miercuri, octombrie 22, 2008

Anotimpul meu

Cred că, undeva înăuntru, am schimbat anotimpul. Cred că vara mi-a ieşit din suflet. Cred că lumina asta magică de afară mi-a intrat pe sub piele pe nesimţite şi s-a cuibărit acolo. Şi mai cred că mirosul complicat de frunze uscate, de fum, de must, de ploaie dimineaţa, m-a curerit definitiv.

Într-un fel, îmi doream o Toamnă. Nu o căutam, acceptam fericită binecuvântarea verii târzii, până la primii fulgi de zăpadă. Dar ştiam că e acolo. Că se zbate netrezită. Ştiam că e pusă pe şotii în sertarul amintirilor. Şi că, într-o bună zi, va da buzna seducător peste anii mei.

M-am surprins zâmbind în oglinda retrovizoare. Lumina blândă de după-amiază caldă de octombrie a redat ochilor o culoare de care uitasem. O scânteie cu iz de castane. Auriul frunzelor s-a reflectat, respirând sincron, în părul proaspăt spălat. Zâmbesc în oglinda retrovizoare. Miroase a pământ, a frunze arse şi a plăcintă de dovleac.

Nu mi-e dor de mare, nici de berea rece, nici de apusurile târzii. Mi-e bine aşa. E multă linişte. Parcul pustiu, scăldat în culori ireale, nu pare deloc trist. Se bucură, ca şi mine dealtfel, de ceasurile leneşe ale unei zile cu zâmbet larg. Ştie şi el. Cred că am schimbat anotimpul. Anul ăsta vara s-a preschimbat în Toamnă.

15 răspunsuri:

Anonim spunea...

Sa-ti fie toamna frumoasa. Cu frunze galbene trosnind sub picioare, cu stropi de ploaie batand in geam si dimineti linistite...

Rareș spunea...

Da.

hadean spunea...

iun cazul meu cred ca s-a intamplat cu inaintarea in varsta. ma refer la acceptarea frumusetii unor anotimpuri pe care nu la indrageam in trecut. raman un om de vara dar ma fascineaza culorile toamnei si mirosul iernii care se apropie. iar toamna vazuta de tine e senzationala:-)

Garfield spunea...

toamna frumoasa, pisico :)

Pisicot spunea...

Domnii şi toamna :) oare doamnele ce fac la ora asta, shopping? :)

Generale, eu aşa o văd. Şi îţi doresc să te bucuri şi tu de toamna ta.
Rareş, da?
Adi, deci se lasă cu geriatrie...
Garfield, portocalie. Ca şi tine :)

Anonim spunea...

O toamnă cu linişte în suflet îţi doresc! :)

Anonim spunea...

Află, dragă Pisicot, că mă bucur de toamnă chiar foarte mult. :)
Mulţumesc frumos pentru urare. That is kind.

ruxa spunea...

toamna, doamna :)
cu lumina speciala pentru craiese

Rareș spunea...

Da!

Anonim spunea...

Şi eu vă doresc la fel, băi! :)
Rareş, adică e de bine?...
Lumină specială? Daaa, perfectă pentru crăiese roşcate. Şi pentru nonprinţese :P

ruxa spunea...

cum adica nonpritesa, ce! doar c'am tras si io dintr'o tigara... eee! :)

Anonim spunea...

Da, da, da. Şi de joint-ul ăla uriaş din parcul de la gară ai uitat? :-)))
pffff

maria spunea...

nu as vrea sa zic ti-am zis eu....are ceva special, zau. poate pentru ca e aurie

Rareș spunea...

Da da.

Pisicot spunea...

Maria, ai dreptate, când ai, ai :)
Rareş, mă bucur.