Am fost provocată indirect de Maria. Adică de ce trebuie să ţi se întâmple chestii amuzante la poştă, în trafic, la bancă, în magazin când se poate foarte bine să o păţeşti şi la spital. Am experimentat, uşor diferit, după cum urmează...
Trebuie să ajung la Municipal la secţia explorări funcţionale la dr.B. Ar fi trebuit să mă alarmeze treaba asta cu explorările. Ce naiba înseamnă? Eu nu şi nu, sunt hotărâtă. Am avut de mică o încăpăţânare ceva de groază.
Virez dreapta spre barieră. Flutur pass-ul universal (o hârtie de 5 lei), iau un aer preocupat şi intru fără probleme. Parchez central, lângă gipanele de şefi de secţie. E 6 seara, mai multă lume iese decât intră. Nu sunt ore de vizită, nici de consultaţii. Mă strecor prin fanta uşii şi scanez rapid. Camera de gardă...nu. Ambulatoriu...nu. Clinică...da. Fuga pe scări.
- Alooo, doamnă, dumneavoastră?
Haţ, paznicul. Calm, calm...trage aer în piept.
- La explorări funcţionale, la dr.B.
- Aveţi programare acum?
- Mă aşteaptă, sunt o nepoată.
- Aaaaa, poftiţi. Urcaţi la etajul 1. Pe urmă faceţi stânga şi mergeţi până vedeţi o lumină (!!!). Căutaţi A3 şi pe urmă iar stânga. Şi dacă vă încurcaţi vedeţi că e colegul acolo, îl mai întrebaţi şi pe el.
- Mersi frumos (n-am reţinut nimic).
Urc, ajung la lifturi, fac stânga. Şi merg. Şi merg. Nimic. Dau să întreb dar nu e nimeni. Nimic pe nicio uşă. Se aud doar tocurile pe ciment. Văd o lumină într-un cabinet şi intru. Pe pat e un domn care nu pare bine deloc. Dau să ies dar nu mai apuc.
- Nu vă supăraţi. Mă ajutaţi şi pe mine? M-a lăsat doamna asistentă aici acum juma de oră. Puteţi s-o chemaţi?
- Încerc, zic.
Sper să găsesc măcar o fiinţă umană, fie ea asistentă sau nu. Nimic. Merg mai departe, ajung la lumină (!!!), de fapt e un spot luminos care actually funţioneză la capătul unui culoar întunecat. Deodată cineva mă apucă de cot.
- Pot să vă ajut? (Finally!)
- La dr.B.
- Aaa, păi v-aţi rătăcit. Uite, sunt eu drăguţ şi vă duc. Dar ce problemă aveţi? O domnişoară aşa tânără cu probleme...şi singură aici?
Da’ ce-am măi nene, ciumă?? E modelul clasic de asistent pus pe agăţat. Tânăr dar cu mari frustrări. În fine, scap de el şi ajung.
Ex-plo-rări func-ţio-na-le. Dr.B. Scrie mare pe uşă.
Trecuseră 20 de minute de când parcasem.
Vorbesc cu dr.B. Simpatic, cald, profesionist.
- Păi ar trebui să facem (cum zic medicii „să facem” de parcă ei îşi fac) o endoscopie.
- Facem, sigur (ştiam că e nasol dar sunt o fire deranjant de curajoasă. Prea curajoasă trag acum concluzia).
- Păi sunteţi pregătită?
- Mda.
Mă bagă în cabinet şi mă ia în primire o asistentă. Nici n-apuc să zic ceva că-mi deschide gura. Fâs, fâs. Îmi dă cu anestezic. Încerc să-i spun:
- Mmmmm, dooo...nuuu...hâc.
- Nu mai vorbiţi că nu puteţi.
Hm, acum îmi zici? Am limba ca de mămăligă.
Îmi leagă părul (ok, asta nu-mi place) şi îmi aşează alături un recipient (o fi de bine? nu cred). Apoi îl văd. Tubul. Tubul de endoscopie. Chiar el.Toată lumea se aşteaptă să fie subţire şi delicat, ca să alunece frumos. Nu, nicidecum. Furtunul de udat grădina mi se pare mai delicat. La fel şi cablurile de înaltă tensiune.
- 1, 2, 3 şi! Gura mare. Zice dr.B.
E prea târziu să mai dau înapoi. Încerc să apuc halatul dar dr.B e şmecher, ştie şi se fereşte. Asistenta mă consolează. Mai aveţi un pic, vă comportaţi foarte bine. Uite gata. Foarte bine??! Aud sunetele scoase de mine însămi şi am senzaţia că văd un film de groază. Şi că m-am desprins de corp şi am o near-death-experience. Wtf??!
Când scoate furtunul senzaţia de eliberare e sublimă. Nu m-am mai simţit aşa bine de când am făcut parasailing. Îmi şterg lacrimile, rimelul, mucii.
- Aşa de rău a fost? zice dr.B.
Eu ce să zic, mama m-a învăţat să am respect pentru medici.
Plec. Nu ştiu cum naiba dar nimeresc din prima drumul înapoi. Portarul mă aşteaptă cu un rânjet prietenos.
- V-a rezolvat dr.B?
M-a lecuit, zic ca pentru mine. M-a lecuit să mai cred eu în „nu doare”, „durează puţin” şi „nici nu simţi”. Nici treaba asta cu prea mult curaj nu e de bine. Dacă eram o fricoasă acum nu aveam ce povesti.
Trebuie să ajung la Municipal la secţia explorări funcţionale la dr.B. Ar fi trebuit să mă alarmeze treaba asta cu explorările. Ce naiba înseamnă? Eu nu şi nu, sunt hotărâtă. Am avut de mică o încăpăţânare ceva de groază.
Virez dreapta spre barieră. Flutur pass-ul universal (o hârtie de 5 lei), iau un aer preocupat şi intru fără probleme. Parchez central, lângă gipanele de şefi de secţie. E 6 seara, mai multă lume iese decât intră. Nu sunt ore de vizită, nici de consultaţii. Mă strecor prin fanta uşii şi scanez rapid. Camera de gardă...nu. Ambulatoriu...nu. Clinică...da. Fuga pe scări.
- Alooo, doamnă, dumneavoastră?
Haţ, paznicul. Calm, calm...trage aer în piept.
- La explorări funcţionale, la dr.B.
- Aveţi programare acum?
- Mă aşteaptă, sunt o nepoată.
- Aaaaa, poftiţi. Urcaţi la etajul 1. Pe urmă faceţi stânga şi mergeţi până vedeţi o lumină (!!!). Căutaţi A3 şi pe urmă iar stânga. Şi dacă vă încurcaţi vedeţi că e colegul acolo, îl mai întrebaţi şi pe el.
- Mersi frumos (n-am reţinut nimic).
Urc, ajung la lifturi, fac stânga. Şi merg. Şi merg. Nimic. Dau să întreb dar nu e nimeni. Nimic pe nicio uşă. Se aud doar tocurile pe ciment. Văd o lumină într-un cabinet şi intru. Pe pat e un domn care nu pare bine deloc. Dau să ies dar nu mai apuc.
- Nu vă supăraţi. Mă ajutaţi şi pe mine? M-a lăsat doamna asistentă aici acum juma de oră. Puteţi s-o chemaţi?
- Încerc, zic.
Sper să găsesc măcar o fiinţă umană, fie ea asistentă sau nu. Nimic. Merg mai departe, ajung la lumină (!!!), de fapt e un spot luminos care actually funţioneză la capătul unui culoar întunecat. Deodată cineva mă apucă de cot.
- Pot să vă ajut? (Finally!)
- La dr.B.
- Aaa, păi v-aţi rătăcit. Uite, sunt eu drăguţ şi vă duc. Dar ce problemă aveţi? O domnişoară aşa tânără cu probleme...şi singură aici?
Da’ ce-am măi nene, ciumă?? E modelul clasic de asistent pus pe agăţat. Tânăr dar cu mari frustrări. În fine, scap de el şi ajung.
Ex-plo-rări func-ţio-na-le. Dr.B. Scrie mare pe uşă.
Trecuseră 20 de minute de când parcasem.
Vorbesc cu dr.B. Simpatic, cald, profesionist.
- Păi ar trebui să facem (cum zic medicii „să facem” de parcă ei îşi fac) o endoscopie.
- Facem, sigur (ştiam că e nasol dar sunt o fire deranjant de curajoasă. Prea curajoasă trag acum concluzia).
- Păi sunteţi pregătită?
- Mda.
Mă bagă în cabinet şi mă ia în primire o asistentă. Nici n-apuc să zic ceva că-mi deschide gura. Fâs, fâs. Îmi dă cu anestezic. Încerc să-i spun:
- Mmmmm, dooo...nuuu...hâc.
- Nu mai vorbiţi că nu puteţi.
Hm, acum îmi zici? Am limba ca de mămăligă.
Îmi leagă părul (ok, asta nu-mi place) şi îmi aşează alături un recipient (o fi de bine? nu cred). Apoi îl văd. Tubul. Tubul de endoscopie. Chiar el.Toată lumea se aşteaptă să fie subţire şi delicat, ca să alunece frumos. Nu, nicidecum. Furtunul de udat grădina mi se pare mai delicat. La fel şi cablurile de înaltă tensiune.
- 1, 2, 3 şi! Gura mare. Zice dr.B.
E prea târziu să mai dau înapoi. Încerc să apuc halatul dar dr.B e şmecher, ştie şi se fereşte. Asistenta mă consolează. Mai aveţi un pic, vă comportaţi foarte bine. Uite gata. Foarte bine??! Aud sunetele scoase de mine însămi şi am senzaţia că văd un film de groază. Şi că m-am desprins de corp şi am o near-death-experience. Wtf??!
Când scoate furtunul senzaţia de eliberare e sublimă. Nu m-am mai simţit aşa bine de când am făcut parasailing. Îmi şterg lacrimile, rimelul, mucii.
- Aşa de rău a fost? zice dr.B.
Eu ce să zic, mama m-a învăţat să am respect pentru medici.
Plec. Nu ştiu cum naiba dar nimeresc din prima drumul înapoi. Portarul mă aşteaptă cu un rânjet prietenos.
- V-a rezolvat dr.B?
M-a lecuit, zic ca pentru mine. M-a lecuit să mai cred eu în „nu doare”, „durează puţin” şi „nici nu simţi”. Nici treaba asta cu prea mult curaj nu e de bine. Dacă eram o fricoasă acum nu aveam ce povesti.
10 răspunsuri:
S-o vezi pe mama mea cum face cand aude de endoscopie. A facut. NU i-a placut.
I se dilata pupilele(ca motanului din Shrek), se face livida, ii tremura mainile, picioarele i se fac piftie, se inroseste nasul, i se usuca gura, gatul, unghiile devin vinetii si scoate niste sunete de disperare.
Bine, nu face asa, dar asa imi imiaginez cand vad cata aversiune are fata de treaba aia lunga cu camera-n varf.
Oh, God. Acum un an, mama mea inima mea, care nici medicamente nu ia decât dacă-s lucioase şi mici, că altfel are impresia că-i stau în gât, a ajuns la urgenţe în Galaţi şi a trebuit să facă aşa...explorare funcţională ca cea descrisă de tine. Au anunţat-o de cu seară că urma să facă endoscopia a doua zi dimineaţa, iar eu, în Bucureşti, nu am dormit toată noaptea, empatizând la greu cu ea.
Măi pisicot, tu chiar eşti o sufleţică grozav de curajoasă.
Eu sunt opusul tău. Sunt o fricoasă şi o miorlăită şi o imatură şi o dependentă, care nu am niciun act de curaj cu care să mă laud. Nici măcar vreunul de bravură.:)
Dar, eşti bine, asta e cel mai important. Şi atunci, a meritat.
Robin, e de înţeles, săraca. Mai ales că după o vârstă nu mai ai chef de glume cum am eu acum aici.
Innu, mda sunt curajoasă şi independentă de felul meu. Dar asta nu e întotdeauna de bine, după cum vezi :)) Plus că...să mă vezi cum reacţionez în situaţii de criză. Dar despre asta într-un alt episod.
Mai bine picaturi in ochi si trei ore de orbecaiala decat furtunul doctorului B!
oricum spitalul ala e ca in filmele de groaza. incredibil.
Bună dimineaţa!
Kolonele, ar fi fost mult mai bine. Şi ca o curiozitate: mama a avut ambiţia să conducă până acasă după treaba cu picăturile :))
Maria, mda din păcate încă avem spitale de groază. Iar clinicile private nu sunt tocmai o opţiune.
Ai povestit frumos, dar n-am zâmbit. Îmi dau seama că a fost groaznic. Urăsc spitalele şi pe majoritatea doctorilor care le populează. În faţa bolii dispare picătură de demnitate; suntem reduşi la o bucată de carne însângerată. E umilitor... Brrrr...
Eu am râs cu lacrimi :-))) Mă rog, mai insensibil (plus că ştiam că supravieţuiseşi).
Mo-ta-nes RÂZI! Hai măăăă...
Of, suflet pisicesc ce eşti tu, sensibil la suferinţele noastre. Mulţumesc :)
Dar (din păcate) ai dreptate.
Someone, păi dacă nu supravieţuiam nu mai scriam. Iar dacă chiar era de groază nu mai ieşea povestea amuzantă :))
:-))
Trimiteți un comentariu