Eu nu mi-am pus dorinţe în noaptea de Anul Nou. Mi-a fost teamă că cine împarte norocul şi ascultă rugăminţile o să fie prea ocupat atunci. Şi nu aş fi riscat să vorbesc în vânt, pentru că 2007 a fost un an prost.
Aşa că am aşteptat să treacă vremea şi sufletul meu să-şi recapete pulsul. Încet-încet lucrurile au căpătat sensuri noi. Ah, iubesc timpul. Cred că sunt printre puţinii care nu îl privesc ca un duşman. Nu mă sperie trecerea timpului, ci mă bucură că odată cu el se vindecă suflete, se închid răni, se uită lucruri ce trebuie lăsate în urmă.
Şi uite-aşa am ajuns la momentul în care îmi fac planuri. Ce nu m-a învins, m-a întărit, aşa că am curaj să cer mai mult. Plus că sper că există undeva o compensaţie. Dacă anul trecut a fost nasol, nu mă supăr să fie ăsta mai bun. Iar de început, a început bine... so, I wish...
Şi uite-aşa am ajuns la momentul în care îmi fac planuri. Ce nu m-a învins, m-a întărit, aşa că am curaj să cer mai mult. Plus că sper că există undeva o compensaţie. Dacă anul trecut a fost nasol, nu mă supăr să fie ăsta mai bun. Iar de început, a început bine... so, I wish...
(pentru fotografie îi mulţumesc lui Cristian)
15 răspunsuri:
Foarte frumos. Ideea cu dorinţa şi cu păpădia în care sufli (care e o poza superbă, felicitări lui cristian!)şi cu finalul ăsta misterios...M-a atins unde mă durea mai tare.
Anul meu, cu tot succesul meu de la examenul de definitivat, nu a început prea grozav. Stress mult, bani mai puţini decât mă obişnuisem, loisir spre zero, desincronizări de program, de sentimente, de evenimente, piedici, refuzuri, amânări, nemulţumire, aşteptare frustrată...
Suflă şi pentru mine în păpădia aia a ta Pisicot...am nevoie!
Offf. Adică mă bucur că te-a atins, ce să zic...Şi mie mi-a plăcut analogia cu păpădia :)
Ei, uite-aşa a fost anul trecut pentru mine. Deci...
Bine, o să suflu şi pentru tine acu', dacă tot m-am pus pe treabă.
Final misterios? Nicidecum. Dar nici nu o să spun ce mi-am dorit. Îţi spun de Crăciun, dacă s-au îndeplinit.
http://www.youtube.com/watch?v=zo5n0HwaRmQ&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=jn_o-xGkOIk&feature=related
două teme oarecum ...naturale, aşa, ca dorrinţa de mai bine.sper să-ţi placă:-)
Sper ca ai inchis ochii cand ai suflat in papadie...e o chestie de magie :) Fie ca toate dorintele puse sa ti se implineasca...
Si din partea mea: "Sa ti se indeplineasca toate dorintele!".
Anul 2007 cred ca a fost un an mai putin bun pentru multa lume. Si eu sper ca acesta sa fie altfel...mai bun :)
P.S. Si am vazut si papadii azi, doar ca-s in stadiul ala de flori galbene (pe Barbu Vacarescu, chiar in dreptul Hotelului Caro pe trotuar sunt copacei si, pe langa ei, sunt papadii)
offtopic - ţin doar să-ţi spun că în bucureşti sunt 24° şi e senin sticlă...să discutăm, zic. :P
Adi, tu cu LOTR al tău...mersi :)
Teo+Kmi, vă mulţumesc şi vă doresc şi vouă un an ceva mai bun.
Ritchiu...mă aşteptam la aşa ceva din partea ta! Ok, discutăm. La o cafea?
adevarul e ca n-am văzut basm mai frumos spus de când am rupt-o cu copilăria:-)
cu plăcere.
Aşa e! Am fost mare fan la momentul respectiv :) Am citit şi cărţile :D
Bine, la o cafea. Cât timp nu îmi rupe someone urechile :)). Asta mi-a dat o idee si asa eram in pană.
Dragă, am zis CAFEA :)
da mah, dar cine ştie ce mai înţelege lumea...gata, m-am liniştit :P. discutăm pe marginea subiectului săptămâna următoare, că săptămâna asta e cu virgulă.
Pisicot, poate ai tu motivele tale. Dar timpul nu este mereu de partea noastră.
Apar riduri, dureri de articulaţii, sutienul ţine sânii să nu cadă-n noroi, proteze dentare,impotenţă...
Sper să nu-ţi fi stricat cheful. Eu zic că d'aia trebuie valorizat timpul. Pentru că trece. Şi ia cu el o parte din noi.
Motanes, uite că eu văd timpul mai mult ca o ...alifie (!) decât un cârcotaş care-mi fură tinereţea. Ce-i drept riduri am puţine, oasele încă nu mă dor, sutienul e doar un accesoriu iar de prestat, prestez frecvent cu pasiune :D
Acum, sper că nu ţi-am stricat eu cheful! :-))) dar sunt în jumatea mea de oră optimistă şi profit.
Dar DA, timpul nu merită lăsat să fugă.
Foarte frumos ti-ai trasat gindurile pe care le impartasesc si eu, mai ales cele cu privire la trecerea timpului...de aia e timp, sa se duca:), de aia e virsta, sa treaca:), in schimb eu mi-am pus 12 dorinte de Anul Nou(una ptr. fiecare luna, asa m-a invatat cineva:) si pina acum mi s-au implinit citeva:) Deci functioneaza superstitia asta cu 12 dorinte:)
Trimiteți un comentariu