eu o consider o totala lipsa de respect.
"ashu amre" lolololololol
eu stiu ca ai dreptate, si de asta nu te spun lui momo (stapanul meu), ca te-ar contrazice aprig: nu doua minute, in medie 15. obligatoriu. :)
acum serios, cred ca e vorba de egoism in fond. (si lipsa de respect, de acord!:))
Yume :)
Suzie e hamsterita, oamini buni. De altfel acuma s-a pus pe ros roata in care "se da" toata ziua, de ciuda ca n-am scos-o la plimbare :))
Trimiteți un comentariu