joi, iulie 03, 2008

Postare de joi

S-a întâmplat de atâtea ori să constat (cu mirare şi amuzament, recunosc) că izbucnirile de moment sunt foc de paie a doua zi, încât de fiecare dată când mă entuziasmez de ceva nu pot să nu mă abţin să nu zâmbesc. Aşa, ca pentru mine.

Mă tot gândesc la proviziile mele de duminică seara. Alea ca pentru al treilea război mondial. Sau pentru o catastrofă naturală. Sau pentru dispariţia rasei umane. M-am gândit şi la asta. Dacă aş rămâne singură cuc? Ei bine, până mă lămuresc ce-o să fac, măcar să am provizii de îngheţată ca să fac faţă depresiei.

Păi a fost cam aşa. Am ajuns acasă cu entuziasm şi energie la cote maxime, mi-am băgat botul prin toate cutiile, am făcut rapid un top al preferinţelor şi m-am mustrat că am aruncat banii pe combinaţii bizare. Am desfăcut şi cutia cu trufe. De control, dacă au pus ăştia altceva înăuntru? Buuun. Le-am băgat la locul lor, frumos în frigider.

Azi e joi şi cutiile sunt în acelaşi stadiu. Adică nici măcar nu le-am mai verificat de duminică seara. Of, unde sunt serile de altă dată cu crize de bulimie? Serile cu masa plină de desert pe post de cină? Şi apoi un mezym mic, ca să mai intre un fursec. Nu mai merge de la o vârstă, nene.

Şi de asta zic, când nu ai, pofteşti de mori. Când ai, nu te mai interesează. E acolo, la îndemână, în x sortimente şi combinaţii. Nimic mai plictisitor. Şi amuzant e că se aplică şi la multe altele. Cum spuneam la un moment dat, iar ajungem la legea lui Gossen.

9 răspunsuri:

hadean spunea...

ca sa vezi :-)

ilinca dima spunea...

se aplica, se aplica. eu am mancat una d'aia mica, HD, si juma de mousse, partea alba, ca aia roz no me gusta
si mai am si nirvana in frigider. si aloma.
dap, ai dreptate, se aplica. oho!

Pisicot spunea...

Adi :)
Ilinca, deci la tine NU se aplică (la îngheţată).

Maria Coman spunea...

lol ieri am fost la cofetaria ta , am umplut frigiderul si pina acum nu m- am atins de ele

ilinca dima spunea...

pai le'am mancat in seara aia, de curiozitate, ca prea le'ai laudat - deci nu se pune. si intre timp mi'am mai cumparat doua d'alea, nestea, de la magazin, desi aveam inghetata acasa, dupa cum zic. da' e mai buna de la magazin. ca si rokia din vitrina care e mai frumu in vitrina decat aia aproximativ la fel pe care o ai acasa. de incaltari sau accesorii ce sa mai zic!

Pisicot spunea...

Maria, mi-ai făcut poftă aşa că tocmai ce-am dat o fugă până acolo. Dar nu mi-am luat prăjituri, ci 2 felii de tort. Ăştia au avantajul că vând totul şi la felii. În fine, felioaie :)
Ilinca, păi zi aşa, deci eşti pusă pe treabă...

Anonim spunea...

Pisicot, ai tu dreptate dar din Legea lui Gossen nu ne-ai mai predat. Zău! :P

ilinca dima spunea...

neeeh, pisicot, nimic serios. nestea e pe bat, apa colorata, nici aia nu se pune :)

Pisicot spunea...

Motanes, nici nu vreau! Că mă scoate din sărite de fiecare dată :D Aş vrea să nu se aplice chiar întotdeauna :-))
Ilinca, ba se pune. Băţ-nebăţ, tot îngheţată e!