Într-un parc, pe o bancă, într-un sfârşit de primăvară o părăsise. Toată magia, toate zâmbetele au îngheţat atunci. Timpul a stat în loc şi, ca într-un accident de maşină, toate amintirile reveneau cu încetinitorul în mintea ei. Ştia ce se întâmplă dar nu putea opri mişcarea. Era condamnată să revadă iar şi iar.
Vremea a trecut apoi şi amintirile s-au şters. Vag îşi amintea de ochelarii mari, negri, proptiţi şic pe nas ca să mascheze lacrimile, în schimb retrăia cu pasiune nebună vara de neuitat pe care a petrecut-o cu prieteni vechi şi noi, luni întregi de soare, cu muzică şi valuri, cu nopţi stropite cu tequila. Cea mai frumoasă vară.
Dar vara a trecut, s-au reîntâlnit, s-au regăsit. S-au împăcat şi s-au iubit, s-au certat şi au iertat din nou. Aşa a mai trecut o primăvară. Şi încă una. Şi încă una.
Apoi, într-un parc, pe o bancă ea i-a spus. Am obosit. Am obosit de împăcări şi despărţiri. De dragoste şi tristeţe. Am obosit de noi. Şi a sperat că el va înţelege, ba mai mult, va simţi la fel. Însă nu. El a plâns, a promis, a jurat. Zi de zi a revenit cu rugăminţi. Şi a continuat aşa până într-o zi. Te rog, hai să nu se termine aşa. Ea doar l-a sărutat. L-a urmărit cu privirea cum pleacă şi a ştiut că nu se va mai întoarce. Şi, pentru prima dată, a simţit că e liberă. Într-un sfârşit de primăvară, până la urmă el a înţeles. Iar ea l-a iertat. Şi peste câteva săptămâni a întâlnit din nou iubirea. Cea mare.
20 răspunsuri:
Frumos, pisicot. Bravo! Plin de suflet.
Altfel, cauzele mari cer bătălii mari. Iar iubirea adevărată e o cauză mare. Unii se luptă o viaţă s-o păstreze. Dar tot le e mai bine lor decât acelora care orbecăie o viaţă după ea.
Postarea asta a ta m-a făcut să-mi amintesc de un prof de retorică de la facultă, care ne zicea aşa :"Să nu suferiţi niciodată din dragoste. Pentru că cea mai frumoasă iubire e întotdeauna următoarea". :)
Cam aşa e. În plus all things happen for a reason - eu sunt convinsă de asta.
Dar văd că ai dormit ceva azi-noapte :)
'Neatza!Cândva trebuie să mai şi învăţ pentru examenul ăla. Astfel încât, dacă în cursul zilei citesc printre picături (că mai am şi altele de făcut), abia noaptea, până la 5 dimineaţa mă concentrez exclusiv pe cărţi. Dimineaţa mă trezesc pe la 11-12.00 şi o iau de la capăt.
M-a ajuns, însă, oboseala rău şi astă-noapte, pe la 3 jumate am constatat că nu mă mai puteam concentra. Citeam un paragraf de 3 ori.
Aşa că am renunţat, am intrat pe calculator, am dat un rond şi m-am culcat apoi. Asta a fost cu rondul de noapte.
A fost norocoasa. Si curajoasa.
La momentul cand ai obosit si nu mai vrei trebuie sa ai curaj s-o spui. Caci nu ai de unde sa banuiesti ca vine iubirea cea mare. Tie ti se asterne in fata spaima singuratatii. Asa se intampla intotdeauna cand pleaca unul dintre cei doi, lasand in urma sa spatiu...
D-asta ai nevoie de curaj. Ca sa infrunti acea spaima de singuratate...
Innu - bine că rezişti :)
Eu am lucrat azi noapte şi chiar mă amuzam că pe la 3-4 erau 4 insomniaci pe blogul meu.
Revenind la topic, în cazul meu s-a aplicat afirmaţia profului. Dar nu e o regulă din păcate.
Eu - poate şi curaj, poate şi dorinţa de a se elibera. Era tânără, deci mult mai simplu pentru astfel de decizii. Iar curajul i-a fost răsplătit :)
P.S. Tot o să-mi fac eu chef şi timp într-o zi să scriu despre miracolele în care cred...
Hahaha. Mare satisfactie nu? Să ştii că ai devenit obsesia cuiva...:)))
Câteodată mă întreb dacă e o relaţie ce construim noi aici(cu oamenii cu care interacţionăm) sau asta e doar o dependenţă de calculator/internet/divertisment... whatever :)
Sper să NU devin obsesia cuiva :))
E şi dependenţă, clar. Dar e şi interrelaţionare, comunicare, variante surogat ale relaţiilor clasice. Evoluăm şi noi odată cu lumea asta mare.
damn! pai aproape ca ma complexeaza pornirea mea melancolica. e complet insignifianta pe langa ce poti tu!
anyway, am cateva prietene care iti pot folosi povestea drept pilda. desi.. le-am tot impuiat capul cu faptul ca urmatoarea iubire e sigur mai buna. ele sunt de acord, dar doar la nivel teoretic. ce mama naibii ma fac cu ele?!
Le laşi în masochismul lor, m., aia faci! Pe mine una aşa mă enervează genul ăsta de femei care se cramponează!! (sst, să nu le ziici!)
Nu ştiu, nene, eu nu am plâns în viaţa mea pe umărul nimănui şi nu am luptat pentru nicio relaţie. Nu am folosit trucuri de femeie, nu am făcut jocuri de societate, nu i-am ţinut în probe şi teste, nu m-am abţinut dacă am vrut să le spun că-i iubesc sau că sunt varză în pat. Şi culmea este că a funcţionat adevărul aproape de fiecare dată. Şi cu toţi foştii sunt prietenă încă. Dacă s-a întâmplat să nu funcţioneze, m-am făcut nevăzută cu demnitate. De ce să te cramponezi? Că dacă nu-i modelul potrivit până la urmă tot se rupe şaiba aia!...
da ma', dar la unele (la una, mai precis) chiar tin. si mai e si desteapta si frumoasa si nu inteleg cum isi alege ea numai dobitoci. desi pana la urma am ajuns la vorba aia proasta: "daca tie iti place... asta e important!".
adica am ajuns la vorba ta.
M. - welcome :)
Din start trebuie să-ţi spun că aici de obicei se râde, am şi eu la naiba un mission statement! Dar azi m-ai prins pe melancolie şi poveşti cu tâlc :D
E greu cu fetele astea ale tale. Tu îţi faci datoria şi le spui, mai mult n-ai ce să faci. Eventually or să înţeleagă. Ştiu ce zici, cunosc şi eu tipul - frumoasă, isteţică, admirată. Şi totuşi alege mereu ori bad guys, ori "luzări", ori însuraţi cu neveste perfecte acasă :D
Innu - eşti foarte tare!! Şi mai ziceai de mine...
las', ca nu trag eu concluzii asa pripite. am recuperat rapid ce nu citisem din urma. cui greu m-am infranat sa pun doar doua comentarii, am zis sa nu te sperii! :))
In iubire investesti totul pana la un punct, daca intelegi ca nu merge, trebuie sa ai taria sa renunti!
Sper ca "toate lucrurile sa se intample cu un motiv", uneori am nevoie sa cred asta! Bine in cazul"povestioarei " tale a fost adevarat!
Bun blogul tau!
M. - da' tu ce-ţi închipui, că eu sunt aşa sperioasă? Hihihi, am şi eu temă (plăcută) de weed-end, să citesc şi eu la tine din urmă :)
Sofia - mulţumesc :)
Să ştii că eu chiar cred în treaba aia. Experienţa mi-a demonstrat-o de x ori. Şi dacă uneori nu găsesc explicaţia, ştiu că la un moment dat voi înţelege.
dadada! sa citesti posturile antologice, nu altceva. asta asa, sa fiu eu sigura pe argumentele mele :D
si ca sa nu iti fie greu (vezi tu cata grija!), posturile antologice sunt de gasit acolo sus, langa blogroll.
uh,oh! acum aproape ca am emotii!
Aaa... o ştiam p'asta. Ai zis-o şi anul trecut. Cum????!!! N-aveai blog atunci. La naiba... Da' o ştiu bine, bine....Hmmm.
Măi Motanes, eu ţi-am mai spus că suntem paranormali. Sau poate e o poveste care se tot repetă, mai ştii? Mereu cu alte şi alte personaje.
M. - an-to-lo-gi-ce, got it!
Of ce ma intristeaza iubirile ce se termina cu un sarut. Intotdeauna ramane ceva in urma lor, indiferent de ce urmeaza dupa ele.
apropo de femeile cramponate in iubiri ce au trecut.sa nu judecam. asta se simte si se judeca dupa vointa proprie.pana la urma toate trec. iar momentul cand spui stop e clar acela decis numai si numai de tine. iar sfaturile celorlalti... nu valoreaza nimic pe langa vointa celui ce tanjeste.
Tomata - e ceva romantic aici, să ştii că ai dreptate. Dar în povestea mea sărutul a "pecetat" încheierea. A confirmat - frumos - sfârşitul. Iar din iubirea veche a rămas doar amintirea. Şi pe măsură ce anii (mulţi...) au trecut, s-a voalat şi ea.
Catafil - nu judecă nimeni, că nu-i corect. Şi părerea mea e că uitarea e un proces foarte personal.
Ce discutam noi mai sus era (ca o paranteză) despre femeile care îşi caută norocul unde nu trebuie :)) iar acolo sfaturile celorlaţi contează.
Bun venit şi vă mai aştept!
Trimiteți un comentariu