Tocmai când mă plângeam că viaţa mea este banală, tocmai când ziceam că nu mi se întâmplă nimic spectaculos... dimineaţă, printre cd-uri cu muzică bună, cafea savurată la semafor, clima setată frumos pe 23 de grade, am primit bonus un deget. Un deget mijlociu ridicat băţ. De fapt chiar de 3 ori în decurs de 1 minut. Şi un apelativ banal. Curvă.
Probabil că am mai primit şi alte cadouri dar nu m-am deranjat să deschid geamul. Cum naiba, că intra căldura şi de-abia ce mă simţeam şi eu bine. O domnişoară într-o Dacie a ieşit cu spatele dintr-o parcare direct în bulevard. Am ocolit-o şi m-am pus în faţa ei.
Doar că duduia s-a vexat. Dacă punea măcar avariile poate opream. Dar aşa... în fine, crize, degete ridicate, cuvinte mari. I-am arătat şi eu din degete simbolul internaţional al semnalizării. N-a priceput. Aşa că am poftit-o politicos s-o ia înainte, că poate are treabă, şi i-am arătat spre părul meu. A căscat ochii mirată şi a lăsat degetul jos. B-L-O-N-D-Ă, îi zic răspicat. A priceput. Cu ce puteam s-o jignesc eu mai mult decât ea pe mine? Degetul e banal, "curvă" e irelevant (de fapt ce înseamnă în contexul ăsta??!), să deschid geamul şi să zbier aşa cum a făcut ea? Bleah. Mai bine nu. Mi-era lene. Aş fi irosit energia şi mood-ul.
Ea a plecat fericită că nu a luat bătaie (şi că probabil în mintea ei blondă crede că m-a dovedit) iar eu mi-am continuat drumul cu zâmbet în colţul gurii.
La primul semafor mă prinde un taximetrist din urmă.
- Domnişoară, de ce aţi lăsat-o să vă înjure? Eu mă dădeam jos la ea! O păruiam de nu se vedea.
Mă şi vedeam transpirată, plină de spume, trăgând-o de păr pe linia de tramvai!
Probabil că am mai primit şi alte cadouri dar nu m-am deranjat să deschid geamul. Cum naiba, că intra căldura şi de-abia ce mă simţeam şi eu bine. O domnişoară într-o Dacie a ieşit cu spatele dintr-o parcare direct în bulevard. Am ocolit-o şi m-am pus în faţa ei.
Doar că duduia s-a vexat. Dacă punea măcar avariile poate opream. Dar aşa... în fine, crize, degete ridicate, cuvinte mari. I-am arătat şi eu din degete simbolul internaţional al semnalizării. N-a priceput. Aşa că am poftit-o politicos s-o ia înainte, că poate are treabă, şi i-am arătat spre părul meu. A căscat ochii mirată şi a lăsat degetul jos. B-L-O-N-D-Ă, îi zic răspicat. A priceput. Cu ce puteam s-o jignesc eu mai mult decât ea pe mine? Degetul e banal, "curvă" e irelevant (de fapt ce înseamnă în contexul ăsta??!), să deschid geamul şi să zbier aşa cum a făcut ea? Bleah. Mai bine nu. Mi-era lene. Aş fi irosit energia şi mood-ul.
Ea a plecat fericită că nu a luat bătaie (şi că probabil în mintea ei blondă crede că m-a dovedit) iar eu mi-am continuat drumul cu zâmbet în colţul gurii.
La primul semafor mă prinde un taximetrist din urmă.
- Domnişoară, de ce aţi lăsat-o să vă înjure? Eu mă dădeam jos la ea! O păruiam de nu se vedea.
Mă şi vedeam transpirată, plină de spume, trăgând-o de păr pe linia de tramvai!
45 răspunsuri:
Traiesti viata cu eleganta, dupa cum constat...
foarte inteleapta atitudine (pisiceasca si asta) :-), nu are rost sa iei asupra ta tensiunile altora. cam asa procedez si eu cand dau peste nelinistiti,le zambesc, le vorbesc calm (daca e loc de vorba) si chiar daca nu-i conving ies invingator pentru ca nu ma consum :-)
Eu sunt de acord cu taximetristul. Avea si el o fantezie si tu nu i-ai satisfacut-o. :D
yup..cel mai intelept cedeaza:)
Teo, aşa o fi. Da' zic că-i bine aşa.
Adi, corect. Mai ales că am lăsat-o să creadă că am cedat :D
Naşule, fantezii nefantezii, era prea cald!
Littlemiss,
Littlemiss :)
pai..ma refeream la faptul ca tu nu te-ai coborat la nivelul ei :) iar "replica" ta a fost cu mult mai inspirata :P
dar mentionez ca nu sunt de acord cu ""b-l-o-n-d-a" ..si nu doar pentru ca parul meu are o culoare asemanatoare..ci si pentru ca e o generalizare: la fel cum exista femei blonde proaste..exista si brunete/roscate :)
hahahaha, foarte tare.....mie recent mi-a zis un "domn" care mergea cu masina pe trotuar si pe care nu l-am lasat sa se bage pe strada, ca sunt o curva proasta care si-a pus aparat de dinti la batrinete ca sa isi imbunatateasca prestatia....orala
maria
/:) geeeez..ce oameni!
Maria, m-ai luat! lolololololol
Littlemiss, nici pentru "curvă" nu e ok să generalizezi, so... :)
true.
P'asta cu "blondo!" o mai folosesc si eu in conditii de relaxare sau macar in situatii in care prevad ce urmeaza sa se intample...in schimb, daca ma ia prin surprindere/ma sperie manevra vreunui alt participant la trafic, sincer, injur...
Maria (Coman) i-as fi spus aluia: da! si pe deasupra si bun sofer, spre deosebire de tine.
Da-mi voie sa-l fac IMBECIL, nu ma pot abtine!...Ce dobitoc, cretin, marlan! vai ce m-am revoltat!
kmi- pai da i-am spus si eu si ca se oftica pentru ca nu o sa aiba parte altfel tot da, si eu injur
Măi, de înjurat înjur şi eu, dar aşa, "din mers". Dar nu mă iau la discuţii intelectuale niciodată. Mi-amintesc că acum un an într-o intersecţie complet blocată un domn claxona în spate insistent. Nu l-am băgat în seamă. După 5 minute în care am dat muzica la maxim să nu-l aud mi-a sărit ţandăra. El voia să mă dau mai în faţă (unde?!) şi se dădea de ceasul morţii. Înjura, zbiera, era mişto să-l vezi cum se agită dar să nu-l auzi. În final m-am dat mai în faţă şi a juns în dreptul meu, deci cu fix un metru mai în faţă. Urla nu ştiu ce în continuare şi ştiu doar că i-am trimis bezele :D
Era turbat!
pfff, ce talamba! ce ma enerveaza atotstiutorii astia care o comit dupa care te injura.. mor de ei!
Problema nu era că a făcut o mare prostie, că nu era să dau peste ea. Ci că nici nu am întors capul şi ea era cu degetul în sus şi cu gura deschisă!
Asta cu bezele nu mi-a reusit niciodata. Mi se pare super faza daca ai prezenta de spirit sa o aplici...
Mi-am dat seama, ala de l-am porcait mai devreme, sigur e si handicapat. am zis.
asta cu bezelele e foarte foarte tare
Mie îmi plac (şi) blondele. Aşa că nu-s de acord cu asimilarea noţiunii de blondă cu ideea de prostie. Este o atitudine discrimninatorie şi iraţională.
Dacă-mi povesteai că te-ai dat jos la ea şi i-ai rupt un ştergător,cu zâmbetul pe buze, te aplaudam!
Da' de blonde să nu te mai iei! :P
Motanes, mai discriminatoare e asimilarea noţiunii de curvă, mă scuzi. Dar înţeleg că soţia ta e blondă. Nu-i nimic, şi eu am fost :-) Plus că eu nu rup ştergătoare, am o superstiţie :D
Cu bezelele a fost foarte spontan :-)
Dar nu mă laud că reuşesc din astea de fiecare dată, recunosc...
Asta cu bezelele o vad ceva de genul sa strigi tare dupa el "sa ti-o iau la...". :D
eu o sa o incerc asa, nespontana cum e....
şi eu care mă lăudam că sunt extrem de calm în trafic...bravo, pisicot, eu i-aş fi zic câte ceva de mă-sa, sfinţi, cepe şi instructor auto. cel mai tare în trafic mă enervează claxoanele. poţi să zici orice, să dai flashuri, dar să nu claxonezi că fac alergie şi circ. :D
era un banc cu stefan cel mare si turcii...
cica au venit turcii intr-o zi sa se bata cu stefan si au pus tabara pe malul unei ape. Tabara plaiesilor lui stefan era pe malul celalalt... ies turcii din corturi sa-i vada pe romani, sa-i numere etc iar romanii cand ii vad le striga: MUIE!... mama, turcii se supara, intra in corturi, se sfatuiesc si neavand ce sa faca, ies iar.. romanii ii asteptau si le striga in cor: MUIE!... iar intra astia in corturi plini de draci... se gandesc ei si vine unul mai destept cu o solutie: sa iasa ei din corturi strigand MUIE inaintea romanilor :)) zis si facut, ies astia cata frunza cata iarba din corturi strigand MUIEEE! La care romanii impasibili: VINEEEE....
scuze de cuvantul VINE :))
Naşule, da' de ce neapărat? Ok, în gând îi ura de "bine" de fapt.
Maria, aştept să-mi povesteşti.
Ritchiu, cum ziceam, nu întotdeauna îmi iese treaba.
Garfield, da ştiu :-)))
A! Că uitasem.
Apropo de ideea de "discriminatorie şi iraţională". Păi eu am făcut doar o constatare. Domniţa chiar era blondă. Era ca şi cum aş fi spus că e mică de statură :D Aprecierea ei în schimb...în fine măcar ar fi trebuit să se documenteze bine înainte. Ceea ce clar nu a făcut :-))
P.S. Pe această cale îmi cer scuze domnilor care au soţii blonde şi s-au simţit cumva lezaţi în vreun fel :) Bloggeriţelor blonde nu, pentru că sunt fete de comitet şi înţeleg gluma - Maria, Teo, Ilinca (fostă)...mai sunt?
clar. eu cand m'am facut blonda si eram intrebata ce m'a apucat asa brusc ziceam tot timpul ca vreau sa fac pe proasta in sedinte, cand se impart taskurile. deci, no harm done cu blonda :))
eu imi asum faptul ca sunt blonda. nu iti face griji :)
Ce spuneam :D
(şi o să fac publică şi eu o poză din tinereţile blonde, ca să nu mai existe comentarii)
Pisicot, soţia mea sigur e brunetă cu ochi albaştri. :P
Deci nu despre asta e vorba!
Nu-i nimic, mai e timp :P
lasa ca si eu am fost roscata mai bine de 10 ani si'ntr'o zi, ta daaaa!, blonda!
exact :-)))
dar îţi dai seama că dacă fata nu era blondă...cum mai spuneam eu povestea?
puteai foarte bine sa folosesti genericul "o pisi", eu inca folosesc o pisi, un iepurash.. din astea :)
Păi da, dar cum îi mai plăteam poliţa? Că pisi nu e acelaşi lucu cu "eşti blondă" :D
"Pisi blonda".
daaa, suprem!
Sunteţi de groază!
Nu prea merge pisi blondă. Pisi blondă e pentru trompetele de mall. Asta era mai degrabă măslinie, vopsită blond şi rezidentă undeva la o margine de bucureşti :D
Pe mine m-a luat un acces de râs la fraza de final. Spontan. Pentru că m-a luat prin surprindere asocierea aia cu transpiraţia şi cu spumele, după atâta calm englezesc. :))
Păi măi Innu (şi apropo, bine te-am regăsit), asta îmi închipuiam dacă aş fi deschis portiera. O mie de grade afară deci transpiraţie instant, nervi că m-am deranjat, plină de spune că, deh, era un soi de cat fight :))
pisicat fight :))
ea - pisi, tu - cat :)
:-)))
Cred ca e o epidemie. Uite ce a patit Cristina, ieri: http://urbandelice.nodomain.ro/made-in-romania-2/
Trimiteți un comentariu