Eu cred că toată povestea asta cu criza femeii de 30 de ani e exagerată. Pe bune. Toată lumea vorbeşte despre asta, toate gagicile sunt terifiate de gândul că fac 30 dar nu am auzit pe nimeni căruia chiar să i se fi întâmplat ceva după. Să intre în panică, să o ia razna, să i se schimbe viaţa. Nu, nicidecum. Aaaaa, criza bărbaţilor la 40? Aia e o altă poveste, dar aici nu mă bag că-i teren minat.
Deci să revin. Care-i treaba de fapt? Nu numai că văd în jurul meu că nimeni nu se plânge, mai mult, multe dintre prietenele mele se simt mult mai bine în pielea lor după 30. Şi eu, recunosc.
Şi deodată mă gândesc că de fapt toată povestea asta e fabricată de mamele şi bunicile noastre şi că acum pur şi simplu nu se mai aplică. Păi gândiţi-vă ce făceau femeile acum 20, 40 sau 60 de ani. Terminau liceul (eventual facultatea), se măritau rapid şi făceau copii. Serviciul mergea de la sine, la 5 erau acasă. La 30 de ani începeau să se întrebe cum naiba au ajuns aici şi ce mai e de făcut cu viaţa lor.
Acum principalele preocupări sunt proiectele la job, ambiţia profesională, ratele la apartament, leasing-ul la maşină, MBA-ul, planificarea vacanţelor. Căsătorie? Eventual. Copii? Mai târziu.
Mă gândesc atunci - oare suntem atât de angrenate în sistem încât chiar nu mai simţim cum trec anii? Nu mai trecem prin criza de la 30 de ani pentru că pur şi simplu nu avem timp de asta?
Voi ce ziceţi?
Deci să revin. Care-i treaba de fapt? Nu numai că văd în jurul meu că nimeni nu se plânge, mai mult, multe dintre prietenele mele se simt mult mai bine în pielea lor după 30. Şi eu, recunosc.
Şi deodată mă gândesc că de fapt toată povestea asta e fabricată de mamele şi bunicile noastre şi că acum pur şi simplu nu se mai aplică. Păi gândiţi-vă ce făceau femeile acum 20, 40 sau 60 de ani. Terminau liceul (eventual facultatea), se măritau rapid şi făceau copii. Serviciul mergea de la sine, la 5 erau acasă. La 30 de ani începeau să se întrebe cum naiba au ajuns aici şi ce mai e de făcut cu viaţa lor.
Acum principalele preocupări sunt proiectele la job, ambiţia profesională, ratele la apartament, leasing-ul la maşină, MBA-ul, planificarea vacanţelor. Căsătorie? Eventual. Copii? Mai târziu.
Mă gândesc atunci - oare suntem atât de angrenate în sistem încât chiar nu mai simţim cum trec anii? Nu mai trecem prin criza de la 30 de ani pentru că pur şi simplu nu avem timp de asta?
Voi ce ziceţi?
11 răspunsuri:
Ba trecem (desigur, diferit) şi prin "criza de 30" şi prin "criza de 40"... Dar eu cred că nu e nimic dramatic în asta. Se întâmplă de fiecare dată când treci într-o nouă etapă.
Trecem prin "criza" fiecărui început: a primului sărut, a primei iubiri, a primului loc de muncă, a primei nedreptăţi, a primului fir de păr alb, a primului copil.
Ideea de bază este aceea că "lose some, gain some". Iar oamenii profunzi ştiu asta şi nu se sinchisesc prea mult de trecerea timpului. Doar se alintă şi ei, puţin...ca să capete ceva cocoloşeală în plus :)
eu ma straduiesc sa ma conving acu de criza asta....adica ma straduiesc sa intru in criza si nu prea reusesc. desi sincer, imi imaginam ca la 30 de ani o sa fiu un om serios. ceea ce nu se intimpla.
Innu - aş zice că ai dreptate.
Maria - nu te mai strădui, că se poate şi fără, crede-mă.
Şi eu îmi închipuiam că o să fiu altfel la 30 dar n-a fost să fie. Dar asta nu înseamnă că e de rău :)
pisicot- nici eu nu zic ca e de rau....
Despre ajunsul la o anume varsta am scris si eu intr-un post mai vechi:
http://www.tertulia.ro/blog/2007/09/12/ad-age-part-2/
Maria - nu e, nu e deloc :)
Doar că nu pot să nu mă gândesc totuşi cum ar fi fost altfel. În altă ţară sau/şi cu alt job sau/şi cu alt bărbat sau/şi cu altă familie, prieteni...mai îmbătrânită sau mai grasă şi cu 3 copii :)))
Dar eu zic că ne-am descurcat onorabil până aici :)
Cristian - frumos scris. Dar ai atins un subiect uşor diferit (pragul spre maturitate), chiar aveam idei să scriu şi despre asta. Poate într-o zi...
Partea cea mai relevanta despre ajunsul la anumite varste era aia cu datul in mintea copiilor.
Doamne-fereşte, că nu e de râs!
Amuzant însă este că sunt mulţi care trec direct de la copilărie la "mintea copiilor" fără să mai treacă şi prin maturitate :)))
de fapt, "criza de 30" s-ar putea sa nu aiba legatura cu varsta...:)
Zuzeta, welcome :)
Eu ştiu dacă e aşa? După cum ziceam, cred că toată povestea e cam trasă de păr.
Anyway, te mai aştept.
mai vin, mai vin :))
Trimiteți un comentariu