miercuri, martie 05, 2008

Pont de economii

De ce e greu să faci shopping în România? Pentru ca doare. Pentru că de fiecare dată încerc să nu mă enervez. Pentru că de fiecare dată, miloasă din fire, găsesc scuze incompetenţilor. Există un pattern. Cu cât te depărtezi de centrul oraşului, cu atât dai peste mai multe obstacole. Nu că la Cocor ar fi bine. Dar e mult mai greu la Cora. Sau în Auchan. Sau la Metro, doamne fereşte-mă să mai ajung acolo!

Am ajuns, din pură întâmplare, la Carrefour Militari. Alegere neinspirată, aveam să aflu mai târziu. Am lista de cumpărături în minte, mă duc chitită la raionul de cosmetice.
- Domnişoarăăăăă!
Mă fac că plouă. Poate nu sunt eu. Sau poate-i trece.
- Alo! Staţi aşa!
Offf.
- Sacul, daţi-mi sacul.
- Pardon?
- Să-l sigilez.
- Poftim?
- Păi nu e voie cu sacul aşa în magazin.
Îmi blestem zilele. După 2 ani renunţ şi eu la geantă, mă îmbrac sport şi poftim!
- Dar e geanta mea, cum să-l sigilaţi? Ce, doamnelor le sigilaţi poşetele?
- Aia e altceva.
Ok, cedez.
- Şi dacă-mi sună telefonul, ce fac?
- Îl desfaceţi, n-are nimic.
Ce pretenţii am şi eu de la doamnele bodyguard... Luna trecută, la o filmare noaptea în Auchan, nu aveam voie să mă uit în vitrine! Privirea drept înainte, direct către budă. Şi repede înapoi, fără window shopping!

Ajung la raion. Studiez, testez, aleg. Sunt gata. Unde-i vânzătoarea? După un sfert de oră mă duc să cer ajutor. Am dat-o prin staţie, vine imediat, îmi zice un domn. După încă 10 minute, plictisită, reiau strategia cu scăpatul ojelor pe jos, la descurajare. Apare una. Tacticoasă, bibileşte nişte hârtii. Cât costă ăsta? Ufff...Pfff...păi eu nu ştiu, vine fata imediat.
Vine fata. Deja tropăi, nu mai am răbdare.
- Vreau asta, asta, asta şi asta.
Şi începe.
- Aşa n-avem decât tester, aşa s-a terminat, aşa doar pe negru şi p-ăsta ... Floricooo, tu ai acolo? P-ăsta nu-l mai avem.
Moooaaamă. Fac cu nervii.
- Bine, da' ce-aveţi? Dacă din 4 produse nu pot să iau nici unul, ce aveţi?
- Eu sunt nouă, vă rog să nu vă enervaţi că mă dă afară.

Am pierdut o oră absolut degeaba. La ieşire, altă poveste. Nu pe aici. Păi nu am cumpărat nimic.
N-are importanţă, avem reguli. Se iese pe unde e indicat, nu aşa, halandala.

Deci cum să fie simplu să faci shopping în România? Eu cred că asta e o strategie de descurajare a tinerelor domniţe de a-şi toca economiile aiurea şi de a-şi goli cardurile pe prostii. La mine funcţionează.

16 răspunsuri:

innuenda spunea...

Păi e lege nescrisă. Nu-ţi iei cosmetice din hypermarketuri că nu au decât testerele. Mi s-a întâmplat de prea multe ori ca să mai fie o coincidenţă. La Sephora e mult mai ok. Sau chiar şi prin Unirea. Că tot stai în zonă.

Anonim spunea...

Da, la ultimul Congres al Grupului Barbatilor Ingroziti de Shopping s-a pus la cale conspiratia asta. Dupa ce s-a constatat ca din vorba buna nu ies rezultate s-a trecut la masuri radicale: antrenarea unor detasamente speciale de paznici nesimtiti, vanzatoare toante, femei de serviciu impertinente si casiere neatente care sa fie infiltrati cu totii printre paznicii amabili, vanzatoarele care stiu marfa pe de rost, femeile de serviciu discrete si casierele rabdatoare si agere care activeaza in comertul romanesc. Se pare ca strategii GBISh au fost inspirati, planul functioneaza. Nimic nu va mai fi cum a fost. Dreptate si Fratie!
:-)

maria spunea...

hadean- nimic nu ne va descuraja totusi. vom face fata tuturor problemelor
pisicot- pe mine ma distreaza ca la zara si pull&bear iti opresc pungile la intrare. ca nu cumva sa furi vreun tricou sau vreo esarfa. asta in conditiile in care oriunde altundeva in lume, zara e un fel de bazar. dar nu e nimic, rezistam, ce sa facem. mai dam o tura prin strainatate, ne mai calmam, ne intoarcem si o luam de la capat cu viata dura de bucuresti

Pisicot spunea...

Innu, eu de unde să ştiu?! Plus că acum au reducere 25%. Zgârcită ce sunt! La Unirea da, la Sephora nu, am mai scris despre asta.

Adi, :-)))
Aşa o fi. Şi funcţionează.

Maria, daaa, ştiu cum e cu pungile. Distracţie mare de fiecare dată! Comparativ cu Zara de pe Rue de Rivoli, unde am ieşit cu o bluză cu tot cu antifurt (sunt tâmpită, ştiu) şi nu mă întreba nimeni nimic.
Vreau şi eu cu fetele la shopping afară. Mosiiiiiiiiiii! (ştie ea despre ce zic!)

Anonim spunea...

In loc sa apreciez aceasta conspiratie facuta sa-ti protejeze economiile, tu esti carcotasa:) Zau, ar trebui sa vezi partea plina a paharului. Adica sa sterzi zona cu pricina din agenda ta de shopping. Eventual, sa stergi tot Bucurestiul. Ma rog, cam dificil, dar ai prins ideea :)

Strumful spunea...

Ha, si eu care credeam ca numai in Pitesti se intampla asta:D!
Vad ca nici capitala nu se lasa mai prejos! Eu nu-mi mai cumpar din Romanica, sincer, cand pleaca sotul meu in delagatie pleaca cu lista si cu ambalajele de la parfumuri si creme!
E talentat la cumparaturi:D, adica a devenit talentat ......!

Anonim spunea...

Ai avut ghinion. De fapt, eu cred că oameniii despre care vorbeşti tu nu există. Stai puţin, că mă întreabă broasca ţestoasă ceva....

maria spunea...

pisicot- la a treia editie= pe care eu o doresc londra - te includem in grup daca vrei.

Anonim spunea...

Si pentru ca, invariabil, serviciile nu sunt la fel de bune ca cele oferite de aceasi firma intr-o tara occidentala.

Exista alternativa, tocmai a propus Maria ceva. :)

Pisicot spunea...

Teo, dacă mă apuc să şterg din listă...o să ajung să-mi fac cumpărăturile în provincie.

Ştrumfule, şi unde mai e plăcerea mea??!

Motanes, cu broscuţele?! Mă uimeşti.

Maria, nu-mi spune de două ori că s-ar putea să vin :))

Kolonele, de asta nici nu mai vorbim! Nu se compară.

Offf, m-aţi dat peste cap. În loc să mă concentrez pe muncă, mă gândesc la plimbări pe afară şi sesiuni de shopping! Ce bine-a fost în vară la Lisboa! De vis! Mai vreau :)

catafil spunea...

dincolo de granite e magnific... da nu-i asa ca loco e chiar distractiv:))unde mai gasesti magazine in care masurile hainelor incep la 36 si se termina la 40? in romanica. aici daca ai "nesimtirea" sa ceri un 42 se uita vanzatoarea la tine cu o dizgratie de-ti vine sa intri in pamant. "42... nu tinem masuri asa mari" . "ei sa mori tu... daca ai avea 1.80 si sani cat sa mai dai si la altele tot 36 ai mai purta si tu?" dar nu e distractiv?:)

Pisicot spunea...

Catafil, păi sigur că e distractiv. Altfel, ce subiecte aş mai avea eu de pus pe blog? :))

miki spunea...

nu stiu cum faci tu, ca mie imi eise mereu. ceea ce e dureros! as vrea sa fie ca la tine si sa reusesc sa cumpar din hypermarketui strict lucrurile pentu care am ajusn acolo. care sunt, de obicei, chestii precum paine, lapte si buretei demachianti. dar nu! plec de acolo doar dupa ce am scos de 10 ori mai multi bani. damn it...

dar la pungi sigilate, eu protestez. plec aiurea, asa. iar la zara si pull and bear nu ti le mai opresc :D am avut eu nevoie o data in viata mea sa mi le las la poarta. erau grele si multe. evident, m-au instiintat ca nu se mai face asta.

Pisicot spunea...

Eşti pe invers, clar! AI face un cuplu de vis cu Zmeul, el umple coşul în disperare!

miki spunea...

nu stiu eu ce insinuezi tu acolo, dar sa stii ca eu inca stau drepti atunci cand ii aud numele, deci nu merge! :D in plus, impreuna am fi garantia falimetului fara de salvare!

Pisicot spunea...

Hai lăsaţi că ştim noi...
În ceea ce priveşte falimentul, sunt convinsă. De ce crezi că m-a luat pe mine de nevastă?! A stat el 5 ani şi a făcut calcule, după care a bifat: investiţie bună, ajută la stabilitatea bugetului familiei!