De câteva zile percep altfel lucrurile. Ceva s-a schimbat. Văd oamenii într-o altă lumină. Lucrurile au alte forme şi culori. Simţurile sunt mai accentuate.
Totul a pornit de când am decis să las maşina în parcare şi să devin pieton pentru o săptamână. După mulţi ani. În prima zi nu mi-am dat seama. Doar resimţeam frigul (jeez, în ianuarie chiar e ger!), agitaţia (suntem ca milioane de albine lucrătoare dimineaţa!), distanţele (adică 5 străzi = 10 minute de mers pe jos??! cu maşina ajungi într-un minut) – chestii nomale, pe care orecum le anticipasem.
Apoi ceva s-a schimbat. Muzica nu suna la fel. Şi, vorba aia, trecusem de la un sistem Cabasse cu 8 boxe :) la două căşti de Ipod. Străzile aveau un alt aer, mai personal. Mergând pe jos, am „învăţat” locurile, le-am „citit”. Case noi, străduţe cu farmec, căţei patronând curţi, pisici absolut scârbite de băltoacele de noroi, copii la joacă, copaci pudraţi. Oamenii? Ei bine, arată altfel decât cei văzuţi prin geamul securizat al maşinii. Fiecare „spune” o poveste pe care îmi place să o intuiesc.
E o senzaţie nouă, interesantă, incitantă.
În plus, gimnastica făcută zilnic (10 minute până la autobuz, 10 minute din staţie la birou, 100 de trepte la metrou) îşi face clar efectul după cele două săptămâni de festin prelungit :))
Mă întreb: oare suntem atât de narrow-minded când conducem?
Totul a pornit de când am decis să las maşina în parcare şi să devin pieton pentru o săptamână. După mulţi ani. În prima zi nu mi-am dat seama. Doar resimţeam frigul (jeez, în ianuarie chiar e ger!), agitaţia (suntem ca milioane de albine lucrătoare dimineaţa!), distanţele (adică 5 străzi = 10 minute de mers pe jos??! cu maşina ajungi într-un minut) – chestii nomale, pe care orecum le anticipasem.
Apoi ceva s-a schimbat. Muzica nu suna la fel. Şi, vorba aia, trecusem de la un sistem Cabasse cu 8 boxe :) la două căşti de Ipod. Străzile aveau un alt aer, mai personal. Mergând pe jos, am „învăţat” locurile, le-am „citit”. Case noi, străduţe cu farmec, căţei patronând curţi, pisici absolut scârbite de băltoacele de noroi, copii la joacă, copaci pudraţi. Oamenii? Ei bine, arată altfel decât cei văzuţi prin geamul securizat al maşinii. Fiecare „spune” o poveste pe care îmi place să o intuiesc.
E o senzaţie nouă, interesantă, incitantă.
În plus, gimnastica făcută zilnic (10 minute până la autobuz, 10 minute din staţie la birou, 100 de trepte la metrou) îşi face clar efectul după cele două săptămâni de festin prelungit :))
Mă întreb: oare suntem atât de narrow-minded când conducem?
Probabil că DA.
Mă întreb: a meritat experienţa?
Mă întreb: a meritat experienţa?
Absolut!
5 răspunsuri:
ţi-am spus eu! :-)
Mda...chiar e o experienţă.
Mai încercăm când s-o mai încălzi puţin :)
Eu am patit altceva cand nu aveam masina si mergeam mereu pe jos. Am inceput sa ridic privirea. Sa ma uit in sus. E alt oras. Daca te uiti pe strada o sa vezi cum lumea merge ingandurata, cu capul in jos, privind cel mai mult pana la nivelul ochilor. Le mai scapa ochii pe cate un panou cu vreo fata dezbracata.
E interesant sa vezi orasul de sus, din strada.
cred ca coboram la aceeasi statie :)))
Eu de cand merg cu metroul sunt mult mai fericit, cu masina era aiurea. In plus, abonamentul lunar e 22 ron. Versus benzina peste 220.
@robin: exact. E o chestie de percepţie.
Ştii ce mă gândeam? Că în felul ăsta un mesaj publicitar de pe un billboard de exemplu va fi perceput diferit de către un pieton faţă de un şofer, cu toate că se înscrie în aceeaşi categorie de target.
@eugen: chitrosule!!
Trimiteți un comentariu