Blink. Aud dimineaţa când ajung la birou şi deschid messenger-ul. Mesaje offline. Ah, ce-mi place. De multe ori chiar mai mult decât sunetul scurt şi discret al celor online. Îmi place să descopăr cine s-a mai gândit la mine cât timp nu eram acolo. Mai ales că întotdeauna mesajele sunt vesele. Cum ar fi să primeşti veşti proaste offline??! La fel şi la sms-urile. Knock-knock-knock. Deja zâmbesc.
Asta îmi aduce aminte de anii de liceu, când de-abia aşteptam să mă întorc acasă şi să verific cutia poştală (deh, pe atunci mai slăbuţ cu tehnologia). Corespondam cu pen-pals din toată lumea. De majoritatea nu mai ştiu nimic. Toată magia a dispărut ca prin minune după ce-am intrat la facultate.
Mă gândesc că de fapt suntem o specie dependentă de comunicare, de relaţionare, de experimentare. De aşteptare şi anticipare. Suntem într-o continuă şi febrilă căutare de dialog. Şi nu e rău deloc.
Asta îmi aduce aminte de anii de liceu, când de-abia aşteptam să mă întorc acasă şi să verific cutia poştală (deh, pe atunci mai slăbuţ cu tehnologia). Corespondam cu pen-pals din toată lumea. De majoritatea nu mai ştiu nimic. Toată magia a dispărut ca prin minune după ce-am intrat la facultate.
Mă gândesc că de fapt suntem o specie dependentă de comunicare, de relaţionare, de experimentare. De aşteptare şi anticipare. Suntem într-o continuă şi febrilă căutare de dialog. Şi nu e rău deloc.
21 răspunsuri:
Da, da şi da. Adică si eu off line-uri şi sms-uri...întâmpinat cu plăcere.
Şi eu în liceu...aşteptat poşta de ora 13.00-14.00, făcut socoteli în cât timp ajunge scrisoarea la destinatar, cât face pe drum înapoi răspunsul...
Şi eu constatat că-mi place să descopăr oameni şi lucruri noi. Totuşi, periculoasă îndeletnicirea de la un anumit punct. Nu întotdeauna bine. :)
A-propos de comunicare, oare nimeni din televiziunile de stiri nu stie cum se citeste "Le Figaro"
?!!?
Innu, deci până la urmă avem părţi comune...
Şi eu făceam astfel de calcule :))
Radu, fii mai specific omule! Personal bănuiesc că se citeşte de sus în jos şi de la stânga la dreapta :))
Dacă te referi la "lio figaro" asta e altă poveste.
o, dar de ce tre sa rascolesti tu trecuturi atat de frumoase?! cat de mare era bucuria sa primesti o scrisoare si cat de luuunga parea asteptarea. mai tii minte k fugeam zilnic la katy sa vad dak am scrisori (deh, atunci mobilele nu erau nici macar o parere). sau mai stii k ne sciam caiete/jurnal si faceam schimb periodic intre noi? n-aveam nicio idee k niste ani mai tarziu (nu multi, nu fi rea:)) vom comunica instant prin multiple metode? oof, pisicot, sunt nostalgik din cauza ta! vrei sa nu te mai citesc? k si io cate am de spuuss...dar abia am timp sa mai bag cate un comment la tine, k la mine...deja s-a pus praful:))
Prima dată l-am înjurat pe Radu, ceva de genul "ce zic eu şi ce zici tu" dar acum înţeleg. N-a inteles nimic dar trebuia sa-si vada numele undeva. Gata, am comis-o. O să-şi cumpere un Pontiac Solstice şi o sa dea peste mine. Trebuia să tac.
sau in scoala generala cu "te rog ii dai tu biletelul lui x?" si dupa aia te uitai pe sub gene sa vezi cum reactioneaza respectivul la atit de importantul tau mesaj. in care ii spuneai da, vreau sa fiu prietena ta
Drăguţa mea şi veche prietenă, uite-aşa îmi place să-mi amintesc de vremuri bune :)
Şi stai pe fază că m-ai provocat să scriu despre tine!
Motanes, băi Hercule Poirot! Tu ştii mai multe dar nu vrei să spui. Iar Măria îţi cântă-n strună. De fapt despre ce vorbim ??! :))
mai curind spune ca-ti plac surprizele...placute, bineinteles
Alk, cui nu-i plac surprizele plăcute? Evident şi mie.
Aici însă e mai mult decât atât. E comunicare, e expectativă, de emoţie...
P.S. Şi bine ai venit pe aici :)
Si bine te-am gasit...Si ..mai vin :)
Nu, ma refer la 'les' figaro. Si cand o aud pe Raluca Lazarut aia, imi vine sa ma mut in Bulgaria. Macar aia n-au pretentii.
Tom, n-o sa dau peste tine ca esti irelevant. Eu nu sunt Jerry.
Maria Coman, ma enervez si eu cand ma perurba unii si altii, si ma descarc instantaneu cand vorbesc cu cineva pe messenger sau sunt pe-un blog. Inainte de a te simti atacata in calitatea ta de mebru al tribului, ar trebui sa nu mai mesteci cuvintele cand prezinti stiri. "mmmammmummm", "yum yum" si alte onomatopee sunt foarte foarte enervante.
Radu, te rog, de fapt insist să încerci să stai pe subiect.
Şi consider că nu am văzut ultimul tău mesaj.
Daca in momentul in care dau o replica ma ameninti cu ignore...
Intr-o noua situatie d'asta m-as simti cenzurat pentru ca ar trebui sa inghit in liniste, asa ca nu vreau sa devin tinta ironiilor 'inteligente' cu iz de superioritate mediatica ori de auto-proslavire a profunzimii...
Hai, mă Radule, nu mai fii aşa supărăcios. Dacă tu răspunzi la o ironie cu o răutate...zău ce să zic.
Ne bloguim pe aici ca să ne relaxăm, hai să ne păstrăm duşmanii în afara lumii virtuale pe care ne chinuim s-o aranjăm. Fii sănătos! Relax :)
Radu, doar vreau să-ţi spun că te mai aştept şi la alte post-uri, ca şi până acum. Nu am de gând să ingnor comentariile tale. Doar că te rog să comentezi pe subiect (sincer nu am înţeles unde baţi şi nici referitor la ce am scris eu nu era) şi să încerci să nu-i superi pe prietenii mei mai vechi :)
Hai să avem doar critică constructivă, na!
Ba si eu asteptam posta, cu toata rusinea o spun, asteptam scrisori de la fete. De la baieti nu. Baietii nu erau interesanti, decat fetele erau interesante. Cu baietii vorbeam la scoala zgomotos sa ma auda fetele. Cu fetele nu vorbeam ca eram timid, mai bine le scriam scrisorele. La scoala cel mult ma bateam cu ele, ca altceva nu stiam ce sa fac. Le lasam sa ma palmuiasca, imi placeau atingerile lor. Macar asa.
Nu primeam raspunsuri la scrisori, ca eram zevzec, dar le asteptam si speranta ca voi primi un raspuns ma umplea de emotii.
Uneori imi imaginam ca am primit o scrisoare de la o fata necunoscuta, dar frumoasa foc si chiar citeam din imaginatie. Ma incruntam, apoi ma inveseleam, apoi iar ma umpleam de emotii la ceea ce-mi scria fata imaginata de mine.
Intr-o zi, mi-am facut curaj si i-am scris Mioarei, dar nu prin posta, i-am strecurat un biletel in uniforma cand nu era atenta:
Draga Mioara,
imi place cum ti-ai legat parul, te prinde si te face mai atragatoare, semeni cu o coacaza neagra. Imi plac coacazele negre. In plus, nu-mi pot dezlipi privirea de la ... Am semnat „anonim”.
Dimineata, la scoala, Mioara ne scana pe baieti. Pe mine nu, eu eram timid si nu ma banuia. S-a dus direct la Mirel. I-a spus-o de la obraz:
- Cocazarule!
Mirel, care era cel mai fatos dintre baieti, a ramas incremenit.
- Ce-i aia, cocazar?
- Lasa ca stii tu
- Sa moara mama ca nu stiu
Urmatorul a fost Adrian, era mai inalt ca noi toti, iti suceai capul cand vorbeai cu el. Si erfa primul caruia ii dadusera tuleii. Ăsta a facut si el o mutra de-ti venea sa te pisi pe tine.
- Ce-i aia cocazar?
Asa ca i-am scris din nou Mioarei
Draga Mioara,
vezi bine ca nu esti un bun detectiv. In primul rand pentru ca nu stii ce cauti, in al doilea rand pentru ca nu stii unde. Anonim.
Mioara era vedeta clasei. Frumoasa rau si, culmea, cea mai buna la invatatura. Dar si plina de fumuri. Insa asa plina de fumuri cum era, toti baietii erau in limba dupa ea. Eu nu, eu o iubeam in taina pe Nana.
I-am strecurat din nou biletelul in buzunarul uniformei. Cred ca asta o nedumerea cel mai tare. Cum? Si cine? Si de ce? Si cand? Dupa mai multe biletele de acest fel, ajunsese sa priveasca mereu in toate directiile. Poate poate.
Draga Mioara,
degeaba incerci sa afli. Sunt invizibil. Ieri, la ora de sport, te-am privit in timp ce alergai. Ai niste picioare impecabile! Anonim.
Pana la urma, Mioarei i-a venit ideea sa scrie pe tabla in timpul pauzei. Anonim, te detest, lasule. Arata-ti mutra daca esti barbat. Ai un sarut de la mine. Un minut pe numarate.
S-a asezat in banca si ne-a urmarit pe fiecare in parte, in timp ce ne reintorceam in clasa. Pe mine m-a exclus, ca deobicei. Ceea ce a fost spre norocul meu fiindca tremuram ca varga de emotie. Ceilalti baieti s-au aprins. Nu mai aveau rabdare pana se termina ora de fizica. In pauza urmatoare s-au bulucit pe Mioara
- Eu sunt anonim!
- Da? Care e continutul ultimei anonime?
Si tot asa pana la ultimul.
In ultima pauza Mioara a venit la mine.
- Buna, Dorian.
M-am emotionat pe loc si am rosit tot. N-am fost in stare sa-i raspund, am dat numai din cap. Mioara m-a privit in ochi, cu toate ca eu priveam undeva pe fereastra.
- Inteleg, mi-a spus. Cu o voce atat de calda de-mi venea sa cad de pe picioarele mele. Tu esti invizibilul Dorian. Am inteles, insfarsit. Vrei sa fii colegul meu de banca?
Propunerea a venit ca o maciuca direct in moalele capului. Am reusit, totusi, sa fac un semn afirmativ si m-am aprins la fata ca drapelul sovietic. Imi vajaiau si urechile si mi se parea ca e prea cald. Eram coplesit, ce mai. M-am mutat cu Mioara in banca spre uluiala colegilor.
- Chiar iti place tunsoarea mea noua?
- Daa...adica da!
In fastaceala care a urmat, nestiind ce sa mai spun, i-am oferit pur si simplu, cateva coacaze negre pe care mama mi le pusese la pachet.
A fost una din cele mai fericite zile ale mele, ca scolar. Am primit si sarutul. Iar in final, m-am ales cu o porecla pe care am purtat-o tot restul anului
- Cocazaruleee!
:))
ale tinereţii valuri...
Superb, dodu! Mi-a placut la nebunie povestea ta! Bravo, cocazarule!:)
Trimiteți un comentariu