Voodoo street

Cum credeţi voi că se circulă pe străduţele din spatele blocului meu? Să reformulez: cum e normal să se circule? Evident încet, că nu există marcaje şi semne de circulaţie, e patria micii înţelegeri. Evident cu prudenţă, că sunt maşini parcate până-n buza intersecţiei (deci vizibilitate 0), copii, biciclete, căţei, moşi, babe. Evident pe mijlocul drumului, pentru că nu mai există demult două benzi. Nu. La mine nu-i aşa. Chiar încep să cred că o gaşcă de kamikaze s-a mutat în zonă. Scârţâieturi de frână şi pocnituri de tablă ca în spatele blocului nu aud pe bulevard, de exemplu, unde am plăcerea să admir dimineaţa la cafea coloana infinită de maşini. Normal, pe sensul meu spre birou.

Pe străduţa din spatele blocului acum câţiva ani, într-o noapte, am luat-o alene spre aeroport. 3 dimineaţa. Fără grabă, fără chef, fără grijă. Într-o curbă mă pomenesc nas în nas cu o domniţă. Cu farurile stinse. Apuc să opresc dar domniţa se sperie ca găina şi trage de volan. Norocul meu că nu spre mine. Deschide geamul şi zbiară:

- Ce faci? Mergi dracu' pe banda ta!

- Care bandă femeie, nu vezi cu nu sunt două benzi? Dacă ai fi mers mai încet probabil că mă vedeai la timp, aşa cum am făcut-o eu.
- Hai că eşti obraznică.

- Dar măcar am faruri. Sau în fine, ştiu să le folosesc.

De atunci strada a suferit intervenţii majore. A fost defrişată, desfundată, tranşată. Ţevuită şi peticită. Reacoperită şi asfaltată. Timp de un an. Apoi i s-au aplicat borduri (da, acele borduri). Înalte, ca să nu te mai sui pe ele. Şi solide ca să-ţi îndoi tabla. Degeaba, cred că strada e blestemată. În continuare e plină de gâlme şi kamikaze.

Ieri am plecat pe la prânz spre birou. Cu lene multă şi chef de somn, aşa că merg încet. Ajung la curba cu pricina şi exact când sunt la mijloc văd cum vine, cu zgomot de motor turat în draci, un tataie cu un Logan nou, shinny. Frânez uşor cu gândul să trag pe dreapa, să-i fac loc nebunului. Nu mai apuc. Se panichează. Îmi dă flash-uri, calcă cu sete frâna şi o ia uşor dar precis spre bordură. Pe jos e mâzgă, deci dacă nu ai minte şi nici ESP derapezi ca la raliu. Tataie se duce ca o popică direct în bordura lui Videanu. Banggg! Şi hop îl aruncă înapoi fix în faţa mea. Sunt cu gura până la urechi pentru că a fost ca la maşinuţe şi mă aştept să mi-o iau. Da' de unde. E atât de panicat că nu mai reuşeşte să plece de pe loc. S-a înroşit tot şi de ruşine se concentreză la volan.

Mă gândesc totuşi să-mi schimb traseul. Prea multe peripeţii pe o bucată de trei sute de metri. Nu-i mai bine pe bulevard, frumos, încolonaţi trei câte trei, în pas constant? Viteza-ntâia, viteza-doua, frână, stop.