Dimineaţă am simţit adierea blândă a toamnei. Dulce, caldă, emoţionată. Ceva m-a făcut să tresar.
Poate era raza subţire de soare, pătrunsă ilegal prin jaluzeaua strâmbă, închisă decuseară în grabă. M-a făcut să zâmbesc uşor, în colţul gurii. Mi-ar fi plăcut să zâmbesc larg, să râd, fascinată de bucuria unei astfel de treziri, ca o mângâiere tandră. Dar mi-a fost teamă. Teamă să nu pierd, prin fereastra larg deschisă a sufletului, momentul atât de inedit.
M-a făcut poate să tresar covorul uscat de frunze arămii, întins la picioarele mele, pe aleea din parc. Foşnind mocnit, supunându-se dezarmat sub paşii adormiţi, şoptind aproape ireal "calcă-mă, striveşte-mă".
Am tresărit însă şi azi-noapte. La ceasuri mici, când noaptea încă striga peste oraş, am tresărit în somn, speriată de străduinţa cu care visul revenea de câteva nopţi, aproape obsesiv, în mintea şi patul meu.
Vântul? Poate că era vântul. Azi mai cald şi blând ca niciodată în toamna asta. Învăluitor, înmiresmat, cu frânturi de amintiri de vară pierdută şi regăsită.
Ceva m-a făcut să tresar. Poate că era toamna, care încet, dar cu paşi siguri, şi-a ţinut promisiunea şi mi-a adus that special mood.
Poate era raza subţire de soare, pătrunsă ilegal prin jaluzeaua strâmbă, închisă decuseară în grabă. M-a făcut să zâmbesc uşor, în colţul gurii. Mi-ar fi plăcut să zâmbesc larg, să râd, fascinată de bucuria unei astfel de treziri, ca o mângâiere tandră. Dar mi-a fost teamă. Teamă să nu pierd, prin fereastra larg deschisă a sufletului, momentul atât de inedit.
M-a făcut poate să tresar covorul uscat de frunze arămii, întins la picioarele mele, pe aleea din parc. Foşnind mocnit, supunându-se dezarmat sub paşii adormiţi, şoptind aproape ireal "calcă-mă, striveşte-mă".
Am tresărit însă şi azi-noapte. La ceasuri mici, când noaptea încă striga peste oraş, am tresărit în somn, speriată de străduinţa cu care visul revenea de câteva nopţi, aproape obsesiv, în mintea şi patul meu.
Vântul? Poate că era vântul. Azi mai cald şi blând ca niciodată în toamna asta. Învăluitor, înmiresmat, cu frânturi de amintiri de vară pierdută şi regăsită.
Ceva m-a făcut să tresar. Poate că era toamna, care încet, dar cu paşi siguri, şi-a ţinut promisiunea şi mi-a adus that special mood.
7 răspunsuri:
enjoy it! :)
soptind aproape ireal "calcă-mă, striveşte-mă".
apropo, s-a mai auzit ceva de popa ala masochist?
Toamna era cea pe care o aşteptai de fapt
Era acel Vantu? :)))
Ilinca, I am baby, I am :)
JL, frunzele sunt întotdeauna masochiste.
Motanes, cred că da. Şi sincer cred că mi s-au schimbat anotimpurile. Într-un fel vara nu mai e vară în ultimii ani.
Adelin, vântu' ăla poate că e învăluitor şi înmiresmat :-)) dar nu vine cu cu frânturi de amintiri de vară pierdută şi regăsită.
mie imi place "fosnind mocnit". foarte mult.
Rareş, şi mie îmi place. Mult :-)
Şi-mi mai place şi raza subţire de soare, pătrunsă ilegal prin jaluzeaua strâmbă. Nu ştiu de unde le-am scos! :-)
Trimiteți un comentariu