Pe R. am cunoscut-o acum vreo 16 ani. Corespondam pe vremea aceea. Eram fane Queen cu acte în regulă şi puneam ţara la cale la fiecare 3 zile, via Poşta Română.
În timp ne-a legat o prietenie frumoasă. Am renunţat la scrisori şi am început să ieşim împreună. În ciuda faptului că eram născute la câteva ore diferenţă, eram ca soarele şi luna. Ying şi yang. Eu aveam prieteni mişto, ea umbla cu bad boys. Eu strângeam banii ca furnicuţa să plec vara la mare, ea dormea la cort sau prin vecini. Eu aveam un loc al meu, ea se muta lunar cu tot calabalâcul. Ţoale, oale şi pisici.
R. a avut toată viaţa pisici. Pe rând le mărita, le moşea, le trimitea prin vacanţe, le permuta între prieteni. Prin 2000 R. stătea cu chirie undeva în Aviaţiei iar eu o vizitam aproape zilnic. Găteam, beam cafele, rememoram nebuniile tinereţii. Într-o zi ne întorceam de la magazin încărcate cu provizii ca pentru sfârşitul lumii. De obicei nu mâncam nici pe sfert dar fericeam şi bietele pisici, răsfăţate ca familia regală.
Deschidem uşa şi înăuntru ni se dezvăluie un peisaj apocaliptic. Mâţele, 4 la număr, sunt la butoane. Dara, mama birmaneză plină de fiţe scotoceşte tacticoasă prin frigiderul larg deschis. Ridică uşor capul, ne vede, apoi continuă să lingă smântână. Jimmy, fiul doamnei, fugăreşte un ghem ce pare-a fi o vagă rămăşiţă de portjartier. Pentax, motanul albatru, o zbugheşte după un dulap. Nici până astăzi nu ştiu ce făcea de fapt când l-am prins. Tot respectul!
Păşim în hol stupefiate şi R. mă întreabă. A ce-ţi miroase? Din tonul ei îmi dau seama că nu o arde vreo curiozitate, ci că ceva - la propriu - pute. Intru în sufragerie şi mă izbeşte. Ca într-un tablou de Monet, pasteluri crem şi maro sunt răvăşite pe covorul alb, pe canapelele de pluş, pe parchet, pe bibliotecă, chiar şi pe muşcată. Iar mirosul, MIROSUL... vine de la guguloiul portocaliu pufos care încearcă să scape de ruşine. Kutuşi, nenorocitule, ce-ai făcut?? Motanul ia privirea "eeeeeu, eu n-am nicio legătură cu asta" şi se smuceşte încercând să scape. R. însă îl înşfacă de beregată şi îl târăşte în baie. Zbanggg! Trânteşte uşa în urma ei şi aud duşul. Apoi mieunaturi disperate.
Îmi fac de lucru prin casă, organizez pisicile, curăţ cum pot ruşinea şi, miloasă din fire, mă ofer s-o ajut pe R. Când intru, lupta cu motanul încetase iar Kutuşi îndura jenat clăbucii parfumaţi. L-am spălat, l-am uscat, l-am pus în coş. Stătea ca împăiat. Uite-aşa ne facem curaj să facem copii, zice R. veselă. Cică dacă reuşeşti să te obişnuieşti cu mirosul ăsta, când le schimbi pampersul nu mai ai nicio treabă. Suntem pe calea cea bună!
Acum eu nu ştiu ce să zic. Între timp R. a făcut un bebe iar acum stă să-l nască şi pe-al doilea. Eu încă evaluez situaţia.
În timp ne-a legat o prietenie frumoasă. Am renunţat la scrisori şi am început să ieşim împreună. În ciuda faptului că eram născute la câteva ore diferenţă, eram ca soarele şi luna. Ying şi yang. Eu aveam prieteni mişto, ea umbla cu bad boys. Eu strângeam banii ca furnicuţa să plec vara la mare, ea dormea la cort sau prin vecini. Eu aveam un loc al meu, ea se muta lunar cu tot calabalâcul. Ţoale, oale şi pisici.
R. a avut toată viaţa pisici. Pe rând le mărita, le moşea, le trimitea prin vacanţe, le permuta între prieteni. Prin 2000 R. stătea cu chirie undeva în Aviaţiei iar eu o vizitam aproape zilnic. Găteam, beam cafele, rememoram nebuniile tinereţii. Într-o zi ne întorceam de la magazin încărcate cu provizii ca pentru sfârşitul lumii. De obicei nu mâncam nici pe sfert dar fericeam şi bietele pisici, răsfăţate ca familia regală.
Deschidem uşa şi înăuntru ni se dezvăluie un peisaj apocaliptic. Mâţele, 4 la număr, sunt la butoane. Dara, mama birmaneză plină de fiţe scotoceşte tacticoasă prin frigiderul larg deschis. Ridică uşor capul, ne vede, apoi continuă să lingă smântână. Jimmy, fiul doamnei, fugăreşte un ghem ce pare-a fi o vagă rămăşiţă de portjartier. Pentax, motanul albatru, o zbugheşte după un dulap. Nici până astăzi nu ştiu ce făcea de fapt când l-am prins. Tot respectul!
Păşim în hol stupefiate şi R. mă întreabă. A ce-ţi miroase? Din tonul ei îmi dau seama că nu o arde vreo curiozitate, ci că ceva - la propriu - pute. Intru în sufragerie şi mă izbeşte. Ca într-un tablou de Monet, pasteluri crem şi maro sunt răvăşite pe covorul alb, pe canapelele de pluş, pe parchet, pe bibliotecă, chiar şi pe muşcată. Iar mirosul, MIROSUL... vine de la guguloiul portocaliu pufos care încearcă să scape de ruşine. Kutuşi, nenorocitule, ce-ai făcut?? Motanul ia privirea "eeeeeu, eu n-am nicio legătură cu asta" şi se smuceşte încercând să scape. R. însă îl înşfacă de beregată şi îl târăşte în baie. Zbanggg! Trânteşte uşa în urma ei şi aud duşul. Apoi mieunaturi disperate.
Îmi fac de lucru prin casă, organizez pisicile, curăţ cum pot ruşinea şi, miloasă din fire, mă ofer s-o ajut pe R. Când intru, lupta cu motanul încetase iar Kutuşi îndura jenat clăbucii parfumaţi. L-am spălat, l-am uscat, l-am pus în coş. Stătea ca împăiat. Uite-aşa ne facem curaj să facem copii, zice R. veselă. Cică dacă reuşeşti să te obişnuieşti cu mirosul ăsta, când le schimbi pampersul nu mai ai nicio treabă. Suntem pe calea cea bună!
Acum eu nu ştiu ce să zic. Între timp R. a făcut un bebe iar acum stă să-l nască şi pe-al doilea. Eu încă evaluez situaţia.
10 răspunsuri:
nu am iubit niciodata pisicile, ci dimpotriva, pana acum trei luni cand cineva mi-a pus in brate o pisicuta de aproape 4 luni. de atunci sunt indragostit si nu pot concepe clipele petrecuta acasa fara tigruta mea.
o zi minunata iti doresc.
succes la roblogfest
R. are dreptate. eu asa zic. :)
Kutusi, bad bad bad!
motanu supersonic care s-a procopsit cu mine ar putea distruge mitu cu smantana, nu se-atinge de ea nici implorat.
morala?
cu cat suntem mai cuminti in adolescenta cu atat refuzam sa respectam "incorsetarile" sociale la maturitate...sau cel putin asa mi se pare mie...maritis, copii, mancat, spalat, calcat, alti copii...
si pentru Yume...eu ma mir cum motanul tau poate rezista, desi, la cum te cunosc, sigur mananca mai mult decat tine :) ca tu ai mancat si acum doua zile :)))))
James, uite-aşa începe :)
Mulţumesc x 2
Yume, nu-ţi poţi închipui ce era acolo! Cu smântâna e o chestiune de gusturi :)
Eu, morala? Spuneţi voi. Morala mea e că 4 pisici e cam mult. Iar 4 pisici deştepte pot declanşa un război :)))
din copilarie pana in septembrie anul trecut am avut pisici. (pe care i le-am incredintat maica-mii) ba doua, ba trei. am avut, pentru cateva luni si cinci.
pentru ca eu am fost "mama" care le-a adunat, eu am fost nevoita in mare parte a timpului, sa am grija de ele.
fiecare manca altceva, fiecare avea tabieturi si personalitate distincta, iar cu plecarile in vacante era o adevarata problema, caci trebuia sa le pasez ori sa tocmesc pe cineva sa aiba grija de ele.
fiica-mea are aproape 12 ani. si uitandu-ma inapoi cred ca, din unele puncte de vedere, au fost momente in care mi-a fost mai usor cu ea decat cu animalele-pisici aristocrate! (cel putin in vacanta!!!) :))
un om traversa o strada. pe trotuarul vecin, o pisik superba mergea tantos. omul se apropie incet si o intreba: "pisicuta, frumoasa pisicuta, a cui esti tu, pisicuta?". ea intoarce capul ofensata si raspunde acid: "du-te dr... de aici, sunt propria mea pisik!".
fiindk asa sunt ele: fitzoase, mofturoase, al naibii de dragastoase knd considera k meriti, pufoase si atunci knd zgarie, minunate.
intr-adevar, 4 sunt cam multe, dar atunci knd iubesti pisicile, pur si simplu nu poti rezista. si e mai rau decat cu sandalele (:D)
singurul lucru ce te poate jena knd tii o pisik in brate e k nu stii sa torci!
Z, deci eşti de-a mea :)
Dacă fetiţa ta a fost la fel de cuminte ca şi mine, te înţeleg perfect. Ştiu, acum ai căţei...lasă că-mi fac şi eu curte.
Aiunmesaj, ce să mai zic, eşti exact la fel ca atunci!
Mulţumesc :)
cuminte???
no way!
dar stii ce fac patru pisici intr-o casa daca sunt lasate singure??? si daca mai sunt si suparate ca au fost lasate singure?!!!
iti doresc sa te muti la curte cat de curand. crede-ma, e un vis. (cel putin deocamdata, ca au trecut abia [ase luni!!!)
Zuzeta, mulţumesc :)
Şi eu sper să se întâmple cât mai repede.
Iar ţie îţi doresc o primăvară şi o vară frumoasă în noua ta grădină!
Trimiteți un comentariu